Alianta BA! de Octavian Andronic
Ca orice relatie care tinde sa se consolideze, intalnirile pe furis ale liderilor liberali cu cei social-democrati au trecut la o faza semioficiala, care precede, de regula, anuntul matrimonial. Saptamana trecuta, ei s-au asezat la o masa si au discutat pe indelete ce ar avea de facut pentru a-si ...oficializa legatura, in vederea menajului postelectoral. Desi cei prezenti au convenit sa nu faca declaratii decat impreuna, in cadru festiv, cate ceva tot a mai transpirat. Si anume ca in perspectiva celor doua campanii electorale, formatiunile lor nu numai ca se vor abtine sa se atace direct, dar se si vor sprijini tacit prin oferirea votului catre candidatii cei mai bine plasati.
Privind lucrurile cu ceva mai multa atentie observam ca, in-tr-un fel, se repeta scenariul din 2000. Si atunci, PNL si PD se aflau pe pozitii antagoniste desi guvernasera - catastrofal - impreuna, cu afilieri ideologice diametral opuse, dar cu un interes comun: plasarea cat mai onorabila in clasamentul electoral. Cine spune ca inaintea semnarii acordului pentru formarea Aliantei, liberalii si democratii se gandeau la castigarea alegerilor, inseamna ca nu prea mai are tinere de minte. Insumate, procentele din sondaje ale celor doua partide abia treceau de 20, in timp ce buldozerul social-democrat era creditat cu peste 50 la suta din optiuni. Aritmetica electorala functioneaza insa dupa criterii aproape alchimice. Ce s-a intamplat atunci s-a datorat mai putin vigorii aliantei nou formate si mai mult eroziunii interioare a partidului lui Nastase. S-a legitimat insa formula unui „front” al Opozitiei care poate sa doboare Puterea.
CARE JUSTITIE? CE REFORMA? de Alexandru Ganea
Cand scriam, nu demult, despre cine-or fi securistii onesti din Justitie, habar n-aveam ca scrisele acelea vor primi o atat de prompta si la obiect confirmare. Si inca din partea unui ins care a facut, vreme indelungata, parte din sistemul juridico-represiv comunist si a continuat sa fie ofiter acoperit pana in 1994.
Notam, asadar, deunazi ca relatia dintre (fostii) securisti si Justitia romana este una foarte buna; cel putin asa banuiesc si am si niste motive. Intai, ca Securitatea, Militia si Justitia formau un triunghi represiv care slujeau partidul unic. Si, in conditiile acelea, colaborarea dintre Justitie si Securitate era ceva firesc. Tot asa, si condamnarile pe care magistratii le pronuntau uneori la indicatiile pretioase sau chiar la ordinele Securitatii. La fel de firesc era ca respectiva colaborare sa mearga pana la includerea unor magistrati in categoriile de colaboratori ai Securitatii. Iar magistratii acestia si-au continuat bine-mersi (unii chiar excelent), in marea majoritate, carierele dupa 1990. De partea cealalta, in brambureala de dupa ceea ce unii numesc "revolutie", altii "evenimente" si altii "lovilutie", nimeni nu i-a impiedicat pe securisti - carora comunistii le facusera cadou diplome de Drept - sa penetreze Justitia, devenind onorabili reprezentanti ai statului democratic sau impartitori ai dreptatii. Nici actualmente, potrivit legii, nu exista vreo sanctiune juridica pentru magistratii care au facut politie politica ori au colaborat cu politia asta, exceptie facand cazul in care doresc sa ocupe functie de conducere in justitie, acest lucru fiind interzis. Cat de respectat e "interzis"-ul acesta nu se stie, dar se cunosc exemple despre cum NU este respectat.
Ei, bine, iata ca un fost procuror-sef dezvaluie public, intr-un cotidian bucurestean, ca, pe vremea lui Ceausescu, nici un procuror nu ajungea sef daca nu urma cursurile oficinei peceriste denumite "Stefan Gheorghiu" si daca nu era instruit special inainte (uneori chiar din facultate) la scoala Securitatii de la Bran.
Un bun cultural al tarii de Eduard Huidan
In 24 aprilie 1940, Ion Colan, intr-o lucrare in care analiza starea "Gazetei" la putin timp dupa centenar, arata ca aceasta este "un bun cultural al tarii". Mai mult, el afirma ca aceasta este "un argument cultural fata de toti cei care vorbesc despre noi ca sintem inapoiati", pentru ca "o tara care are un ziar atit de vechi, nu poate fi inapoiata". Sint citeva idei care dau dimensiunile acestei publicatii, intrata in istoria presei romanesti, cunoscuta si apreciata si peste hotare, cu o istorie fascinanta, care se impleteste cu ceea ce a trait tara in cei 170 de ani de existenta a "Gazetei de Transilvania".
"Gazeta" de astazi, inca de la primul numar al seriei noi, aparut in 22 decembrie 1989, si-a propus sa mearga pe vechiul drum. Un drum dificil, intr-o lume in care presa a devenit o prada, la mina celor aflati vremelnic la putere sau a celor care, cu bani, cred ca pot sa produca orice fel de manipulare.
"Ideologia «Gazetei» n-are nimic de imprumutat de la nimeni, oricit de distincte ar parea ideologiile de astazi.
Felix culpa de Rodica CIOBANU
Emil Constantinescu si Dan Voiculescu nu mai sunt singuri pe lume si neajutorati. Orfelinele politice – Actiunea Populara si Partidul Conservator – vor fi, in curand, adoptate, unul de catre PNL, celalalt de catre PSD. Liberalii au anuntat ca vor fuziona cu AP, iar pesedistii au semnat un acord de colaborare parlamentara cu PC, ca precontract in vederea unei aliante electorale, ce se va realiza cand Mircea Geoana, asa cum spunea, uita trecutul. Daca, intr-adevar, amintirile urate nu-i dau pace, liderul social-democrat n-are decat sa spuna urmatoarea mantra: „PC este un partid foarte mic, dar cu un trust de presa foarte mare”, iar, la sfarsitul primei saptamani, va fi mult mai relaxat. Momentul tradarii, cand Dan Voiculescu – Felix pe numele sau de colaborator al Securitatii (ce cinism, in limba latina inseamna „fericit”!) – a abandonat PSD, care il carase in Parlament, pentru Traian Basescu si Alianta D.A. se va estompa si ii va lua locul imaginea Danielei Popa lustruind un megatelevizor cu plasma. Nu doar Mircea Geoana, ci toata conducerea pesedista va da uitarii foarte repede greseala de a se fi aliat cu conservatorii, presati de nevoia desfasurarii intr-un camp mediatic primitor si de saracia solutiilor politice.
Partidul Bisericii de George Radulescu
Chinuiti de saracie, inechitate sociala si coruptie, multi dintre romani isi pun ultimele sperante de mai bine in Dumnezeu. Biserica Ortodoxa, ca institutie, a capitalizat o mare parte din increderea oamenilor, pe fondul degradarii constante a imaginii unor institutii fundamentale ale statului. Un asemenea fenomen social nu este de dorit. O recunosc, deopotriva, si preotii, si politicienii, dar numai timpul poate regla lucrurile. Asta nu inseamna ca trebuie sa asteptam ca, odata cu cresterea nivelului de trai si a gradului de civilizatie, bisericile sa se goleasca. Dimpotriva! Cei care se declara crestini, asa cum o fac majoritatea conationalilor nostri, au obligatia de a respecta legile tarii si de a se implica in viata comunitatilor din care fac parte. Nu-i suficient sa mergi la biserica zece minute, sa te inchini scurt, ca si cum ti-ai scutura de scame tricoul sau camasa si sa aprinzi cateva lumanari. A fi crestin inseamna, in primul rand, sa faci apel la constiinta.
Ministrul, intre sluga si hotie de Florian Bichir
"Imunitatea ministeriala a inceput sa semene cu o platosa, cu un cec in alb sau, mai bine zis, cu indulgentele papale care-ti stergeau automat orice pacat sau fapta savarsita". Asta pentru ca, luni, Curtea Constitutionala a decis ca Ministerul Public va sesiza Camera Deputatilor sau Senatul, dupa caz, pentru a cere urmarirea penala a membrilor si fostilor membri ai guvernului care la data sesizarii au si calitatea de deputat sau senator. Cum, de-a lungul scurtei istorii parlamentare postrevolutionare, am avut de-a face cu un singur caz de ridicare a imunitatii - Gabriel Bivolaru - este greu de crezut ca acest lucru se va repeta. ntr-o tara normala, un ministru acuzat de coruptie se pune imediat la dispozitia autoritatilor pentru a-si demonstra nevinovatia, pentru a-si apara onoarea si cariera politica. Demnitatea lui si a familiei sale. La noi, ministrul acuzat isi cauta scuze, se pune la adapostul imunitatii, tipa la televiziune ca e persecutat politic, iar plozii isi freaca mainile de bucurie ca „tata e baiet destept si a pus-o de bani“. Intr-o tara normala, un ministru acuzat de coruptie se pune imediat la dispozitia autoritatilor pentru a-si demonstra nevinovatia, pentru a-si apara onoarea si cariera politica. Demnitatea lui si a familiei sale. La noi, ministrul acuzat isi cauta scuze, se pune la adapostul imunitatii, tipa la televiziune ca e persecutat politic, iar plozii isi freaca mainile de bucurie ca „tata e baiet destept si a pus-o de bani“.
In timp ce unii au invatat sa fie sluga, la noi se comporta precum feudalii cu iobagii.
