Editoriale locale
STAPANII PRETURILOR, de Alexandru Ganea, TransilvaniaExpres
Acum doua-trei zile, la televizor, se comenta decizia distribuitorilor si importatorilor de medicamente de a sista livrarile timp de 24 de ore, ca protest fata de refuzul Ministerului Sanatatii de a nu accepta "reactualizarea", adica marirea preturilor, cum s-a exprimat ministrul Nicolaescu, subliniind ca nu protesteaza producatorii, nici farmacistii, ci intermediarii, care plang dupa comisioane. De partea cealalta, protestatarii spun ca ei nu cer - vai, nici vorba, cum si-ar permite?! - marirea preturilor la medicamente, ci plata serviciilor de distributie care deja au fost facute. Dincolo de aceasta disputa verbala, cu miza in (multi) bani, am retinut ce-a zis un tip din studio: ca in Germania, un anume supliment de vitamine si minerale costa fix 3 euro. In schimb, la noi, exact acelasi produs, al aceluiasi producator, se vinde cu 65-70 de lei, adica 18-19 euro. De 6 ori mai mult! Tinand cont ca producatorul il da cu acelasi pret indiferent unde se comercializeaza mai departe, va las pe Dvs. sa gasiti explicatia acestei diferente uriase a pretului de raft intre Germania si Romania.
Opera nu moare!, de Octavian Andronic, Buna Ziua Brasov
Ciclic, avem de făcut faţă câte unei prevestiri catastrofice. Las la o parte pe cele legate de fenomenele naturale – El Nino, încălzirea globală, dispariţia pădurilor. Am să mă refer aici doar la cele culturale. Apariţia televiziunii i-a condus pe mulţi spre ideea că aceasta va ucide cinematograful. Cele două genuri convieţuiesc deja de cel puţin 6-7 decenii şi nici unul nu dă semne că s-ar îndrepta spre colaps. Internetul va nimci cartea! Deşi lectura e în scădere drastică, continuă să apară noi titluri într-un ritm care nu prevesteşte o catastrofă iminentă a textului scris. Noi, românii - dar nu numai noi - avem o problemă specială: economia de piaţă asasinează cultura! Este strigătul de alarmă care iese din pieptul generaţiilor a doua şi a treia. Cele care s-au format, din punct de vedere cultural, în epoca comunistă. O epocă plină de contradicţii, dar şi cu câteva certitudini. Una dintre ele a fost cultura. Ca alternativă. Într-o societate care a sugrumat în faşă iniţiativa privată, lăsând-o ca apanaj al statului, individul a avut opţiuni limitate de refugiu. Unul dintre acestea a fost sportul. Un altul a fost cultura. Dincolo de cenzura efectuată de responsabilii comunişti, au proliferat, to- tuşi, genuri şi modele valoroase.
Viitorul furat, de Marius Stoianovici, MonitorulExpres
Am încetat de mult să mă întreb ce este în capul guvernanţilor noştri atunci cînd votează reglementări care par concepute în laboratoarele unei instituţii rupte total de lumea reală. Recentele modificări cerute de Curtea Constituţională în privinţa regimului adopţiilor interne mă fac să cred că domnii sau doamnele care au propus noile prevederi nu sînt numai rupţi de realitate, ci chiar de-a dreptul căzuţi în cap. Cum poţi prevedea explicit în cuprinsul legii faptul că părinţii biologici trebuie să aibă acces la dosarul părinţilor adoptatori? Cîtă minte îţi trebuie ca să anticipezi ce va rezulta din aceasta? Ce cuplu, care nu poate avea copii, va fi de acord ca datele private - adresa, telefon, loc de muncă ş.a.m.d. - să fie puse la dispoziţia cine ştie cui şi cine le va garanta că acest lucru nu-i va expune riscurilor viitoare, inclusiv şantajului sau insecurităţii propriilor familii?
Editoriale nationale
„Ortodoxie sau Moarte!“, de Lelia Munteanu, Gandul
În Republica Monahală din Aghion Oros (Muntele Sfânt) viaţa e o moarte continuă. Mai vin pelerini şi-l întreabă pe câte unul de-al nostru, de la schituri, de la Prodromu sau Lacu: Nu ţi-e dor, prea cuvioase, de ţară, de casă? N-ai vrea măcar o zi să te întorci să le vezi? Răspunsul vine aproape bănuitor: Ce caută mortul la nuntă?... Şi-apoi: Da’ pe Maica Domnului cui o las?
O moarte bună şi o moarte rea bântuie Athosul, de la temelie, din apa Egeei, unde-şi are rădăcinile, până sus, în piscuri. Moartea bună e atunci când monahii se rup cu totul de mirajul lumii acesteia, rugându-se pentru izbăvirea ei. Ziua e moarte, frate, ziua omul nu se vede, spun Părinţii. Ziua omul e acoperit de larma tuturor patimilor care ajung şi acolo, în „Grădina Maicii Domnului”, care nu pot fi oprite în capitală, la Kareia, să li se ceară, ca tuturor pelerinilor, diamoneterion-ul, permisul de intrare valabil patru zile. Noaptea însă, la lumina lumânărilor de rugăciune, din luxoasa biserică a Ivironului până-n ultimul sălaş pustnicesc, ostenitorii înfloresc netulburaţi, ca nişte sicomori cu rădăcinile în cer. Moartea rea e patima pe care o pun unii să-ţi câştige moartea bună, mântuirea lor. Moartea rea e când, desprinşi de lume, uită să-i iubească imaginea adusă mereu, la toate debarcaderele, de corăbii fără cârmaci, asemenea corabiei care a purtat-o până aici pe Fecioara Maria. Moartea rea e când uită să se roage şi pentru aproapele lor de departe, îngrijindu-se fiecare de propria lui izbăvire.
Alianţa puşcăriabililor, de Adrian Ursu, Cotidianul
Fularele fistichii de campanie, sub care zilele acestea îi vedem pe politicieni în mesajul gol, au acoperit totuşi o ştire tare: DNA a cerut Senatului avizul pentru anchetarea ministrului-parlamentar Paul Păcuraru. Primul dintre cei 4 demnitari la pătrat prinşi în cercul suspecţilor pentru afaceri de corupţie, alături de Năstase, Şereş şi Mitrea. Ieri i-a venit rândul regelui-tată al asfaltului să fie pus în discuţia colegilor de Parlament pentru a putea fi dat pe mâna procurorilor. Şi ştirea cu Mitrea a fost făcută şpriţ sub şuvoiul de vorbe turnate în cinstea demisiei candidatului Oprescu.
Cele două cereri ale procurorilor, aruncate ca un Molotov prin geamurile Senatului şi Camerei, sunt rezultatul citirii şi răstălmăcirii, la Curte, a textelor constituţionale, din care a reieşit că eşti cu atât mai greu de prins de DNA cu cât ai mai multe funcţii.
Iertaţi-l pe Traian Băsescu!, de Ovidiu Nahoi, Adevarul
E straniu ca un şef de stat să vorbească despre modificări ale frontierelor. "In Ucraina sunt destui, nu la nivelul conducerii, dar sunt, care vorbesc despre o Transnistrie care să revină Ucrainei, dar uită să vorbească despre sudul Ucrainei care să revină la Moldova". După această declaraţie a preşedintelui Băsescu, tot ceea ce s-ar putea întâmpla mai bun pentru România ar fi ca partenerii noştri internaţionali să nu-l ia în serios.
Este straniu ca un şef de stat să aducă vorba despre modificări ale frontierelor altor state. Nu mai suntem nici în secolul al XIX-lea, nici în timpul politicii de forţă de la sfârşitul anilor ’30. Iar dacă un şef de stat se trezeşte vorbind despre aşa ceva, mai bine să fie considerat el însuşi neserios, decât ca întreaga poziţie internaţională a ţării să fie afectată.
Partea neplăcută este că diplomaţii au prostul obicei de a nu prea şti de glumă şi - vai! - de a considera poziţiile exprimate de şefii de state drept poziţii ale statelor respective. Cum să-i facem, aşadar, pe partenerii noştri să priceapă că preşedintele nu a făcut decât să vorbească mai mult decât trebuie?
Şi că în niciun caz nu i-a trecut prin cap să facă jocul Moscovei, atacând integritatea statului ucrainean, vecinul nostru care bate la uşa NATO? Cum să-i înduplecăm să nu facă vreo legătură între această declaraţie şi refuzul Bucureştiului de a recunoaşte independenţa autoproclamată a provinciei Kosovo, o altă decizie românească plăcută Rusiei?
Blaga, buldogul partidului, de Florian Bichir, Evenimentul Zilei
„Fostul ministru de interne este un ardelean încăpăţânat. Un buldog, după cum este poreclit cu teamă în partid.“
Primăria Generală a Capitalei este o miză enormă. Partidul care o câştigă va transmite în teritoriu un semnal demn de luat în seamă, care va cântări greu la alegerile parlamentare. În această confruntare, fiecare partid a aruncat în luptă ce a avut mai bun. Liberalii mizează pe Ludovic Orban, fost viceprimar care ştie cu ce se mănâncă administraţia. În plus e antibăsescian şi bun de gură. Are cuvintele la el, cum se spune, şi poate face faţă unei polemici, unor confruntări foarte importante. PSD-ul merge ca de fiecare dată la două capete. Oficial, Cristian Diaconescu este candidatul partidului, deşi o fracţiune bună a social-democraţilor îl sprijină pe doctorul Sorin Oprescu. Diaconescu este o speranţă a partidului, dar un tip prea elegant pentru a lupta cu pieţari, florărese, indivizi dubioşi racordaţi ilegal la curentul electric. Vorba lui Mitică Dragomir, are gâtul roşu de la Armani, nu-i stă bine în cizme de cauciuc prin catacombele Bucureştiului, să tragă şobolanii de coadă. Paradoxal, poate asta este şi şansa lui: educaţia, rafinamentul şi delicateţea. Nu un lumpenproletar, precum Vanghelie, care nu reprezintă Bucureştiul.
