Editoriale locale
UN DOMN MINISTRU SI SARACIA SA "SEVERA", de Alexandru Ganea, TransilvaniaExpres
Prin vara anului trecut, ministrul Finantelor, Varujan Vosganian, anunta triumfator ca "in cel mult doi ani si jumatate" in Romania va fi eradicata saracia accentuata, cel putin din randul pensionarilor. Cu prilejul acela, dl. ministru ne-a destainuit ca a vazut domnia sa, personal, cum intre 2005 si jumatatea lui 2007 iesisera din "saracie severa" 300.000 de persoane. Dar ce inseamna oare iesirea din "saracie severa" pentru dl. Vosganian? Ne-a spus si asta: inseamna ca "la orizontul anului 2010 nici un pensionar nu va avea venituri mai mici de 160 de lei pe luna". Aha, asa carevasazica, pe Luna... Ca pe pamant, si mai ales pe pamantul romanesc suma asta, pe care d-sa a stabilit-o drept linie de demarcatie intre a fi si a nu fi "exponent oficial al saraciei severe", nu asigura, in multe, prea multe cazuri supravietuirea nici acum, darmite in 2010! Si n-o afirm eu - cine-s eu, la urma urmei, sa pun la indoiala vorbele impletite cu atata mestesug de un politician atat de important si competent precum dl. Vosganian? O afirma specialisti cu greutate in domeniu si - mai important - oameni care chiar se chinuie acum sa traiasca in afara "saraciei severe" cu 200 de lei lunar, nu cu 160 si nu le reuseste daca nu se tot imprumuta ori nu sunt ajutati cu bani si alimente de rude, prieteni sau fundatii de caritate.
Misiunea imposibilă, de Marius Stoianovici, MonitorulExpres
E greu, dacă nu cumva chiar imposibil, să înţelegi demisia lui Cristian Tudor Popescu din fruntea cotidianului pe care-l conducea, dacă nu ai fost într-o situaţie asemănătoare, chiar dacă la o scară mai mică. A face un cotidian de calitate este o misiune aproape imposibilă în zilele noastre. Zile în care tabloidele de scandal extrem de ieftine vînd masiv la concurenţă cu alte ziare aşa-zis serioase, care vînd şi ele ba o carte, ba un CD însoţit de ziar. Drama directorului de ziar este că se află în permanenţă între multiple presiuni. Trebuie să ţină piept solicitărilor salariaţilor, dar şi patronatului, care, nu de puţine ori, tinde să se amestece în conţinutul editorial al ziarului, neînţelegînd decît rareori că ziarul nu este un instrument de altoit adversarii sau de promovat imaginea proprie, ci un mecanism extrem de subtil şi sensibil care are doar un stăpîn: cititorul. Cititor care, dacă nu-i satisfaci aşteptările, te lasă cu patronatul tău cu tot, cu sau fără banii lui, şi-şi caută o altă publicaţie în care se regăseşte. Rareori patronii de media aşteaptă să facă profit din această activitate. Dar la fel de rar sînt dispuşi să pompeze la nesfîrşit, fără vreun rezultat palpabil.
Păcălescu şi Tândăleanu, de Octavian Andronic, Buna Ziua Brasov
Există două personaje în folclorul românesc care cumulează o serie de trăsături definitorii pe care le întâlnim la nu puţini dintre cei din jurul nostru. În orice comunitate există câte un şmecher care ştie să-i ameţească pe cei din jur să le tragă clapa ori de câte ori poate şi să le vândă cele mai fierbinţi gogoşi pe post de tort de îngheţată. Are exprimări plastice, se ia la harţă cu cine apucă şi-şi păstrează în orice situaţie o cotă de popularitate care te face să te întrebi cum ar arăta viaţa fără el. Aproape opusul lui Păcală, cu care spiritul ludic al românului l-a pus în tandem, este Tândală: aparent mai greu de cap, cu reacţii întârziate, subiect de băşcălie şi de farse, tenace până la încăpăţânare în unele direcţii şi nehotărât până la buimăceală şi altele. Ambii au darul de a colora plastic o lume care altfel ar rămâne una cenuşie şi plicticoasă.
Algoritmul acesta s-a propagat, aproape pe nesimţite, în politică, până la vârful acesteia, reuşind să o domine şi să-i confere o tonalitate aparte. Desigur, puţini sunt cei care ar fi putut să recunoască în învingătorii scrutinului din 2004 cele două personaje. Ar fi fost chiar o blasfemie să încerci să faci o asemenea comparaţie. Traian Băsescu era luptătorul specializat în acţiuni la limită, iar Călin Popescu Tăriceanu părea să ascundă o tenacitate deosebită sub armura cenuşie a unei personalităţi bonome.
Editoriale nationale
Gogoşari atomici, de Titus Vulpe, Gandul
Cheltuitorii de bani publici ai Capitalei au mai găsit o gaură prin care să umple buzunarele firmelor clientelare: adăposturile antiaeriene. Sechele comuniste ale războiului rece sădite ştiinţific în creierele românilor, adăposturile antiaeriene (ALA, cum le mai ştiu unii) au fost gândite de politruci, când paranoia ceauşistă a atins vârful de sarcină. Construite în hei-rup mobilizator, blocurile au fost gândite „strategic” cu astfel de adăposturi. Pline de apă, şobolani, purici şi alte orătănii, subsolurile ar fi trebuit să adăpostească populaţia Capitalei, în caz că Patria ar fi fost atacată de duşmani.
Urmaşi demni ai rebuturilor din Armată trimise pe vremuri „la reciclare” la Apărarea Civilă, actualii responsabili cu intervenţiile în situaţii de urgenţă nu fac nimic în domeniul prevenirii şi educării populaţiei în cazul unor dezastre. De exemplu, niciun bucureştean nu ştie ce trebuie să facă dacă sirenele ancorate pe blocurile oraşului sau pe diverse instituţii fluieră, să zicem, o dată la trei secunde. Şi nici ce înseamnă când ele fluieră prelung, timp de 10 secunde. Cu toate astea, există nişte coduri stabilite de “specialiştii” de la ISU.
Intelectualii si dl Basescu, de Sever Voinescu, Cotidianul
Felul in care dl Basescu isi indeplineste datoria de presedinte al tarii si, in sens mai larg, felul in care face politica enerveaza pina la incoerenta pe adversarii sai. Si, surprinzator, place acelora care, cel putin la prima vedere, ar trebui sa le displaca. Sigur ca succesul enerveaza adversarii. Sa explici insa isteria persistenta a antibasescienilor prin succesul presedintelui este un nonsens. Pentru ca, lucid vorbind, presedintele Basescu nu a putut inregistra succese in anul tocmai trecut. Cu un Guvern ostil, cu un Parlament care l-a dat afara si care l-ar da afara in fiecare zi, cu o presa naprasnica si cu o Constitutie ambigua, dl Basescu nu poate enumera izbinzi. Si totusi, presedintele ramine si in acest moment cel mai bine cotat om politic in preferintele electoratului si, surprinzator, preferatul unei bune parti a intelectualitatii noastre publice. Precizez imediat: nu toti intelectualii sint de partea dlui Basescu. Nume impresionante in spatiul ideilor romanesti il antipatizeaza public pe presedinte. Multi sint rezervati.
Războiul sexelor, Sorin Adam Matei, Adevarul
E cultura română una masculină sau una feminină?
Antropologii categorisesc culturile şi în funcţie de valorile bărbăteşti sau feminine pe care acestea le îmbrăţişează. O cultură poate fi socotită feminină dacă pune accentul pe armonia relaţiilor sociale, pe compasiune, pe stabilitate şi creştere organică.
O cultură poate fi considerată masculină dacă pune accentul pe agresivitate, pe puterea de a rezista situaţiilor dure, pe succesul material şi pe plăcerea de a trăi o viaţă de aventură. Culturi feminine pun accentul pe subordonarea bunăstării materiale valorilor sociale, combinată cu un impuls umanitar şi de armonie socială.
Sociologul Geert Hofstede a realizat un studiu remarcabil, care reia această încercare de categorizare a culturilor în funcţie de orientarea lor către valori masculine sau feminine. Conform datelor furnizate de el, culturile cele mai feminine sunt cele nordice (Danemarca, Suedia, Finlanda). Cele mai masculine sunt cea japoneză, maghiară şi austriacă.
Norica Macovei si fault Ponta, de Calin Hera, Evenimentul Zilei
Calin Hera: "Atunci cand se intampla ceva greu de inteles, ti se explica, doct si misterios, ca exista o miza. Un inteles superior."Iar daca iti scapa acest inteles, esti ori naiv, ori de-a dreptul prost. De cele mai multe ori insa, explicatiile cu pricina sunt doar o abureala. Viata e in alta parte.
Eu cred ca lumea e, deja, sictirita. De exemplu, de meciul fara sfarsit si fara rusine dintre nr. 1 si 2 in stat. Ce daca e vorba despre Norica Nicolai, despre Tudor Chiuariu sau despre Ludovic Orban. Se schimba, din cand in cand, personajele; povestile raman aceleasi. Oricum, nu cred ca Basescu are intotdeauna dreptate si ca Tariceanu nu are (si nici invers.)
In Romania se mai intampla insa si alte lucruri. Slava Domnului, as zice. Un profesor de matematica din Bacau isi filmeaza orele de curs si le posteaza pe internet. Poate ca omul are un dram de vedetism in el, dar argumentul e interesant: elevii, atat ai lui cat si altii, de aiurea, pot reveni oricand la partile pe care nu le-au inteles bine. Profesorul are si un vis: manualul on-line. Cei mai multi il critica (atenteaza la drepturile copilului! - de exemplu, la dreptul de a nu sti matematica), dar cativa il apreciaza. Nu e doar un fapt divers. E o dezbatere usor de inteles, fara mize ascunse; ceea ce face profesorul bacauan poate deveni un trend, cine stie?
