Editoriale locale
ASHRAMURI DE CAMPANIE, de Alexandru Ganea, TransilvaniaExpres
N-am fost eu intr-o dispozitie prea buna ieri, dar tot am avut o ocazie sa pufnesc in ras, citind o misiva. Una trimisa nu cu multa vreme in urma de seful PSD Bucuresti, celebrul "Marean" Vanghelie "Care Este", organizatiei, asociatiei sau ce-o fi intitulate MISA. Carevasazica Miscarea de Integrare Spirituala in Absolut, stiti dvs. baietii si fetele despre care probabil ati citit si ati vazut chestii cu urina, cu spiralele, cu ashramurile; unii spun ca ar fi vorba si despre cu niscaiva orgii... ma rog, treaba lor, sa fie la ei, acolo.
Iata, se vadeste, insa, ca MISA nu face doar rating cu ajutorul celor ahtiati dupa "dezvaluiri senzationale" si detalii sordide, ci starneste si interesul politicienilor. Iar dovada nu este doar misiva lui Vanghelie, din care, totusi, nu ma pot abtine sa citez, ca e prea spumoasa. S-a vorbit si despre alti politicieni si alte partide care i-au curtat pe cei de la MISA. Cozmin Gusa si al sau PIN au si recunoscut treaba asta. Si Gusa a mai spus ca a folosit "resursele umane si de vot" ale adoratorilor lui Gregorian Bivolaru si atunci cand era in PD si foarte apropiat de Traian Basescu. In fine... Vasazica, iata cum se adreseaza "Marean" membrilor MISA, si nu "pa persoana fizica", din moment ce isi pune si functia langa semnatura, certificand ca scrie in calitate de reprezentant al PSD. "Distinsi concetateni spirituali ai Bucurestiului, Organizatia PSD Bucuresti, unic partid social democrat de stanga din Romania, fidela principiilor" ... (bla-bla-bla )... "a urmarit cu satisfactie evolutia, predispozitia si locul Misa in viata spirituala si formativa a Eului uman".
Echilibristul Tăriceanu ne învaţă mersul pe două roţi!. de Octavian Andronic, Buna Ziua Brasov
Premierul Tăriceanu a venit, zilele trecute, la locul de muncă plecând de acasă, de pe Plevnei, pe motoretă. A vrut să le arate bucureştenilor - şi locuitorilor marilor oraşe în general – care este soluţia decongestionării traficului. Una dintre ele. Probabil că în zilele următoare premierul va experimenta pentru noi şi mersul pe bicicletă, urmând ca în zilele Summit-ului NATO să facă, în premieră absolută, proba mersului pe jos.
Nu aveam prea mari emoţii în legătură cu şansele premierului de a ajunge la Palatul Victoria în timp util pentru buna funcţionare a Guvernului. Oricum, are de partea sa SPP-ul şi Poliţia Rutieră, care îi deschid drumul printre coloanele de maşini care se bulucesc cu încăpăţânare pe străzile subdimensionate ale Capitalei. Demonstraţia sa are însă o raţiune: aceea că, deja, nimic nu ar putea să modifice, radical, situaţia circulaţiei rutiere. Măsurile aflate în curs se vor concretiza peste 2-3 ani, când deja vor fi depăşite de cotele de trafic. Iar de trama stradală nu se poate trage pentru a fi lărgită. Cu atât mai puţin cu cât urbanismul haotic al ultimilor 18 ani a impus contradicţiile până în baza carosabilului. Pentru ca astăzi să se fi putut circula măcar rezonabil, ar fi fost nevoie ca administratorii Capitalei să fi ţinut cont de perspectiva previzibilă. Măcar dacă s-ar fi acordat atenţie unui studiu făcut de japonezi - pe banii lor - în urmă cu vreo 15 ani, pentru RATB, astăzi am fi putut să pierdem mai puţin timp în ambuteiaje.
Editoriale nationale
Alianţa NU, de Rodica Ciobanu, Gandul
Toată politica din România se pune în mişcare în funcţie de un singur om. Este coşmarul tuturor, fie că îi sunt prieteni sau duşmani, este omniprezent, chiar şi atunci când stă liniştit în ţarcul lui, este la originea tuturor lucrurilor, chiar şi atunci când nu întreprinde nimic. Partidele au ajuns să se întrebe nu ce pot ele să facă, ci ce anume va face el, şi se poziţionează în raport cu răspunsul pe care îl găseşte fiecare. Nu s-ar vorbi de o uniune electorală între PSD şi PNL, dacă acest om nu ar exista. Pesediştii şi liberalii se apropie astăzi unii de alţii din cauza lui Traian Băsescu şi negociază un mariaj politic ce s-ar putea numi Alianţa Fricii.
Este, mai întâi, teama de alegeri, dar cu aceasta şi PSD, şi PNL au învăţat să trăiască. Nici dacă ar întinde hora integrării în absolut pe întreg cuprinsul ţării – tot vrea Marian Vanghelie să bage MISA în partid –, pesediştii nu speră să câştige scrutinul parlamentar din acest an. Mircea Geoană însuşi recunoştea, după euroalegerile din noiembrie, că PSD a devenit un partid de rangul doi, iar această condiţie nu poate fi depăşită în câteva luni prin populisme ieftine ca „a treisprezecea pensie”.
Miky Lauda, de Mircea Dinescu, Cotidianul
Ca sa nu dea cu tirtita de pamint, PSD-ul a incercat sa aplice mai an principiul functionarii balonului cu nacela, aruncind in capul electoratului naravit la mititei sacii cu balast pe care erau crosetate numele greilor partidului. Odata cu intoarcerea lui Adrian Nastase la locul faptei, zborul de curca chioara al stingismului romanesc a luat sfirsit. Minunea invierii lui Miky Spaga, al carui nume se oxidase pe placa memoriala a eroilor cazuti in parcarea din spatele guvernului, demonstreaza ca pe aceste meleaguri coliva borsita nu trebuie aruncata la porci atita vreme cit ea poate fi refolosita ca tort aniversar. Cu o biografie mai incarcata decit limba unui tebecist, fostul sef de cabinet al lui Dascalescu, fostul ofiter acoperit si fostul stringator de dari al Marelui Colectionar, s-a dat acu’ patru ani la fundul mlastinii, fara ca cineva sa-i deplinga disparitia sau sa indrazneasca a-i sopti la multi ani prin tubulatura vreunei trestii.
Durerea noastră de la Externe, de Ovidiu Nahoi, Adevarul
Cioroianu a gafat taman când prin zonă se afla şi preşedintele. Ideea că Ministerul de Externe reprezintă o pălărie prea mare pentru Adrian Cioroianu a fost susţinută de ziarul "Adevărul" încă din momentul nominalizării sale.
Iar pentru asta politicianul liberal nu trebuie să se considere jignit. Doar nu i-am desfiinţat nici talentul politic, nici buna-credinţă şi nici calităţile sale de debater. Pur şi simplu, susţinem că CV-ul lui, tare subţirel în comparaţie cu omologii săi europeni, nu e potrivit pentru această demnitate. Apoi, nu că am fi avut nevoie şi de o demonstraţie "în teren", dar regretabilele declaraţii privind transportarea infractorilor în "deşertul egiptean" ar fi trebuit să conducă la o demisie sau la o demitere.
Însă aceste convingeri nu ne vor face să ne aliniem campaniei menite a-l transforma pe Adrian Cioroianu dintr-un mediocru şef de diplomaţie într‑un păcălici într-un veşnic calcă-n străchini. Hai, să fim serioşi! În afară de "gafa" de la întâlnirea cu Condoleezza Rice (petrecută totuşi în momentul mai destins când liderii zâmbesc frumos la camerele video şi foto), celelalte s-au întâmplat atunci când prin zonă era şi preşedintele.
Busuioc şi mitul emigrantului, de Florian Bichir, Evenimentul Zilei
"Costel Busuioc, câştigătorul concursului „Hijos de Babel“, difuzat de televiziunea naţională spaniolă RTVE e un exemplu că miturile mai există, deşi societăţile moderne, impregnate de reuşita ştiinţei, încep să le respingă". Mitul transcendental al omului care reuşeşte în viaţă, al omului cu stea în frunte care nu poate fi oprit de nimic în calea destinului său. În tinereţe, „Pavarotti din Banat“, cum este poreclit tânărul de 33 de ani, a păzit oi, apoi a spălat vagoane în Gara de Nord din Timişoara şi a lucrat ca maseur la un azil. Dornic să-i asigure familiei sale un trai normal, acesta a plecat în Spania, unde a muncit ca zidar. De atunci, Costel nu şi-a mai văzut părinţii.
Dintr-un obscur emigrant a devenit o stea de televiziune şi un posibil cântăreţ de succes. Pe lângă talent, a avut dramul acela de noroc pe care mizează în viaţă românul. Aşa a ajuns ca povestea sa de emigrant care reuşeşte în viaţă să semene cu poveştile de la Hollywood. Dacă n-ar fi fost reală şi desfăşurată în faţa ochilor noştri, povestea lui Costel Busuioc ar fi putut fi catalogată drept o literatură alegorică, simbolică, o nuvelă de Mircea Eliade.
