Sari la conținut

Revista Presei Editoriale - Vineri 29 februarie 2008

LOCALE

Despre dezastrul padurii si beneficiarii sai de Octavian Andronic

Regia Nationala a Padurilor a parut, pana la un moment, a fi un model de succes. Fiind vorba de administratorul uneia dintre bogatiile nationale cele mai importante ale tarii, s-a bucurat, de-a lungul timpului nu numai de atentie, dar si de autoritatea pe care si-a castigat-o prin bazele sanatoase pe care i le-au pus inaintasi demni de toata stima. Dupa defrisarile salbatice din timpul SOVROM-urilor, cand datoria de razboi a fost platita cu o buna parte din padure, regimul comunist a fost mai atent si mai circumspect in planurile sale de exploatare decat sunt astazi reprezentantii unui regim democratic. Revolutia a dat si semnalul unui atac masiv la integritatea padurii. S-a exploatat haotic, s-a furat enorm, s-au operat retrocedari dubioase de-a dreptul sinucigase fata de sanatatea si integritatea rezervelor naturale. Devenita din minister Regie autonoma si, in cele din urma, un simplu compartiment in structura Agriculturii (transferata de la Mediu pentru a se implini poftele clientelei politice a vremii), RNP Romsilva este, astazi, unul dintre bolnavii cronici ai ecomomiei nationale.

RADE CIOB DE OALA SPARTA! Alexandru Ganea

S-a fãcut mare caz - si-un haz nebun, o mitocãrealã cruntã - de faptul cã, la finele vizitei de lucru (iatã, moda acestor vizite a prins ºi-n alte pãrþi...) pe care a intreprins-o, sã zic aºa, la o fabricã de marochinãrie, preºedintele francez, Nicolas Sarkozy, a fãcut ce-a fãcut ºi-a luat de-acolo o geantã de lux, abia ieºitã de pe linia de producþie. S-a povestit cã, pentru a se alege cu geanta, a recurs la un adevãrat scenariu, lãudand fabrica, pe patroni, pe muncitori, extaziindu-se in faþa produselor ºi povestind cã proaspãta sa jumãtate, ex-fotomodelul Carla Bruni, ar fi vrut si ea, din adancul fiinþei sale, sã-l insoþeascã in acea vizitã, fiind o infocatã admiratoare a paporniþelor de lux; numai cã, din nefericire, n-a putut, fiind prinsã in alte activitãþi. In faþa acestei insistenþe, cei de la fabricã n-au mai avut ce face ºi i-au dat geanta aia, pe care preºedintele francezilor a primit-o cu o expresie de triumf lipitã de faþã ºi a strans-o la piept de parcã ar fi fost terorizat la gandul cã i-ar putea fi luatã inapoi sau furatã de alt admirator al sacoºelor de fiþe. Ei, de-aici dã-i miºtocãrealã, dã-i ras, dã-i batjocurã! Inclusiv aici, la noi, in spaþiul mioritic. ªi, culmea, reacþii de acest fel au venit ºi din partea unor politicieni bãºtinaºi! Ce sã zic, rade ciob de oalã spartã!

Radar contra vize! de Eduard Huidan


O stire transmisa de agentiile internationale de presa a trecut aproape neobservata. Statele Unite au semnat un memorandum cu Cehia, prin care se va suspenda regimul de vize pentru cetatenii cehi. Semnarea s-a facut la Washington, problema este "batuta in cuie", cehii nu pot decit sa se bucure de accesul liber pe "pamintul fagaduintei". Interesant este ca acest memorandum se leaga - nimeni nu poate contesta acest lucru - de aprobarea pe care a obtinut-o SUA pentru instalarea pe teritoriul Cehiei a unei baze radar, baza care face parte din programul scutului american anti-racheta. Deci, a fost un tirg si inca o data, o tara fosta comunista - chiar daca nu este cam ca noi - ne da o proba despre modul in care trebuie sa fie negociata, desigur, in beneficiul ambelor parti, tinind seama de interesul national, orice cerere, indiferent cit de mare este "licuriciul" care o formuleaza.

NATIONALE

Demagogia liberalilor de Florin Bichir


BICHIR: "„PNL nu exclude o alianta pentru guvernare, cu oricare dintre partidele politice“, a declarat, ieri, presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, adaugand, insa, ca nu crede ca PDL va fi unul dintre ele". „Se stie ca, si daca se va aplica votul uninominal, niciun partid nu va putea sa obtina o majoritate in asa fel incat sa nu fie nevoit sa faca alianta. Noi nu excludem niciun partid pentru alianta, dar numai dupa alegerile locale. Cu toate acestea, nu ne gandim la o colaborare cu PDL. Din punctul de vedere al PNL, democrat-liberalii ar trebui sa ramana in opozitie“, a spus Bogdan Olteanu. Declaratia liberalului Bogdan Olteanu, care incepe in politica sa semene tot mai mult cu „marele combinator“ Viorel Hrebenciuc, este una demagogica. Nu doar pentru faptul ca anticipeaza o mana intinsa PSD-ului, care prin revenirea lui Adrian Nastase va inchide ochii la dezastruoasa guvernare si va pune tunurile pe Cotroceni. Ci pentru simplul fapt ca este antiliberala, nu este in spiritul partidului condus odinioara de Bratieni.

Religie sau indoctrinare de Daniela Serb


Am inceput campania referitoare la religia in scoli pentru ca in a­ceasta saptamana ar fi urmat sa se ia decizii importante cu privire la obligativitatea religiei ca materie in scolile romanesti. Intrevederea politicienilor la Cotroceni pe tema pactului pentru educatie, anuntata cu surle si tram­bite, a fost un esec. S-au facut promisiuni, s-au semnat comunicate... Din nou… Vizibilitate maxima pentru mogulii si zoaiele politicii romanesti.

Dupa cum ne asteptam, nimeni nu a luat taurul de coarne, sa discute despre delicatul subiect al religiei in scoli. Cine ar indrazni sa spuna ceva pe acest subiect in plin an electoral? Intamplarea face ca, tot in aceasta saptamana, sa se fi comunicat si decizia Curtii de Apel Bucuresti referitoare la interzicerea icoanelor in

scoli, in afara orelor de religie. O decizie pe care atat Ministerul Educatiei, cat si Biserica par sa o ignore. Probabil va trebui aplicata cu portareii...

Justitia – goala sub roba de Gabriela Stefan

„Reforma sistemului judiciar implica restructurarea institutionala, reformarea mentalitatilor care stau la baza functionarii sistemului actual, precum si eforturi financiare care trebuie asumate”. Curat asumate pe hartie, mai precis in Strategia de reforma a sistemului judiciar a Guvernului. In practica, ce ne omoara cu zile, exista judecatorii care nu mai tin procesele intrucat nu au bani sa plateasca serviciile postale pentru a trimite citatiile catre popor. Unii sefi de instanta mai descurcareti s-au inteles cu Posta Romana care le presteaza acest serviciu pe datorie.Altii, mai reformati la mentalitate – ca sa parafrazam din strategia guvernamentala – au bagat la inaintare constiinta civica ridicata si au preferat sa nu mai plateasca gazul, electricitatea si alte cheltuieli gospodaresti. De aici si pana la a tine procesele la lumina lumanarii, ca in Evul Mediu, nu mai e decat un singur pas. Aceasta este doar o fateta a Justitiei romane, intrata – chipurile – si ea in Europa, la gramada, o data cu tarisoara numita Romanica.

Comentarii

Ultimă oră