Locale
Alegere cu o singura varianta, Alexandru Ghiza, Transilvania Expres
Anul asta e un an al alegerilor. Al alegerilor locale, in primul rand. Analistii spun ca va fi o bataie pe viata si pe moarte intre baronii locali care, in marile orase, controleaza presa si tot ce depinde de finantarea campaniilor electorale. Miza: milioanele de euro de la Bruxelles, care vor fi distribuite de puterea locala. Sa fie chiar asa? Sa fie politicienii locali atat de prosti, incat sa se bage intr-o batalie in care doar unii castiga? Partidul National Liberal, de fapt Aristotel Cancescu, nu da nici un semn ca ar vrea sa fie contracandidatul actualului primar la alegerile urmatoare. Ca se cearta cu el, asta se vede in presa. In presa lui Cancescu se vede intr-un fel, in cea a lui Scripcaru, altfel. Si, de fapt, se vede cam tulbure. Sa-l acuzi pe altul de lucruri pe care chiar tu le faci, iata, insa, o strategie greu de priceput! Din nou, se pune intrebarea de mai sus: "sunt prosti sau se fac?" La pedisti treaba merge ca si unsa. Consilierii locali, cu productii record de hotarari per sedinta, niste eroi desavarsiti ai muncii capitaliste. Cred ca nici nu mai are rost sa repet laitmotivul din intrebarile de mai inainte. Oare cum vom alege, dintr-o singura varianta, unanim acceptata? Eu unul, pentru ca ii cunosc de mult pe cei despre care am vorbit mai sus, va asigur ca nu sunt prosti. Doar se fac. Si, totusi, o dilema ramane: oameni astia ne cred prosti sau chiar suntem?
Chestiunea zilei - Campioni la fudulie de Eduard Huidan, Gazeta de Transilvania
Un prieten cu bune legaturi in tara cantoanelor si a referendumurilor - unde chiar s-a declansat un fel de criza politica, dar acesta este un alt subiect - mi-a relatat o interesanta poveste de iarna, cu ceasuri de lux. Pe scurt, una dintre cele mai cunoscute firme producatoare de ceasuri, din lume, evident, a produs spre sfirsitul anului trecut o serie limitata, de 300 de ceasuri de lux. Desigur, la un pret, pe unitate, absolut ametitor. Intentia producatorului era ca, dupa vinzarea celor 300 de ceasuri, sa organizeze o serie de intilniri cu "fericitii" proprietari, in tarile acestora. Actiunea se dorea a fi atit de marketing, cit si o incercare de fidelizare a clientilor, de creare a senzatiei de apartenenta la un club elitist. Socotelile de acasa nu s-au potrivit insa cu cele din Romania mereu surprinzatoare, fiindca, rapid, 220 de ceasuri din seria respectiva au luat drumul tarii noastre minunate, cu superbogati care se bat in masini, yahturi, viloaie, bijuterii etc., etc., spre bucuria "prostimii" - a "calicilor" cum isi definesc ei concetatenii, care fac rating emisiunilor de doi bani si tiraje tabloidelor si revistelor de fite - dornica de asemenea informatii, chiar daca ele vin dintr-o lume a toapelor vremurilor noi.
Nationale
Teroarea ghioceilor de Grigore Cartianu, Evenimentul zilei
"Romania, sub teroarea zapezii”... "Se anunta un ger naprasnic”... "Bucurestenii traiesc un calvar”... „Sunt clipe de cosmar”... Stati linistiti: nu a inceput cel de-al treilea razboi mondial, sub forma sa meteorologica, ci s-a intamplat un lucru banal: a nins in Romania. Si nici macar n-a nins de un metru, cum se mai intampla in copilaria unora dintre noi care inca ne mai consideram tineri. Si nici de doi metri, ca in amintirile bunicilor.„Teroarea zapezii” a fost inventata de o specie speriata a acestei planete: tele-bocitoarele. Reporteri prapastiosi sau invitati speriati de soacre se intrec in a descrie prapadul fulgilor de nea. Ce ne facem, fetelor, ca ne inghite ninsoarea?! O asa disperare am mai intalnit prin clasa a doua, cand am citit „Prostia omeneasca” a lui Creanga.Pentru tele-bocitoare, orice stranut al naturii e un semn ca s-a constipat planeta. Ca sa fie multumite si cobele apocalipsei, ar trebui ca temperatura sa nu scada niciodata sub 18 grade si sa nu creasca peste 20. Ideal ar fi sa instalam in atmosfera un termostat care sa mentina constanta temperatura aerului, permanent si oriunde pe planeta. Sa terminam cu anotimpurile astea capricioase, cu vara si iarna, cu ziua si noaptea! Sa avem un aer conditionat planetar din Laponia pana-n Antarctica si din Guineea-Bissau pana-n Noua Zeelanda!"
Populismul de presa de Ovidiu Nahoi, Adevarul.
"Nu sunty fan Ludovic Orban. Dimpotriva, consider ca la ora aceasta n-ar mai fi trebuit sa fie ministru, dupa sirul de chifle si gogosi produs in legatura cu accidentul. Lasa ca nici cu primarul general Adriean Videanu nu mi-e rusine ! Desi avea tot dreptul sa-si ia concediu, i-a lipsit curajul de a recunoaste din prima clipa ca nu se afla in tara in ziua viscolului. Eschiva, in loc sa-l ajute, mai rau l-a afundat in penibil. Si totusi, am resimtit un sentiment de solidaritate cu cei doi, invitati sambata dupa-amiaza la emisiunea Corinei Dragotescu de pe Realitatea TV. Stiti papusile pe care angajatii din Japonia si Coreea sunt lasati sa-si verse naduful. In presa, criticam adesea – si pe buna dreptate – populismul politicienilor. Dar nu cumva, la randul nostru, le spunem prea des oamenilor ceea ce vor sa auda si nu ceea ce ar trebui sa auda, chiar daca nu le-ar conveni? Sigur ca este mai usor asa, daca nu si mai rentabil. Dar, atentie: cu cat ridicam miza populismului mediatic, cu atat ridicam si asteptarile publicului. Pana unde? Pana intr-acolo incat acesta, dezamagit de niste autoritati „impotente", va ajunge sa-si doreasca un regim cu adevarat de mana forte. Si care, odata instalat, nu se va comporta deloc asa cum i-ar placea presei. Ba, din contra, va face orice sa-i astupe gura".
Romania, doar un cosmar de Florin Negrutiu, Gandul.
"Hotarat lucru, suntem in plin cosmar. Deschideti urechea si ascultati de cate ori pe zi se pronunta acest cuvant, la televizor si la radio, de cate ori se scrie in paginile ziarelor sau pe net. Este cuvantul sezonului, al anului, al deceniului. El e superlativul absolut al raului zilelor noastre. Dincolo de cosmar nu mai e nimic altceva decat, evident, un alt cosmar. Cosmarul intra, cam odata cu prima leafa, in bagajul lexical obligatoriu al reporterului de teren. Cred ca, mai degraba, cosmarul romanesc este un fenomen real, cotidian si banalizat prin repetare. N-are in el nimic tragic, desi are doza lui de dramatism. Bolgiile noastre sunt drumurile, cozile sau zapada din orase. ...Suntem nervosi, ne imbulzim si cand se da, si cand se ia, ne injuram si cand suntem amarati, si cand suntem fericiti, ne sare iute tandara, ne luam in piept cu autoritatile (intotdeauna incompetente) si apoi le lasam in plata lor (toti fura). Traim zilnic, intr-o bataiala frenetica, tot felul de cosmaruri mici si domestice. Asa cum altii, in tari mai tihnite, s-au obisnuit cu calmul, cu politetea si cu comportamentul civilizat, noi am transformat cosmarul in fapt divers, nu doar la televizor, ci chiar in viata noastra. Vorba reclamei: „Nu te speria, e doar un cosmar”.
