Editoriale locale
CUM AR ARATA O TARA DE ASISTATI, D-LE MINISTRU AL MUNCII?, de Alexandru Ganea, TransilvaniaExpres
Cu vorba-i peltica, impleticita, ministrul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, Paul Pacuraru, a asigurat deunazi poporul ca "nu suntem o tara de asistati social". Inainte de-a comenta nitelus afirmatia asta, o observatie: din numele ministerului de mai sus se vede ca n-a incetat mania de-a da unor institutii, asociatii, functii s.a.m.d., denumiri cat mai pompoase, menite sa impresioneze, sa ia fata, sa-l faca pe cetatean sa se simta insignifiant in fata lor. Numai ca se intampla deseori ca titulatura aceasta pompoasa sa fie contrazisa de practicile din institutie, asociatie sau de ceea ce face detinatorul functiei respective. De pilda, o institutie care, in titlu, apara interesele statului, in realitate apara, in destule cazuri, interesele celor ce vor sa jefuiasca si jefuiesc statul. Sau un demnitar care, teoretic, ar trebui sa promoveze interesul public promoveaza interesele gastii politico-economice din care face parte, ale clientelei politice de partid sau ale mafiei transpartinice. De asemenea, sunt exemple care demonstreaza ca, nu o data, cu cat este mai stufoasa si mai pompoasa denumirea unei institutii sau functii, cu atat respectiva institutie sau functie e mai goala de continut efectiv.
Accidentul prezidenţial, de Octavian Andronic, Buna Ziua Brasov
Un accident este un accident: în sensul că se întâmplă... accidental. Nimeni nu-şi propune să aibe sau să facă un accident. I se întâmplă. Din varii motive. Cel mai des întâlnit este „ceasul rău”. Adică un cumul de împrejurări care au ca rezultat accidentul.
Ca orice alt conducător auto, Traian Băsescu a avut şi el ceasul său rău. Duminică, taman în faţa Primăriei, locul în care şi-a lansat cariera politică la vârf, luat de nostalgie n-a mai apreciat corect distanţa faţă de o Dacie din faţa Golf-ului său propriu şi a buşit-o din spate. N-a rezultat decât şifonarea ambelor maşini şi trezirea din scurta reverie a şefului statului care, ca orice cetăţean, a mers la poliţie, unde a declarat accidentul, a dat probă din care a rezultat că încă nu apucase să bea ceva şi i s-au luat trei puncte din zestrea pe care o are la dispoziţie orice şofer. Bineînţeles că întâmplarea n-a trecut neobservată. Mai întâi trecătorii, iar apoi reporterii au sesizat situaţia în care se află şeful statului şi pentru majoritatea acestora comportamentul său modest, de simplu cetăţean, a fost de natură să-i aducă noi puncte de popularitate, odată cu compătimirea pentru întâmplare şi concluzia de rigoare: „bine că n-a fost mai rău!”.
Păcăleala zilnică, de Marius Stoianovici, MonitorulExpres
Există oameni pentru care 1 aprilie este un foarte bun prilej de a face farse. Pentru ei nici măcar nu este ceva ieşit din comun. E firesc, şi ne-am obişnuit să fim oarecum circumspecţi în această zi vizavi de orice informaţie mai suspectă care ne este furnizată.
Mai grav mi se pare altceva. Faptul că există extrem de mulţi oameni care cred că 1 aprilie este în fiecare zi. Primii din această categorie sînt politicienii, oameni care s-au obişnuit să ne considere pe noi, cetăţenii votanţi, nişte proşti numai buni de dus cu preşul. Ei sînt cei care-şi imaginează că promisiunile lor fără acoperire pot fi înghiţite pe nemestecate şi crezute cu aceeaşi uşurinţă cu care au fost rostite. Tot ei sînt cei care, timp de 4 ani după ce au fost aleşi, în principal prin minciună, nu fac nimic, bazîndu-se pe faptul că două luni înainte de alegeri vor fi suficiente pentru prostirea electoratului încă o dată. După principiul „Dezbracă-te, că nu-ţi fac nimic!“, destui dintre noi cad pradă mirajului utilajelor şi asfaltărilor electorale ale drumurilor judeţene, comunale sau municipale sau chiar al pietruirilor drumurilor comunităţilor de romi.
Editoriale nationale
Geoană, sabotat cu chiria, Rodica Ciobanu, Gandul
Ce furios este Mircea Geoană! „O consider, în primul rând, un gest ordinar de şantaj. Face parte din arsenalul armelor murdare în timp de campanie“, şi-a dat el drumul, când a aflat că RAAPPS, regie aflată în subordinea guvernului, i-a mărit chiria. Bietul bugetar Geoană, care nu a reuşit să pună la ciorap decât 222.000 de dolari şi 26.000 de euro, trebuie să plătească acum 3.000 de euro pe lună, dublul salariului său de senator, pentru vila din strada Cucu Starostescu. Curat armă murdară!
Cum să-şi mai vadă liderul PSD de campania electorală, când duce grija acoperişului de deasupra capului?! Guvernul i-a umflat chiria special, ca să-l saboteze.
Aşadar, Mircea Geoană a plătit, trei ani la rând, pentru o casă de protocol în care nu mai avea dreptul să locuiască nemaifiind ministru de Externe, preţul de piaţă al unei garsoniere într-un bloc ceauşist, dintr-un cartier mărginaş. S-a lăfăit pentru 200 de euro în 300 de metri pătraţi construiţi în zona centrală Dorobanţi, la o azvârlitură de băţ de Zambaccianul lui Adrian Năstase, cel care, cu mână de premier pe ducă, a lăsat moştenire ordonanţa ce prelungea contractele în vilele RAAPPS aşa-zişilor ocupanţi de lux. Geoană, împreună cu alţi pesedişti şi câţiva pedişti şi liberali, veniţi cu valul noii puteri, au beneficiat de un regim locativ preferenţial, în buna tradiţie pesedistă, care nu s-a zgârcit niciodată la favorurile pentru demnitari.
Atentie, politician la volan!, de Adrian Ursu, Cotidianul
Duminica dupa-amiaza, intr-un condominium din zona Dorobanti. Se consuma o criza de nervi: „Bai, nu-i adevarat!“
Veneam pe Aviatorilor, vad o babatie care pune piciorul pe trecere la Pescarus. Calc frina si aud in spate zdrang. Ma apuca spumele - masina de nici 5.000 de kilometri -, ma dau jos sa vad si ma ia si mai rau de cap. Ala de se urcase pe mine era prostul ala de la PSD, Geoana! Nu, a mea n-are nici pe dracu’, ca de-aia mi-am luat de-asta inalta, pentru orbeti d-astia. Da’ mi-am mincat toata seara - du-te la politie, da declaratii, semneaza hirtii!“ Aceeasi zi, cam aceeasi ora, undeva pe Metalurgiei, in Berceni. Povestiri in fata blocului: „Frate, mi-a tras-o azi Base! Acum 3 ore, pe 6 Martie. El conducea, era cu Folsvaghenul ala albastru. Stii cum mi-a facut aripa de la Blanseta? Vaaarza! Si-asa era coapta de rugina, o fac pe asigurarea prezidentiala acu’, sint boier! Ba, simpatic, am facut caterinca, i-am zis ca am si io un nepot marinar, misto gagiul“.
Tamponarile politice de weekend n-ar fi avut nimic senzational chiar daca sirul de coincidente este prea lung ca sa poata fi trecut cu vederea: Basescu si Geoana au provocat acelasi tip de tamponare (in aceeasi „dinamica a producerii accidentelor“ - vorba purtatorului de cuvint de la Rutiera), in aceeasi zi, cam la aceeasi ora, amindoua linga un parc si au primit fix aceleasi sanctiuni (ca altfel iar se ajungea la Comitetul National pentru Combaterea Discriminarii). Si totusi ele au o relevanta daca privim imperecherile automobilistice produse prin neactionarea la timp a dispozitivului de frinare. Destinul - o fi fost bagat si asta cu forta de Iorgulescu in PNL? - le-a asezat la fix.
De ce să plătim pentru summit?, de Ovidiu Nahoi, Adevarul
Summitul NATO marchează noua graniţă de Est a Occidentului. Când vezi cu câtă sfântă mânie civică dezbate românul problema cheltuielilor publice pentru summitul NATO, înţelegi cât de scurtă este memoria colectivă. Puţini mai sunt astăzi dispuşi să-şi amintească faptul că, în urmă cu doar un deceniu, România zgâria uşa Alianţei Nord-Atlantice, fără a fi deloc sigură că i se va deschide.
Perspectiva rămânerii în zona gri – de fapt, în spaţiul de influenţă rusesc – era atunci cel puţin la fel de probabilă ca şi aceea a racordării la structurile euroatlantice.
Diferenţa? Cea dintre salariul mediu de 100 de dolari pe lună şi cel de 300 de euro. Sau cea dintre cozile la ambasade şi dreptul de a circula liber – tradusă măcar în miliardele de euro trimise acasă de emigranţi, dacă aspectele legate de educaţie şi de schimbarea mentalităţilor ni se par cumva minore.
Şi mai este o diferenţă, pe care unii nu o văd, iar alţii doar se fac: diferenţa dintre statutul de membru al clubului unde se iau decizii şi acela de subiect mut. Clubul celor puternici va putea lua decizii pe seama celor mai slabi din afara lui, niciodată pe seama celor din interior.
Potopul care vine după Tăriceanu, de Mircea Marian, Evenimentul Zilei
"Cine credea că guvernul Tăriceanu a ajuns la fundul sacului şi nu mai are de unde să ofere mită electorală s-a înşelat amarnic."
Sâmbătă, la Suceava, ministrul Varujan Vosganian a anunţat că următoarea etapă de majorare a pensiilor, prevăzută pentru 1 ianuarie 2009, s-ar putea devansa pentru noiembrie sau decembrie 2008. Aşa că, la scrutinul pentru viitorul legislativ, se va proceda exact ca şi la alegerile pentru Parlamentul European: cu câteva zile înainte de vot, pensionarii vor primi mai mulţi bani, plus o scrisorică în care li se va explica de ce trebuie să fie recunoscători guvernului Tăriceanu.
Ar fi o greşeală să credem că bugetul pur şi simplu nu va permite o astfel de măsură. Va fi foarte simplu pentru executiv să renunţe la o parte din investiţiile în infrastructură, să taie bani de la armată şi să reducă programele de reabilitare a şcolilor, iar din economiile obţinute să alimenteze bugetul destinat pensiilor. Deja au fost abandonate, de facto, lucrările la autostrăzile din România. Pe Bucureşti-Ploieşti, autostrada este blocată într-o pădure care a fost declarată monument al naturii, iar autorităţile nu par a se grăbi să rezolve această problemă. Pentru autostrada Transilvania nu mai sunt, de peste o lună, bani. Dacă executivul nu-şi dă osteneala să accelereze măcar lucrările la autostrăzi - un subiect la care opinia publică este extrem de sensibilă - nu putem decât să ne închipuim ce se întâmplă cu celelalte investiţii în infrastructură.
