Locale

Un simulant intre simulanti: Hayssam de Octavian Andronic "Buna ziua Brasov"
"Daca boala lui Hayssam nu este reala, inseamna ca sirianul este un actor desavarsit si ne-a pacalit pe toti. Atat de bine si-a jucat rolul incat si eu m-am intrebat, la vremea respectiva, daca este necesara atata cruzime din partea anchetatorilor incat sa-l tarasca, pe jumatate mort, prin tribunale, pazit de mascati, si cu transfuziile atarnate dupa el. Nu cred insa ca a putut sa pacaleasca si un eminent chirurg precum cel care l-a operat de cancer la colon, analizele histopatologice punand atunci clar in evidenta maladia de care suferea. Ceea ce nu este insa exclus este o remisiune a bolii, care se manifesta frecvent si care poate da senzatia unei vindecari. Starea de dinainte de disparitia lui Hayssam putea insa sa-l pacaleasca si pe un vulpoi precum procurorul Nastasiu. Din transcrierile convorbirilor telefonice dintre cei doi reiese limpede frustrarea acestuia, el incercand, cu destula stangacie, sa afle de la Hayssam mai mult decat era dispus acesta sa spuna. Si chiar daca sirianul n-a parasit Romania elegant si parfumat, pe calea aerului, cu pasaport valabil, dar contrafacut, ci printre oile si cacarezele lor de pe vaporul lui Tartoussi, un lucru este clar: pacaleala a fost cu voie de la Politie!".
Frectie la piciorul de lemn al Justitiei Alexandru Ganea "Transilvania Expres"
Pe prima pagina a site-ului sau de pe internet, Consiliul Suprem al Magistraturii se prezinta citand articolul 133, alin. 1 din Constitutie, unde scrie ca este "garantul independentei justitiei". Atributiile garantului astuia sunt numeroase, consfintite prin legi si regulamente stufoase. Pentru indeplinirea acestor atributii, CSM primeste bani de la buget, adica de la noi, contribuabilii. Multi bani. Zeci de milioane de euro anual. Si-a indeplinit, oare, CSM atat de bine atributiile, si-a justificat, prin buna activitate, sumele uriase care i-au fost puse la dispozitie? Din pacate, raspunsul este unul negativ. Justitia nu este in totalitate independenta de factorul politic, nici de influentele unor rechini ori, daca vreti, exponenti ai acelui sistem mafiot atat de acuzat public - incepand de la seful statului pana la cetateanul de rand.CSM a fost, de asemenea, implicat in uriasul scandal al fraudarii ultimului concurs pentru promovarea judecatorilor si procurorilor in functii de conducere, fiind de altfel invinuita de "grava neglijenta, daca nu chiar rea-vointa" in organizarea tuturor acestor concursuri. In fine, desi nu sunt ceea ce se cheama un simpatizant al presedintelui Basescu, nici al d-nei procuror general Kovesi, nici al fostului ministru Macovei, nu pot sa nu fiu de acord cu dansii atunci cand vorbesc despre acceptarea tacita de catre CSM a incalcarilor de Constitutie, despre faptul ca aceasta institutie "nu iti doreste cu adevarat independenta", despre lipsa de incredere pe care o genereaza ori despre faptul ca "functioneaza ca o cooperativa de ascuns ilegalitati si care incalca legea in mod constant". In aceste conditii, alegerea, ieri, a noului sef si subsef ai CSM dintre cei acuzati de toate cele de mai sus nu are, vorba d-nei Macovei, nici o relevanta. Nu-i decat aceeasi Marie cu alta palarie. Sau, daca preferati, nu-i decat o frectie la piciorul de lemn al Justitiei.
Raportari si "indicatii" Ioan Terta de "Gazeta de Transilvania"
"Nu ne dezobisnuim si pace de adunari generale si raportari de activitate prin care se fac bilanturile esecurilor noastre de succes. Ieri, Consiliul Superior al Magistraturii a raportat, in cifre greu de evaluat si, daca mai era necesar de amintit, in prezenta lui "dominus et deus" Basescu, activitatea sa pe anul ce a trecut. In virtutea inertiei care ne caracterizeaza, dupa aproape 20 de ani proorociti pentru "desteptarea" noastra, inca adunarile cu alai sint la mare cinste. Este de necrezut cum ele inca se mai poarta in sistemul separatiei puterilor, in care, se spune, JUSTITIA este una dintre ele. Un "bilant" o fi el necesar in orice activitate, nu asta este de neinteles, de neinteles este nelipsita prezenta a "primului dintre cetateni" la astfel de "analize". Nu ar fi cazul ca justitia sa fie lasata in pace ca sa-si poata vedea ea linistita de indeplinirea menirii sale, aceea de a face dreptate si ordine intr-un stat haotic?! Sint intrebari retorice, evident. Cred ca a cam sosit vremea ca niciun picior de "om politic", de niciun rang, sa nu mai paseasca pe tarimul intangibil al Justitiei, altfel imaginea acesteia va fi mereu aceeasi cu a Romaniei de astazi.
Nationale
Cum se faulteaza singuri liberalii de Laurentiu Ciocazanu "Adevarul"
"Hai sa fim seriosi! La ce bun discutiile despre cat de constitutional sau neconstitutional este gestul lui Basescu de a nu semna numirea Noricai Nicolai ca ministru al justitiei? Ce se intampla de aproape patru ani in Romania nu mai are legatura nici cu legea, nici cu Constitutia, nici cu justitia sau morala. Totul este expresia unui singur principiu: meciul pe viata si pe moarte dintre presedinte si prim-ministru. Nu conteaza cine are dreptate sau ce mijloace foloseste. Conteaza doar cum sa transformi TOTUL in arma de razboi. Iar pe axa Basescu–Tariceanu, ABSOLUT orice mijloc oficial este subordonat unui singur scop: cum sa folosesc puterea pentru a-mi rapune dusmanul de moarte.
Invatati, nu invatati, invatati! de Melania Mandas Vergu "Gandul".

Nu vrem noi, si, pace buna, sa normalizam lucrurile in Educatie si, mai ales, sa-i facem pe copii sa mearga la scoala de drag. Toata tarasenia de la tezele cu subiect unic demonstreaza ca atunci cand scapi lucrurile de sub control, orice tentativa de a remedia situatia este sortita esecului. De cel putin 10 ani teoretizam prin tot felul de cercuri selecte, stalcind fiecare dupa cat il duce capul, conceptul de evaluare continua. E vorba de acel concept conform caruia, in scoala, elevului nu-i sunt cuantificate – prin nota – rezultatele la invatatura doar in anumite momente, ci intr-un summum de notari. Nota finala este astfel capabila sa ofere o imagine mult mai apropiata de realitate, asupra nivelului pe care-l are un elev. Din 1999 am decis ca introducem acest principiu si in scoala romaneasca si, tot de atata amar de ani, doar ne facem ca realizam aceasta. Un timp am crezut ca nu dorim cu adevarat. Astazi, cred ca nu suntem capabili. Si, in plus, suntem si dezinteresati total de ceea ce se petrece in scoala.
Cavalerii jafului de Grigore Cartianu "Evenimentul zilei".
Inteleg ca si-a scos aliatii din guvern doar pentru a smulge din radacini „buruiana” Monica Macovei, numai buna de inlocuit cu ghiocelul Chiuariu si brandusica Norica. Inteleg ca a preferat parteneriatul ocult cu Rosca Stanescu celui institutional cu Basescu. Inteleg ca s-a unit cu Iliescu, Vadim, Verestoy si Voiculescu ca sa-l suspende pe presedintele care-l numise prim-ministru. Inteleg ca toate astea fac parte dintr-o batalie politica totala, intre doua tabere ireconciliabile. Si mai pot intelege multe nerozii care se intampla in aerul rarefiat al puterii. Dar nu voi intelege in vecii-vecilor dispretul cu care guvernul acestei tari isi trateaza propriii concetateni!Ziarele de ieri au oferit cateva informatii halucinante.