Editoriale locale
EI CU ALE LOR, NOI CU ALE NOASTRE´´, Alexandru Ganea, TransilvaniaExpres
"Tata Leana e vaduva "da fo treij´ da ani´´ si are pensie de agricultor cu care spune ca se descurca. "Lasa, mama, ca sunt altii si mai nacajiti, Doamne fereste". Ultima data a mancat carne acum doua saptamani, la o pomana. E bolnava, iar medicamentele de care are nevoie costa mai mult decat pensia. Sta singura intr-o casuta darapanata, pe care se chinuie s-o tina macar curata pe dinauntru - "deh, maica, daca n-am barbat, copiii-s departe si n-o duc nici ei asa bine... bani de unde?´´, se scuza ea. Televizor nu mai are de cativa ani, de cand cel vechi, alb-negru, s-a stricat. "Da´ las´, ca-i bun si radioul´´. Grija cea mai mare a batranei este ca se raceste vremea si ea nu are lemne de foc. Nu referendumul, nu europarlamentarele. Stie ca o sa se voteze, fiindca i-au spus unii cand au venit la poarta si i-au dat un pliant, dar habar n-are cand si ce. Si nici n-o intereseaza sa afle. Treburile astea importante ale politicienilor natiei sunt la fel de indepartate de ea, de grijile si de preocuparile ei, ca si teoria cuantica a coerentei optice. "
Se caută preşedinte..., Octavian Andronic, Buna ziua Brasov
"Dacă prin primul şi prin al doilea an al actualei guvernări lucrurile păreau simple, dată fiind popularitatea de care se bucura preşedintele atipic Băsescu, în momentul de faţă încep să se ridice serioase întrebări privitoare la şansele unui nou mandat. Iluziile unui electorat dornic să creadă că a ales omul potrivit pentru a face din funcţia prezidenţială un instrument eficient de luptă împotriva corupţiei, în special, şi împotriva politicianismului caracterizat prin absenţa principiilor, se risipesc ajutate tocmai de zelul cu care titularul de la Cotroceni se pierde în certuri şi scandaluri şi nu reuşeşte să raporteze, după aproape trei ani, nici un succes. Irosindu-se în vorbe mari, dar fără acoperire, Traian Băsescu îşi arată tot mai des înfăţişarea de demagog (de talent!) şi de luptător dârz pentru cauza acoliţilor săi."[...] "Mugur Isărescu este cel care poate să redea preşedinţiei prestigiul şi aura de care aceasta are nevoie pentru a rămâne în conştiinţa românilor ca un reper necesar."
Uninominal radical, Marius Stoianovici, Monitorul Expres
"Nu sînt şi n-am fost niciodată un fan PSD. Probabil nu voi fi vreodată. Acest lucru nu mă împiedică însă să fiu de acord cu propunerea lor ca şi preşedinţii consiliilor judeţene să fie aleşi prin vot uninominal. Absolut de acord, fără ca acest lucru să aibă vreo legătură cu „simpatia“ pe care i-o port şi mi-o poartă preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu. De fapt, eu sînt chiar mai radical decît pesediştii."[...] "Aleşii nu vor mai putea vota orbeşte, cum le cere şeful partidului, dacă acest lucru ar fi contrar voinţei celor care i-au votat. Şi nici nu vor putea vota interesul propriu, din acelaşi motiv. Pentru că atunci, nu şeful de partid i-ar exclude de pe lista viitoare, ci chiar alegătorii, care-l vor ocoli cu votul. Ar fi frumos! Şi dacă într-o zi ne vom trezi că va fi aşa, mă întreb ce vom face? Sau poate mai bine să mă întreb ce vor face ei?"
Editoriale nationale
Eşecul diplomaţiei vinului, Bogdan Chirieac, Gandul
"Preşedintele Viktor Iuşcenko s-a aflat ieri la Bucureşti pentru a-şi reafirma poziţia dură, intransigentă, în relaţiile Ucrainei cu România. La conferinţa de presă comună cu Băsescu, Iuşcenko a anunţat că va merge până în pânzele albe cu Canalul Bâstroe, a ameţit explicaţiile în privinţa forajelor ilegale – până la pronunţarea Curţii Internaţionale de la Haga – în platoul continental al Mării Negre din jurul Insulei Şerpilor şi a oferit vagi promisiuni în privinţa anulării vizelor pentru români. Faptul nu este un gest de bunăvoinţă, ci urmarea unui acord Ucraina-UE în privinţa cetăţenilor europeni, pe care Kievul l-a încălcat până acum. În interviul acordat ziarului „Gândul” cu o zi înainte, Iuşcenko arătase clar că vine la Bucureşti nu pentru a asculta, ci pentru a se face ascultat."[..] "Băsescu a folosit aceeaşi strategie cu care a obţinut voturi de la români: băutul de vin şi şampanie din sticlă şi baia de mulţime. Cu Voronin a rămas de pomină întâlnirea la degustarea de vinuri moldoveneşti. Rezultatul acestui tip de diplomaţie în cazul Republicii Moldova este bine cunoscut: relaţiile au ajuns la cel mai scăzut nivel din istoria celor două state."
"La furat" de Robert Turcescu, Cotidianul
"Trei componenti ai lotului olimpic de box au fost prinsi furind manusi, caciuli si pantofi de sport dintr-un magazin din Chicago. Federatia de profil a anuntat ca i-a exclus pe viata din box." La auzul unei astfel de intimplari, un roman traieste succesiunea unor sentimente des incercate: uimire, rusine, furie, lehamite. Asta, in prima faza, apoi, incepe bascalia. Nimeni nu sta prea mult sa discute episodul unei noi intimplari de pomina care mai lipeste o eticheta de hoti pe spinarea noastra de romanasi. Incercam sa uitam rapid, memoria colectiva se scutura, scirbita, de toate intimplarile care ne-ar putea ciobi imaginea buna despre noi insine. Si, cum ziceam, in maniera deja „traditionala“, facem haz de necaz sau bascalie. Redau aici reactia emblematica a unui amic care, la auzul vestii despre hotii romani travestiti in pugilisti, si-a adus aminte, rapid, de un banc cu sportivii romani la Olimpiada: in prima zi au luat o medalie, a doua zi au mai luat o medalie, a treia zi i-au prins..

"Prima promotie de europarlamentari" de Ioana Lupea, Evenimentul Zilei
"Cu asemenea candidati, campania pentru euroalegeri se va sfarsi asa cum a inceput: in anonimat"."Daca lista PD pentru euroalegeri reprezinta „prima promotie a noii clase politice”, ma intreb cum arata repetentii. Numai nelimitata imaginatie a creatorului reclamei, publicata ieri si in „Evenimentul zilei”, putea face din Sorin Frunzaverde - cap de lista, de patru ori ministru fara glorie si baronet de Caras-Severin - un proaspat absolvent al reformei politice. Si numai un ochi inocent si generos ii vede pe Petru Filip, imbogatitul primar democrat de Oradea, sau pe necunoscutul Marian Zlotea, a carui singura calitate este Vasile Blaga, „pregatiti pentru Europa”.
Postaderare, în loc de integrare, de Dan Straut, Adevarul
"A alerga doar pentru a ajunge pe cineva vine împotriva ideii de strategie. Un document care, deocamdată, se dezbate în spatele uşilor închise - Strategia de postaderare a României, elaborată de un grup de experţi de la Academia Română, guvern şi BNR - arată că vom continua şi în următorii ani să ne peticim sacii, în loc să-i umplem cu marfă şi să-i urcăm în căruţă.
Pe termen scurt, singurul obiectiv concret, pierdut în noianul de deziderate optimiste, constă în diminuarea decalajelor existente acum între România şi media Uniunii Europene. Postaderare, nu integrare. Desigur, discrepanţele sunt în unele cazuri surprinzătoare, şi UE ar trebui să stea câţiva ani pe loc ca noi să o putem ajunge din urmă, cel puţin din punct de vedere economic. Dar a alerga numai pentru a ajunge pe cineva din urmă, fie vorba chiar şi de Uniunea Europeană, vine cumva împotriva ideii de strategie. E ca şi cum ai pleca în concediu la mare cu maşina şi, în loc să îţi propui o oră de sosire, te iei la întrecere cu partenerii de trafic, devenind mai importantă viteza, depăşirea, decât însuşi concediul "