Editoriale locale
CUI APARTIN INSULTELE?, Alexandru Ganea, TransilvaniaExpres
Sunt, in societatea romaneasca, foarte multi indivizi care n-au, saracii, alta posibilitate de a se "afirma´´ decat sa improaste cu laturi si sa starneasca scandal.
N-au creier pentru mai mult si isi inchipuie ca daca tipa cat mai tare au, obligatoriu, dreptate la modul absolut. Si mai cred ca daca isi improasca interlocutorii sau preopinentii cu zoaie, daca ii insulta pe toti cei pe care ii considera dusmani, daca peste tot cauta doar samanta de scandal, ei apar drept "smecheri", "stapani pe situatie", "plini de personalitate". Au convingerea de nezdruncinat ca un comportament golanesc le creste popularitatea si autoritatea. Povestioara de mai jos spune, insa, altceva.
Doctrina la români, Octavian Andronic, Buna ziua Brasov
Neavând alte modele la îndemână, după un „regim” de jumătate de secol, românii din politică l-au ales pe acela al fotbalului. Uneori, chiar, domeniile s-au întrepătruns atât de mult încât unii politicieni s-au crezut mai degrabă şefi de cluburi sau jucători decât viceversa. Pe măsură ce înaintăm prin meandrele concretului democraţiei, pe atât lucrurile devin mai confuze. Iar când vine vorba de doctrine, intrăm chiar într-un domeniu presărat cu nenumărate pericole. Scena noastră politică s-a împărţit, de la început, în două: dreapta şi stânga. Sau stânga şi dreapta. Stânga celor mulţi şi năpăstuiţi de comunism, în diverse forme (unii fiind făcuţi chiar şefi, pentru a suporta mai abitir teroarea), şi dreapta celor mai puţini, dar care se considerau mai altfel decât ceilalţi. Înscrierea în cele două curente s-a făcut nu pe bază de program, ci pe bază de modele şi afinităţi. Cei care l-au plăcut pe Iliescu s-au aliniat la stânga. Cei care au crezut că seamănă cu Coposu, s-au aliniat la dreapta. Şi a început bătălia politică. Treptat, opţiunile au început să vizeze centrul, rămas liber, spre care au migrat, teoretic, şi cei din stânga, şi cei din dreapta, pe motiv că dădea mai bine şi te ferea de extremism.
Cea mai scumpă autostradă?, Eduard Huidan, Gazeta de Transilvania
Iată că nu au trecut decît cîteva zile de cînd scriam despre "ambasadorul Bechtel" şi, dinspre societatea amintită, via Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, vine vestea că autostrada Braşov-Borş, întîrziată bine, controversată încă din start, s-ar putea să nu mai coste 2,2 miliarde euro, ci 5,2 miliarde euro! Aşa, dintr-un condei. Desigur, imixtiunile diplomaţilor în probleme care nu-i privesc, de la cele "mărunte", cum ar fi crîşmele, pînă la cele de dimensiunile afacerii Cetatea Rîşnov sau mega-afacerii Bechtel, au devenit o obişnuinţă, datorită inexplicabilei "înţelegeri" dovedită de autorităţile române, de la cele din administraţie, pînă la Ministerul de Externe, care ar trebui să acţioneze aşa cum s-ar întîmpla în ţările respective dacă vreun ambasador, consul sau alt funcţionar al Ambasadei României ar îndrăzni să procedeze la fel.
Editoriale nationale
Justiţia de piaţă, Gabriela Stefan, Gandul
ustiţiundefined din România are o imagine atât de proastă încât scandalurile din domeniu au ajuns ştiri tip „cotele apelor Dunării”. În multe cazuri, nu mai e nici o deosebire între cei care trec pragul tribunalelor. Procurori, judecători, infractori sunt percepuţi la grămadă ca nişte personaje suspecte ce învârt afaceri dubioase din care scot o mulţime de bani.
Din cest motiv, ultimul blat judiciar – soldat cu punerea sub învinuire pentru corupţie a şase magistraţi – a trecut relativ neobservat faţă de alte scandaluri similare. Caltaboşul şi euroii lui Remeş, primiţi pentru ca o firmă să câştige o licitaţie, au ţinut săptămâni în şir pagina întâi a ziarelor. Pe de altă parte, peştele, vinul si euroii primiţi şpagă de magistraţi au reprezentat doar o ştire între altele. Culmea, mita nu a fost dată pentru ca o persoană să iasă basma curată dintr-un proces – acesta este deja o informaţie banală pentru opinia publică! – ci în schimbul livrării subiectelor de la examenul de promovare în funcţie. Consecinţa: procurorii mituitori, cunoscând întrebările, urmau să devină procurori generali de curte de apel sau prim-procurori de tribunal.
Ce ii face sa le PSD PDL?, Traian Ungureanu, Cotidianul
Atitia comentatori si-au perforat ulcerul, pina la jonctiunea cu rictusul peltic al lui Cristoiu. Nu era nevoie. Proaspatul Partid Democrat Liberal e o cunostinta veche a alegatorilor.
Cine a auzit de Alianta D.A. si de sinuciderea ei programata, de Tariceanu motociclistul din atasul lui Patriciu, de ciolanul domnesc al lui Remesh von Kaltabosch, de Cioroianu Mare Bei al Desertului, de Chiuariu, nu juristul, ci economistul, sub care pretul functiei publice a crescut la 50.000 de euro per procuror-sef, de chiriile cuvenite parlamentarilor din partea poporului admirator al caselor si cuiburilor de zbenguiala bucurestene ale acelorasi parlamentari, cine a auzit de aceste fapte de pierzanie romaneasca a auzit si de PDL.
Problema nu e, deci, noutatea de meteorit a acestui partid care nu face decit sa retina nucleul epurat al Aliantei D.A. si aduna oameni care si-au aratat cartea si se intilnesc in valori, de trei ani. Problema e ignoranta simulata a celor care incearca sa se arate socati de lipsa de potrivire a partilor si de rostogolirea presului de partid prezidential.
De ce Ceauşescu?, Ovidiu Nahoi, Adevarul
Şi fără Ceauşescu, românii ar fi trăit, ar fi muncit, şi-ar fi educat copiii
Ceauşescu mi-a distrus destinul. Voi spune asta cât voi trăi. La Revoluţie - sau ce-o fi fost - aveam 23 de ani. Ca atâţia alţi colegi de generaţie, a trebuit ca în anii următori să muncesc de două-trei ori mai mult şi să admit sacrificii infinit mai mari decât tinerii din vestul Europei, pentru a atinge un nivel de viaţă demn, la vârsta maturităţii. Dar chiar şi aşa, nu poţi spune că viaţa îţi e împlinită.
Nu suntem peşti de acvariu, nu putem să fim fericiţi doar cu propria noastră viaţă, într-un ocean de sărăcie, mizerie, nedreptate şi lipsă de speranţă. E ca şi cum ai putea fi fericit într-un palat aurit ridicat pe un morman de gunoi. (Este adevărat, multe cartiere „de lux" ale României arată cam aşa, dar e greu de înţeles despre ce fel de fericire poate fi vorba acolo…)
Intre coruptie si bici, Mircea Cartarescu, Evenimentul Zilei
Mircea Cartarescu: "Marturisesc ca sunt foarte dezamagit de hotararea intempestiva a PD si PLD de a se unifica pentru formarea unui nou partid."
Am citit diverse opinii, am ascultat argumente. Niciunele nu m-au convins ca aceasta unificare este un proces firesc si pozitiv pentru viata noastra politica. Mai curand, ea forteaza orientarea acesteia intr-o directie care-ar putea sa nu fie cu nimic mai buna decat cea actuala.
Ca liberal convins, am fost fericit de rezultatul excelent al PLD la alegerile pentru Parlamentul European. Am vazut in acel procent de 8 la suta nasterea unui nou jucator de forta pe scena politica, un nucleu liberal sanatos, necorupt, capabil sa preia o parte din electoratul PNL, PD si chiar cateva procente de la PSD. La doar cinci puncte distanta de ultracompromisa grupare a lui Tariceanu, PLD venea din urma cu putere, anuntand pentru un naiv ca mine, care mai crede in doctrine si-n moralitate, o renastere a liberalismului in Romania. Iar acum ma-ntreb: pentru asta au riscat atat de mult acesti oameni cand s-au desprins din PNL?
