Editoriale locale
CU CE FUNCTIONEAZA TONOMATUL DE LA COTROCENI?(I), Alexandru Ganea, TransilvaniaExpres
Razboiul presedintelui (si accentuez - al presedintelui) Romaniei cu presa din Romania pare a fi ajuns zilele acestea in faza de mahala, de taraba puturoasa, in faza bocancului in gura, a spitului in vintre si-a flegmei intre ochi. Cele mai recente episoade ne-au aratat un presedinte furios, un adevarat Zeus (cum este poreclit, cu teama, de cei din jurul sau) lansandu-si fulgerele, un politician decis sa sacrifice prestigiul functiei pe care o ocupa de dragul unor rafuieli personale cu presa care indrazneste sa nu-i cante in struna, sa nu-l idolatrizeze si sa nu se adauge gastii de laudatori prezidentiali. De altfel, presedintele ne-a aratat nu o data ca nu suporta decat yesmeni si sicofanti, adica pupincuristi, pardon de expresie, si barfitori, clevetitori, delatori, oameni pe care ii poate controla in totalitate si care il pot ajuta sa-i controleze pe altii. Insi pe care ii poate folosi si ii poate arunca atunci cand fie se infurie pe ei, fie nu-i mai sunt de folos.
Suntem fiii lui Babel! de Octavian Andronic, Buna Ziua Brasov
România este patria fiilor lui Babel! De aici a plecat Costel Busuioc să zugrăvească Spania. De aici vor pleca şi alte talente care se exersează deja în forţă, pe la sindrofii: Geoană şi Năstase – care le-au cântat cu foc femeilor social - democrate; Şică Orban, care nu pierde niciun prilej să alinte microfonul; Varujan Vosganian, obosit de calculul taxei de primă înmatriculare, se relaxează pe clapele pianului din biroul său de ministru; ca să nu mai vorbim despre Dolănescu sau despre Irina Loghin, politicieni cu state de servicii, care ar putea câştiga orice concurs de cântece de petrecere, pe orice meridian pe care vieţuiesc români.
Suntem o ţară plină de talente şi avem metode inedite de a le descoperi şi pune în valoare. Trebuie mai întâi să-i facem să-şi ia lumea în cap, ca după aceea să-i admirăm şi să ne lăudăm cu ei. Spania este doar începutul. Cu siguranţă că se vor iţi români talentaţi şi în Italia sau în Portugalia. Acolo merge mai uşor cântatul. Cu siguranţă însă că n-o să-i găsim în Germania, pentru că nemţii nu prea au timp să stea şi să-i asculte pe cântăreţii improvizaţi de pe schele. Ei au treabă.
Gratis, de Marius Stoianovici, Monitorul Expres
Mă întreb cum ar fi primit tatăl meu vestea că, în sfîrşit, poate - ca pensionar - să călătorească gratuit oriunde în oraş doar cu talonul de pensii. Ani în şir, înainte de a pleca spre ceruri, în urmă cu aproape şase ani, a fost extrem de revoltat pe condiţia sa de pensionar, pe faptul că pensia sa, care era înainte de ’89 aproape cît două lefuri, a ajuns să fie nici un sfert dintr-un salariu normal. Din acest motiv, atît el cît şi mama mea nu şi-au permis aproape nimic după momentul în care s-au pensionat. Banii primiţi abia le ajungeau pentru plata facturilor şi a mîncării de zi cu zi. N-au ajuns nici la teatru, nici la filarmonică şi nici măcar cu nepoţii la teatrul de păpuşi. Au plecat amîndoi spre ceruri înainte de a se putea bucura de liniştea oferită de pensionare. Probabil privesc acum, de undeva de acolo, la cei rămaşi pe acest pămînt care pot beneficia de lucruri la care ei nici măcar nu au visat.
Editoriale nationale
Cum să ne împrietenim cu Dumnezeu, Lelia Munteanu, Gandul
„Dumnezeu încă iubeşte lumea!” Dacă uităm tot, măcar strigătul Fericitei Tereza de Calcutta merită să-l ţinem minte. Am intrat în Postul Paştelui, pentru catolici începe Săptămâna Mare – cum să ne împrietenim cu Dumnezeu? Şi cei care se cunosc cu El, dar nu se salută, şi cei care se tem să se apropie de El, şi cei care L-au pierdut – noi, toţi... Îl putem vedea, Îl putem atinge, cercetând viaţa, urcuşul şi poticnirile celor care L-au slujit, asupra cărora Şi-a revărsat harul.
În 1986, Papa Ioan Paul al II-lea ajunge la periferia Calcuttei, în Casa Muribunzilor. Trecând din centrul strălucitor, al avangardei artistice şi al opulenţei, spre marginile metropolei, în fierbinţeala umedă care-ţi lipeşte de piele duhorile amestecate – orez prăjit direct în stradă, în cutii murdare de conserve, deznădejde, şobolani, resemnare, miros de peşte stricat adus din cotloanele portului până în rigolele jegoase, unde copiii se joacă împletind un soi de şerpi mici – printre adăposturile de chirpici, de tablă, printre acoperişuri din cartoane, printre biciclete deşelate şi nişte atelaje ruginite amintind vag de maşini, care acoperă cu un fum gros cerşetorii în transă, Karol Wojtyla intră în casa imensă, cenuşie, ca o corabie scufundată.
O presa slabuta si o gagicuta, de Traian Ungureanu, Cotidianul
Cunoasteti expresia „presa libera“. E cutremurator, esential si suficient. Restul nu conteaza si nu va priveste
Marfarele se pot tampona prin halte uitate, Adrian Paunescu poate versifica in direct, Becali poate injura la fel, o butelie explodeaza intr-un balcon si terciuieste muraturile vecinilor, iar Andon inventeaza o noua categorie de drept. Fiti pe pace: nu veti pierde nimic. Le veti vedea sau citi pe toate, insotite de o gramatica violata in grup. Pentru ca avem o presa libera. Si, bineinteles, toate, de la forma Marii Negre la numerele de dresura de regi ale circului itinerant Cioroianu, au o singura explicatie: Basescu. Si un singur remediu: indepartarea sau izolarea sau macar vatamarea lui Basescu. Bine ati venit in realitatea paralela a presei libere, serviciul de informatii cu o mie de guri si un singur subiect!
Băsescu şi Realitatea lor, de Laurentiu Ciocazanu, Adevarul
Nu poate exista solidaritate de breaslă în presa cu agendă politică."Adevărul" a făcut o greşeală în ziarul de sâmbătă prin titlul "Băsescu, în război total cu presa". Ştirea era corectă, însă titlul a deformat conţinutul articolului. De ce? Pentru că Băsescu nu e în război cu toată „presa". El are un meci cu un anume stil de a face presă.
În primul rând, este vorba de acele ziare şi televiziuni care sunt ele însele în război non-stop cu preşedintele. Aici, degetul prezidenţial arată înspre trustul media al lui Dan Voiculescu. Concret, înspre emisiunea de seară de la Antena 3 care îl are ca invitat permanent pe Ion Cristoiu.
Nu mai e un secret, în studioul cu pricina, Băsescu este invitat de serviciu la încasat bastoane, indiferent de subiect. Nu e nimic de condamnat, realizatorii tv au tot dreptul de a-şi face emisiunea aşa cum cred. Inclusiv să-l toace non-stop pe şeful statului.
Dar astfel de meniu editorial are un decont logic şi inevitabil: îl încarcă zilnic pe Băsescu cu energie antimedia. Şi, uneori, sacul de box prezidenţial alege să explodeze - aşa cum s-a întâmplat şi vinerea trecută – împotriva acestui stil jurnalistic.
Romania- video, de Mircea Mihaiesti, Evenimentul Zilei
Odată cu proclamarea acestei Românii virtuale, a apărut şi categoria comentatorului-video. Deschideţi la orice oră televizorul - el e deja acolo. Vorbeşte şi gesticulează asemenea omului de pe stradă, dar nu e vocea lui. El există doar în funcţie de informaţiile (cipurile) implantate de stăpâni. De categoria asta mai scapi cumva: slavă Domnului, încă mai există canale de sport şi muzicale. Cum apare unul ce pare prelungirea cu mustăţi a propriului laptop, ştii că e cazul să muţi pe alt post. Cum se iveşte vreun ciutaco-cristoi, iarăşi, pac!, telecomanda - şi-ai scăpat. Dar ce te faci cu indivizii a căror biografie încalecă două spaţii, cel real şi cel virtual? Ce te faci cu gruparea, să zicem, Năstase-Mitrea- Păcuraru-Şereş? Aici, pe pământ, ei decid asupra vieţii noastre cotidiene, prin voturile din parlament şi activitatea din guvern. Dincolo, când e să răspundă pentru faptele lor, ţuşti în adâncimile spaţiului virtual!
