Sari la conținut

Revista Presei Editoriale - Luni 25 februarie 2008

Locale

Summit NATO, în palatul şi cu ideile lui Ceauşescu! de Octavian Andronic

Nu e zi de la Dumnezeu să nu primim încă o veste, prin mass-media, despre drama pe care poporul bucureştean o va trăi pe timpul Summit-ului NATO. Şcolile vor fi închise iar elevii vor fi consemnaţi la domiciliu. Bieţii bugetari se vor trezi şi ei cu lacătul pus pe uşa instituţiilor. De circulaţie, ce să mai vorbim: poate că doar metroul va mai merge şi asta la capetele de linii. Zilele trecute s-a anunţat că şi cele două aeroporturi vor fi închise, lucru care l-a scos din sărite până şi pe premier, altminteri suficient de înţelegător faţă de măsurile de siguranţă pe care le implică un asemenea eveniment. Să se-nchidă Băneasa şi să se lase Otopeniul, a zis dânsul, dar nu ştiu dacă l-a auzit cineva.
După cum probabil ştiţi deja, SUMMIT-ul NATO de la începutul lui aprilie se va desfăşura la Bucureşti, în Palatul Parlamentului. Este, de departe, cea mai importantă manifestare care are loc în România, în toate timpurile. Până acum, ca evenimente comparabile putem enumera doar un Forum Crans Montana, de prin anii 1990, şi Francofonia de acum un an sau doi. Ambele s-au ţinut tot la Palatul Parlamentului, altă locaţie potrivită pentru evenimente de o asemenea amploare neexistând în România. Este chiar o ironie a sorţii că reuniunea celui mai puternic bloc militar din istorie se ţine într-o ctitorie a celui care considerat întotdeauna organizaţia nord - atlantică a fi principalul adversar al păcii mondiale.

Fara iesire de Alexandru Ganea

Doi ani a durat umilinta lui Adrian Nastase (ca de penitenta nu cred ca poate fi vorba in cazul sau), ranit grav de fostul sau vecin de apartament in vila de serviciu Traian Basescu, prin intermediul matusii Tamara. Ce i s-a intamplat in PSD, adica impingerea la marginea "haitei", n-a insemnat decat o rafuiala intre pradatori. Stiti cum se intampla in grupurile de carnivore mari: cand seful da semne de slabiciune, cand se-alege cu rani si sangereaza, primii care se reped sa-l atace sunt cei din apropierea sa, care-i urmeaza in ierarhie si care vor sa speculeze momentul pentru a-i lua locul. In PSD s-a petrecut la fel, cu deosebirea ca aceia care au vrut sa-l doboare si l-au doborat pe Nastase au pus in locul sau un lider slab, pe care sa-l poata controla, manevra si expune in fata adversarilor, fara a iesi ei in fata.
Vineri, Adrian Nastase si-a facut revenirea in conducerea PSD, invingandu-si categoric (418 voturi fata de 202) contracandidatul, pe Dan Mircea Popescu. Victoria este cu atat mai convingatoare, mai pilduitoare (veti vedea de ce folosesc acest cuvant) cu cat n-a fost obtinuta in fata unui contracandidat formal, conjunctural, din categoria a doua sau a treia, ci impotriva unuia dintre "greii" partidului.

Duduia de Adrian Teaca

"Şi ce dacă sînt fata preşedintelui? Au existat şi în România interbelică familii ilustre de politicieni. Iar lui Bush nu-i spune nimeni că e băiatul lui tata". Am citat aproximativ din duduia Băsescu Elena. Mai bine zis, din discursul scrîşnit al acesteia în faţa tinerilor pedelişti. Duduia a fost aleasă în triumf, cum altfel, secretar general al organizaţiei de juni a partidului. Deşi, în săptămîna precedentă, un alt june pedelist stîrnise oarece valuri, atunci cînd şi-a anunţat public intenţia de a-i fi contracandidat fiicei preşedintelui, înfierînd, totodată, "tendinţele dinastice" din partid. Pînă aici i-a fost băiatului. O seamă de "grei" ai partidului l-au apostrofat, iar viceprimarul turnător Murgeanu l-a ameninţat fără perdea. Păi, se poate aşa ceva, să vină un neica-nimeni, fără tată, fără pedigri, şi să ameninţe funcţia pregătită pentru fata lui şefu? Pînă la urmă, chiar nu mai contează că o proţăpesc pedeleii pe fîţa aia mică într-un post. E partidul lor, treaba lor.
Nationale

Nationale

Tovarăşa Leni de Cristian Tudor Popescu

De la un timp individul ăsta plin de venin lăsat de 4 neveste ulceros şi inginer ratat de se crede jurnalist care îi zice lumea CeTePeu se dă subsemnatu în baza la faptu că CTP se potriveşte la numele şi pronumele mele. Când am văzut-o pe tânăra de viitor Elena Băsescu cum o făcea secretară general la televizor am fost precis că CeTePeu sare s-o muşte de beregată sau şi mai de jos dacă se nimereşte. Ştiţi ce zice jigania asta? Că nu poate să uite ce-a văzut pe peretele din hol în 22 decembrie când a intrat în casa lu Ceauşescu din Primăverii: era un tabel în ţiplă scris la maşină cu litera mare a Partidului Tovarăşul Nicu şi un telefon cu trei cifre Tovarăşa Zoe Tovarăşul Valentin şi ei cu numere scurte. Şi că ieri şi-a mai pus un nume şi un număr pe tabelu din cap Tovarăşa Leni 002. Nu Tovarăşa Lenuţa cum îi zicea Iliescu lu nasoala aia proastă de Elena Ceauşescu. Păi măcar atât că recunoaşte şi CeTePeu Leni Băsescu e tomodelă şi e şi fată deşteaptă. Are şi facultatea Română şi p-aia Americană!

Îi zice Madison din SUA. CeTePeu rânjeşte că Madison e un dans în care se aşază toţi în şiruri şi se mişcă exact la fel poate aşa i se mişcă lui nervii la creier! Acuma ştiţi de ce zice CeTePeu 002? Eu ştiu că-l cunosc de mult. Că adică Băsescu e cabinetu 1 şi Elena Băsescu o să fie cabinetu 2 în partid.

PSD să-i numere ouăle! de Laurenţiu Ciocăzanu
Fostul premier revine în forţă în PSD. Cu ce efect, vom afla la alegeri.

Într-o ţară cu scaun la cap, întoarcerea lui Adrian Năstase pe podiumul PSD era de neconceput. O democraţie sănătoasă din fire l-ar fi trimis pe fostul şef social-democrat la plimbare până la sentinţa finală. Abia după trecerea prin purgatoriul justiţiei şi anularea acuzaţiilor de corupţie, Năstase s-ar fi putut întoarce cu pretenţii de lider. Aşa ar fi arătat normalitatea dacă nu vorbeam de România. Însă la noi acasă, unde operează democraţia de pamplezir, reîncărcarea fostului premier pe poziţia de şef al Consiliului Naţional are firescul ei, neaoş şi trist. Iată de ce:

1 - Reîntoarcerea lui Adrian Năstase în fruntea PSD este până la urmă o afacere de partid, nicidecum o chestiune de interes naţional.
2 - Ranforsarea celui botezat odinioară Adrian-premierul minune este şi opera justiţiei. Da, da, nu e nicio exagerare!
3 - Nu în ultimul rând, întoarcerea la vârful PSD a celui care ne invită să-i numărăm ouăle de la Cornu este firească prin chiar meritul împricinatului. Pentru că de orice poate fi acuzat Năstase, numai de lipsă de tenacitate nu.

Înapoi în viitor, cu Năstase şi Băsescu de Ioana Lupea

Ioana Lupea: "Ce blestem o fi pe poporul ăsta să ajungă, până la urmă, în acelaşi loc din care a plecat".

Ce blestem o fi pe poporul ăsta să ajungă, până la urmă, în acelaşi loc din care a plecat. Revenirea lui Adrian Năstase în conducerea PSD - doar un interval de timp îl desparte de şefia partidului şi de candidatura pentru preşedinţia României - ne readuce la momentul 2004, la celebra confruntare dintre cei doi foşti comunişti Băsescu şi Năstase, unul reconvertit de la stânga la creştin-democraţie, celălalt fidel încă stângii. Lupta împotriva corupţiei şi decomunizarea, cele două procese asumate public de Traian Băsescu, sunt în reflux, orice pas înainte este reversibil. Tergiversarea dosarelor penale ale demnitarilor - printre care se află şi acela al lui Adrian Năstase - şi decizia ireparabilă a Curţii Constituţionale în privinţa CNSAS inversează sensul istoriei. Am intrat în NATO şi UE pentru a ne scufunda, din nou, în naţionalism.

Comentarii

Ultimă oră