Editoriale locale
UN SCANDAL DEZGUSTATOR! (I), de Alexandru Ganea, TransilvaniaExpres
[...]Apoi, am ajuns sa nu mai suport politicianul care are o singura mare dragoste - propria persoana - si de dragul acesteia e capabil sa calce in picioare pe oricine si sa sacrifice totul. M-am saturat pana peste cap de scandalagiii de profesie, care n-au alta strategie, nici alta tactica, nici alt program ori agenda decat taraboiul, harmalaia, cearta, raca, resentimentul, comportamentul de tata isterica. Si scandalagiii astia se comporta asa fiindca altceva nu stiu sa faca. Sunt speriati ca daca nu creeaza sau nu se baga in scandaluri, lumea va observa ca sunt doar forme fara fond. Sau le va vedea si lor bubele de pe capete. Si mi-e scarba de politicieni maladiv-mincinosi, a caror prima reactie - aproape involuntara - la orice acuza, cat de mica, este sa te minta-n fata si sa nege evidenta, chiar si in situatiile in care darea in vileag a minciunii se poate face imediat, fara mare efort. Sau sa strige: "Da´ ce, numai eu? Ce-aveti cu mine? Asa au facut si altii!" - adica, de pilda, daca a mai incalcat si altcineva in afara de ei legea, moralitatea sau alte principii asumate, e-n regula, nu mai trebuie nimeni tras de maneca si facut responsabil.
Alo! (N)Aţi greşit numărul!, de Octavian Andronic, Buna ziua Brasov
Pentru cine are memorie bună şi ani suficienţi în spate, titlul acesta evocă unul dintre primele filme româneşti de succes de prin anii 1950-1960. Şi anume acela care i-a lansat pe Ştefan şi Rodica Tapalagă şi pe Iurie Darie. O comedie simpatică ce n-a lăsat urme prea adânci în istoria celei de-a şaptea arte. Oricum, infinit mai puţin adânci decât cele pe care le va lăsa în istoria politicii postdecembriste episodul evocat emoţional de preşedintele Băsescu la sfârşitul săptămânii trecute. Aproape cu lacrimi în ochi - m-am temut că or să-i izbucnească dintr-un moment în altul - cu vocea-i gravă alterată de o emoţie cu greu reţinută, Traian Băsescu a dat în vileag gestul odios pe care l-a comis şeful guvernului: nu i-a răspuns la telefon! N-am rezistat să nu-mi imaginez un Traian Băsescu uluit, dezorientat de anunţul şefei sale de cabinet: „Nu răspunde!”. „Cum să nu răspundă? Sunaţi-l pe aghiotant!”. „Nu răspunde nici el!” Pe de altă parte, l-am vazut cu ochii minţii pe premier, în cabinetul său de la Victoria, unde-şi bea liniştit cafeaua cu Dinu Patriciu sau cu Peter Imre, uitându-se la ecranul mobilului şi mormăind: „E Băsescu! N-are decât să sune! Sunt ocupat!” Iar apoi, pe aghiotant intând pe vârfuri şi şoptindu-i ceva la ureche. „Nu sunt! Nu pricepi? Nu m-ai găsit!” E de conceput aşa ceva? Uite că este.
Editoriale nationale
Discreditare, defăimare, denigrare, de Rodica Ciobanu, Gandul
Traian Băsescu trebuie să-şi fi frecat mâinile de bucurie, când a aflat că premierul a nominalizat-o pe Norica Nicolai la Justiţie. Madama aia cu gură mare, fost procuror, a cărei nepoată – băgată pe şest în sala Senatului – a fugit pe geam când s-o ia senatorii la întrebări în locul cui a votat? Nici că se putea mai bine! Şi dosarul potenţialului ministru nu era nici pe departe complet. Aşa cum avea să se vadă mai târziu, el cuprindea păcate mai mari decât pasarea dreptului de vot unei persoane neautorizate.
Oricât ar părea de paradoxal, doamna Nicolai este cea mai bună alegere din punctul de vedere al preşedintelui. Este adevărat că declaraţiile sale publice şi refuzul de a semna decretul de numire tind să demonstreze contrariul, dar şeful statului nu ar fi avut nimic de câştigat dacă premierul ar fi desemnat la Justiţie un „ireproşabil”, aşa cum le-a spus magistraţilor că îşi doreşte. Atunci, ar fi semnat actul, i-ar fi urat mult succes şi ar fi ciocnit cu noul ministru o cupă de şampanie. Niciun beneficiu de imagine, doar o ştire pe care patinează privirea.[...]
De ce n-o vreau ministru pe Norica, de Pavel Lucescu, Cotidianul
Pentru ca un om pentru care revolutia a fost doar o vacanta de citeva zile intr-o cariera construita de PCR nu mai poate fi ministru in anul 18 dupa moartea lui Ceausescu. Pentru ca vreau mai mult. Eroare, fratilor de galerie, in Mapet Show! Mapele profesionale spun, daca stii sa le citesti, mai multe decit si-ar dori Norica si mai putin decit ar merita Macovei si Basescu. Iar eroarea consta tocmai in aceasta contra-replica gindita in laboratoarele liberalilor, aceea de a anula efectul dezastruos produs de publicarea mapei de procuror a Noricai Nicolai prin dezvaluirile din dosarele de cadre ale lui Traian Basescu si Monica Macovei. Daca admitem ca proba in instanta morala a prezentului portretul de tinerete al celor trei, cel putin asa cum ne lasa sa-l ghicim fara voia lor cei pusi sa-l schiteze pentru uzul comunismului biruitor, Norica e un loser cert. Nu pentru neglijenta de a nu fi verificat dosarul lui Valerica I intocmit de militieni pe numele lui Valerica II, nici pentru indolenta de a-l baga pe primul in puscarie fara a-i mai acorda macar formal dreptul la aparare. Pentru astea, Clinci de-atunci, Nicolai de azi, si-a primit doza de urecheala specifica vremii. Mapa Noricai contine un mesaj cu mult mai important. Tovarasa Clinci era un cadru de nadejde al partidului, unul pentru care a face din calificativul „Bine“ un „Foarte bine“ insemna nu atit un privilegiu cit o necesitate.
Adevăruri incomode, de Romulus Caplescu, Adevarul
Neîndoios, Premiul Nobel pentru Pace pe care l-a primit Al Gore (alături de Grupul interguvernamental de experţi în schimbarea climatică) pentru semnalul de alarmă pe care l-a tras asupra consecinţelor dramatice ale încălzirii globale reprezintă suprema validare a neobositei sale activităţi în sprijinul adoptării neîntârziate de măsuri menite să ducă la contracararea marelui pericol care ameninţă „supravieţuirea însăşi a rasei umane".
Activitate care şi-a găsit, între altele, concretizare în documentarul „Un adevăr incomod" (An Inconvenient Truth) răsplătit cu Oscarul de anul trecu, film în care Al Gore apare în persoană pentru a cere comunităţii internaţionale, inclusiv proprie-i sale ţări, SUA, unul din principalii poluatori ai planetei, adoptarea unei atitudini responsabile într-o chestiune de asemenea vitală însemnătate.
Răsunetul care a răzbătut până la Stockholm şi Oslo al acestui „adevăr incomod" demonstrează forţa de influenţare a ceea ce până nu de mult era (şi mai este, poate, şi astăzi) socotit un fel de „cenuşăreasă" a cinematografiei - documentarul.
Nimic mai fals. Să ne amintim de ecoul extraordinar avut de cele două manifeste cinematografice, „Bowling for Columbine" şi „Fahrenheit 9/11", ale lui Michael Moore, comparabile prin impactul lor cu celebrul „J’accuse" al lui Zola. Nicicând efectul devastator al vânzării la liber a armelor de foc, aşa cum este cazul peste Ocean, sau al războiului din Irak, declanşat sub un pretext în care de mult nu mai crede nimeni, nu a apărut mai limpede decât în aceste două documentare.
Vizionarii trecutului, de Andrei Postelnicu, Evenimentul Zilei
Partida lui de fotbal de la Motru nu merita chiar toata furia cu care a fost descrisa de presa. Semnificatia incidentului este insa mult mai profunda si trista pentru viitorul politic al Romaniei, un viitor in care junele social-democrat ar vrea sa figureze proeminent.
Meciul dintre social-democratii de la centru si cei proaspat unsi in teritoriu este, in esenta, o gafa comisa de un politician de provincie ageamiu si excesiv de zelos.[...]
Dlui Ponta ii lipseste insa instinctul politic si prospetimea gandirii necesare sa-i spuna primarului din Motru ca vrea sa joace fotbal cu liceeni, nu cu politicienii. In locul gandirii de noua generatie, dl Ponta a dat dovada taman de sterpezimea unei minti de nomenclaturist.
Este foarte adevarat ca dl Ponta nu este singurul tanar politician roman fara suficient de multe idei noi sau o viziune de viitor. De acelasi pacat se fac vinovati aproape toti contemporanii sai, indiferent de afilierea politica.
Fie ca se numesc Boureanu, Sarbu, Olteanu, Sandru, Turcan sau Corlatean, tinerii politicieni ai Romaniei nu reusesc sa capteze atentia sau imaginatia electoratului, cu atat mai putin a tineretului. Nu ne pot spune cum va arata Romania pe care ei vor sa o conduca. Nu stiu sa tina genul de discurs care sa anime si sa inspire o tanara generatie care are nevoie de modele ca de aer.
