Externele dupa Cioroianu: statistica si prognoza de Octavian Andronic
Avem iarasi criza la Externe: satul de critici – dar si de propriile gafe - Cioroianu si-a dat demisia. I-a dat si o satisfactie presedintelui Basescu, cel care s-a opus de la inceput numirii sale, acuzandu-i lipsa de experienta. Tariceanu insa s-a incapatanat si a facut chiar o remaniere ca sa-l poata numi. Pe 1 Aprilie, in ajunul Summitt-ului NATO, Cioroianu a implinit un an de la preluarea Externelor. Cateva zile mai tarziu a renuntat de buna voie, sub presiunea evenimentelor si a criticilor.
Cioroianu a fost cel de-al noualea ministru de la Externe. O sumara cercetare statistica ne arata ca dintre cei noua, doar patru au fost diplomati de cariera: Sergiu Celac, Teodor Melescanu, Mircea Geoana si Razvan-Mihai Ungureanu. Cioroianu a facut parte din categoria intelectualilor cu veleitati politice. Ceea ce-l face unic in aceasta galerie nu este atat lipsa experientei dpilomatice, cat lipsa experientei de lucru cu un colectiv. Cioroianu n-a mai fost niciodata sef peste altii.
Oamenii din sistem de Eduard Huidan
Demisia ministrului de externe, Adrian Cioroianu, dorita si de ai lui si de ceilalti de mai multa vreme, s-a produs in urma unei intimplari tragice, de care demisionarul habar nu a avut. Nici nu se poate spune ca autodebarcarea din fruntea ministerului, in conditiile date, ar fi fost obligatorie. Cioroianu a fost un ministru care nu a lasat in urma decit gafe. Nu-i vorba ca nici Ungureanu - care a beneficiat din plin de sustinerea presedintelui si de simpatia unei parti, deloc neglijabila, a presei - nu a stralucit prea tare. In fond, am avut de-a face, din nefericire, intr-o perioada extrem de importanta pentru politica externa a Romaniei, cu doi pleziristi. Daca protesteaza cineva, vizavi de Ungureanu, amintesc doar cum, la Bruxelles, intr-una din primele sale aparitii, la o intrebare nu foarte complicata a declarat ca nu poate sa raspunda, pentru ca nu a mai fost "la un asemenea nivel". Ma rog, nu este cazul, acum, sa le facem bilanturile, bine ca s-au dus. In legatura cu Cioroianu s-a scris ca ar fi fost invins de "oamenii din sistem". Un sistem caruia nici unul dintre ministrii de externe pe care i-a avut Romania, in perioada de dupa '89, nu i s-a impotrivit.
CANDIDATI CU DE-A SILA de Alexandru Ganea
PSD a tinut neaparat sa faca o supriza natiei si-a pus drept candidat la primaria-minister a Capitalei pe outsiderul Cristian Diaconescu. Mai corect spus ar fi ca i-a impus sa candideze. Daca a recurs la stratagema asta din dorinta de a-i face pe Vanghelie si pe Oprescu, fiecare cu tabara lui, sa incheie un armistitiu, inseamna ca a calculat simplist, primitiv, adica
intr-un mod care ne face sa recunoastem "marca" Geoana. Liderul formal al PSD nu este, insa, doar prizonierul lipsei sale de viziune politica, a incapacitatii de a gandi macar cu doua-trei mutari inainte, de a judeca in termeni de interes al partidului (ca a gandi in interesul tarii nu putem avea pretentia sa le cerem, in general, politicienilor...). El este si prizonierul gruparilor pesediste carora le datoreaza accederea la si mentinerea in functia de presedinte al partidului. Mircea Geoana nu e stapanul viitorului sau ca lider de partid decat intr-o proportie infinitezimala: poate, la o adica, sa-si dea demisia exclusiv ca exercitare a propriei vointe, fara a fi constrans de nici o persoana si de nici o situatie. Cum, insa, chestia asta - adica sa plece el, de bunavoie si nesilit de nimeni, din fruntea unor bucate - nu prea e de conceput la un politician, mai ales daca acesta este cetatean roman, viitorul lui Mircea Geoana ca lider al PSD este, in realitate, la discretia "stapanilor din umbra", carora le datoreaza functia. Va ramane in fruntea PSD exact atat cat acestia vor dori, adica atat cat vor considera ca le este lor de folos ca el sa fie expus in prim-plan in vitrina partidului.
Mila corcita de Marius NITU
Veronica, o fetita de sase ani, a fost vanata, tarata pe camp si omorata de o haita de maidanezi la periferia Constantei. In Bucuresti, in fiecare an, 10.000 de oameni muscati de caini, dintre care un sfert sunt copii, vin la spital sa-si faca injectii antirabice. Cand citesti stiri de genul asta ajungi sa crezi ca in Romania e in desfasurare un razboi intre specii, iar homo sapiens nu castiga intotdeauna. Culmea este ca razboiul e intretinut de oameni milosi, care nu suporta ca o biata fiinta, in cazul acesta maidanezul, sa nu aiba dreptul la viata. Si oameni milosi sunt peste tot. E oengistul de la televizor care e gata sa adopte formal intr-o singura zi sute de potai, e batranelul care arunca o piatra dupa „criminalii“ de hingheri, e omul politic care promoveaza legi peste legi de protejare a animalelor. Problema e ca mila asta corcita cu inconstienta nu tine 24 de ore din 24. Tine doar cat ii arunci osul lui Grivei de la coltul blocului, cat da din coada, cat semnezi pentru adoptie.
Becali dauneaza fotbalului. De ce? de Ovidiu Nahoi
Mai multi confrati, indeosebi din presa sportiva, au vorbit adesea despre efectul benefic pe care implicarea lui Gigi Becali l-ar fi avut asupra fotbalului romanesc. A devenit un cliseu sa spui ca patronul stelist a investit, a oprit vanzarea jucatorilor peste hotare, construind o echipa competitiva pe plan european – e drept, pana la un anumit nivel. Iar exemplul sau ar fi fost urmat de alti sefi de cluburi, ceea ce a facut posibil acel sfert de finala din Cupa UEFA dintre Rapid si Steaua si a dinamizat competitia interna.
Aceste afirmatii, nu lipsite de adevar, sunt insa incomplete fara a privi si fata cealalta a monedei. In primul rand, cresterea bugetelor cluburilor a mers mana in mana cu cresterea economica a Romaniei din ultimii ani. Fenomenul a dus, pe de o parte, la marirea numarului de oameni cu putere financiara si, pe de alta parte, i-a facut si mai bogati pe cei deja bogati. Priviti doar la cum au crescut averile primilor 100 de magnati ai Romaniei in ultimii ani!
