Editoriale locale
CINE SE MAI BAGA IN FATA?" Alexandru Ghiza, TransilvaniaExpres
Nu-mi amintesc exact ce m-a convins sa ies din nou in strada dupa lasarea intunericului. La televizor vorbea scriitorul Ioan Grigorescu. Nu stiu ce spunea, doar ca ne indemna pe toti sa iesim ca sa aparam "noua putere revolutionara". Stiu, insa, ca imi placeau foarte mult reportajele pe care le facea, in vremea aceea, la Televiziunea Romana. Si ca era foarte, foarte convingator. Am sarit imediat in pantofi si, in fuga, mi-am luat o haina din cuier. Era o iarna calduroasa. "De ce te bagi? Esti prea tanar! Lasa, ca sunt destui altii", a incercat mama sa ma convinga. Fara rost. Am inchis usa, evitandu-i privirea ingrozita.
In fata Consiliului Popular, cum ii spunea pe vremea aceea, nu mai era lume multa. Cativa pusti agitau un steag gaurit si topaiau intr-un cerc, urland cat ii tineau plamanii: "Ole, ole, Ceausescu nu mai e!". "Mai, copii, mergeti, mai, acasa! Hai, ca s-a terminat cu revolutia si a trecut de miezul noptii. Ce mai stati aici?!", a incercat un subofiter de armata sa-i convinga. Nu a fost bagat in seama.
Adevărul Revoluţiei, de Octavian Andronic, Buna ziua Brasov
Mă număr - şi mulţumesc sorţii că mi-a oferit această şansă - printre cei care au trăit, nemijlocit - principalele evenimente din decembrie 1989. Trebuie să mărturisesc că multe dintre cele pe care le-am văzut cu propriii ochi îmi rămân şi astăzi, la aproape două decenii, greu de explicat, şi ca tot românul, am încercat la rândul meu să aflu „adevărul” despre Revoluţie.
Mă conving, însă, tot mai mult, că nu există un adevăr unic. Există o sumă de adevăruri, ale fiecăruia dintre cei care au participat la evenimente şi care au înţeles, mai bine sau mai puţin bine, semnificaţia lucrurilor. Vor rămâne, cu siguranţă, peste ani, aspecte pe care nimeni nu le va putea descifra, explica. Ele, însă, nu afectează cu nimic semnificaţia majoră a ceea ce au trăit România şi românii atunci: schimbarea cursului istoriei, prin voinţă proprie. Pentru că a fost, într-adevăr, un act de voinţă. Libertatea şi democraţia nu au mai fost cadouri ale cine ştie căror forţe pe care nu le puteam controla. Românii n-au mai vrut să trăiască la fel ca până atunci: în supunere, în minciună, în anihilarea propriei lor personalităţi. Au ales singura cale ce îi putea elibera: a revoltei. A revoltei în masă, copleşitoare, căruia maşinăria restrictivă, bine pusă la punct de sistemul ceauşist, nu i-a putut face faţă. Sau au înţeles că este inutil să i se opună.
Editoriale nationale
"Faust fast forward" de Cristian Tudor Popescu, Gandul
Faust-ul monstruos al lui Purcărete în hala de fabrică dezafectată din Sibiu. Mefistofelul Ofeliei Popii, născut din încrucişarea unei salamandre cu un maimuţ, îţi electrocutează uneori şira spinării. Pe scenă, bănci vechi de şcoală primară, un schelet didactic, retorte şi mojare, rafturi cu tomuri şi bucoavne, un craniu, peste tot un covor de ziare mototolite. Acesta este spaţiul faustic creat de Purcărete, o „zonă“ fantastică pe care o poţi privi fascinat, dar, dacă eşti cât de cât desprins din pitecantrop, e de neimaginat că ai putea s-o încalci, să-ţi bagi picioarele în ea ca spectator. Deşi nici un gard de sârmă ghimpată nu te împiedică s-o faci.[...] De undeva, din fostul templu al industriei grele, cu pivotul ei, industria constructoare de maşini, îmi cade în cap un gând: dar dacă Moni şi Conu Leonida şi toţi cavalerii Scurtăturii nu sunt spectatori, ci personaje ale lui Purcărete, contribuţie oltenească originală la infernul germanic al lui Goethe? Dracul românesc, Sfântîniţă, îmi susură în ureche: şefu, iadul lor e pavat cu bune intenţii, iadul nostru e asfaltat cu scurtături.
Popor de Mungii, tara de filmat" de Traian Ungureanu, Cotidianul
Bietul Remes! Nici n-a cazut bine in lada cu caltabosi a istoriei ca a fost depasit, pe contrasens, in mare viteza. La volan: Orban, ministrul Transporturilor pe Capota.A fost nevoie de Orban. A fost nevoie? Exact. Orban a lecuit, de ultimul trac, nepasarea si aroganta unei clase care munceste, de aproape 18 ani, la propria intronizare. Istoria acestei nenorociri a fost fondata cu acte in mare neregula, in 1991. Caritas, prima megacoproductie penala a tarii, a asociat strins lumea parla-demnitarilor si dreptul special la infractiune. A urmat, cu mare spor, o epoca lunga de spagi, deturnari si demolari bancare - vulnerabila, totusi, din pricina excesului de scriptologie. De aici, dusmanii ei de moarte: procurorul si flagrantul. Aceasta epoca s-a incheiat cu naufragiul filmat al lui Remes. Contramasurile au fost imediat puse in proiect. A aparut, astfel, initiativa de modificare a Codului penal. Preschimbarea da, practic, statut de ostatici atit procurorilor, cit si flagrantului. Semnele unei epoci noi si ale unei noi logici operationale deveneau, asadar, vizibile. Aceasta e epoca proclamata de episodul Orban.
Crăciunul, în viziunea ficatului şi a stomacului" de Catalin Mihuleac, Adevarul
Acele matematice socoteli cu Divinitatea, socoteli care trec prin stomac, se vor rezolva curând, odată cu finele postului de Crăciun.
Momentul dezlănţuirilor culinare este tot mai aproape, spre satisfacţia glandelor salivare, arse de dorul sângeros al revanşei.
Din nou, românii - de la Strehaia până la Madrid, de la Văscăuţi până la Roma - se vor sui pe-aceeaşi lungime de undă digestivă, la marele desfrâu culinar care, precum ziua urmează nopţii, va pune punct îndelungatului,
nesfârşitului post.
- Acuşi s-o vedea care pe care! - gândesc, în aceste ultime zile de aşteptare, manevranţii bateriilor de salivă, scuipând sănătos în palme.
Din zări, se-aude marşul trupelor, formate din cârnaţi fortificaţi în usturoi şi din friptane cu uniforma stropită de sânge. În frunte, cu o rară semeţie, păşesc apăsat rachiuri veterane, acoperite pe piept cu broboanele medaliilor; pe flancuri, platouri de gustări, ninse cu belşug de sos şi maioneză, sugerează sărbătoreşti care alegorice.
"Sinistrii cabinetului Tariceanu" de Mircea Cartarescu, Evenimentul Zilei
Mircea Cartarescu: "Nu se stinge bine un scandal, ca incepe altul legat de penibila adunatura numita guvernul Tariceanu."E greu de-nteles pentru mine unde i-a gasit pe toti intaiul motociclist al tarii. Oare atat de rau sa stea lucrurile in partidul liberal, ca mintile lor cele mai stralucite sunt incompetentii, mincinosii si gafeurii care ocupa in prezent posturile de ministri? Parca a tunat si i-a adunat. Lumea spune ca am eu ceva cu liberalii. Credeti-ma ca nu e adevarat. As da orice sa avem un partid liberal cu adevarat liberal, si nu o roire flamanda in jurul unui butoi de petrol.
"Codul de bare al Craciunului" Adrian Georgescu, Evenimentul Zilei
Adrian Georgescu: "Candva, demult, traiam in pestera si instinctele imi erau vii ca focul." Cand am simtit prada trecand la trei aruncaturi de sulita, eu, omul liber al epocii de piatra, am apucat toporul de silex si i-am luat urma. De-atunci au trecut ani multi, am traversat pustiuri, si mari mi s-au deschis in cale, pana ce am intrat in primul oras.
Profetul isi agita bratele in intersectie, dar cine sa-l asculte? In stanga si-n dreapta vad razboinici scrutand parbrizele sub vizierele lasate. Incotro mergem? Cand cel din spate claxoneaza, tresar si strang manerul spadei de cavaler. Claxonez si eu, apoi galopam toti in sunet de goarne, cu 2 kilometri pe ora, spre mirajul Noului Ierusalim. Il vom cuceri de-ar fi sa ne sfasiem in fata cosului cu „orice produs · 5 RON”. Vom lupta pana la ultimul cod de bare sa ne intoarcem acasa incarcati de cat mai multa prada.
[...] Si evoluez, evoluez, din ce in ce mai cocosat de produse in drumul spre progres, si noi tehnologii rasar in drumul meu, „Hai la electrocasnice, ne trebuie un LCD si-n baie!”, sunt omul liber al epocii moderne, cu instinctele vii ca focul, simtind spiritul adevarat al Craciunului de la trei raioane distanta.
