Editoriale locale
PARTIDUL LIPITOARE, de Alexandru Ganea, TransilvaniaExpres
Mi-aduc aminte ca am discutat de cateva ori cu colegi din redactie despre sansele Partidului Conservator de a-si asigura un viitor parlamentar. Si de fiecare data discutia se incheia cu doua intrebari: va reusi PC sa mai pacaleasca vreun partid? si daca da, pe cine? Fiindca asta este singura sansa a conservatorilor de a se mentine in Parlament - sa se lipeasca de un partid cotat peste pragul electoral. Altfel, adio si-un praz verde!
Partidul Conservator este realmente un caz de studiat in politica. Infiintat, daca nu ma insel, sub denumirea de Partidul Umanist acum vreo 15-16-17 ani (informatia exacta nu exista nici pe site-ul de internet al partidului) din ambitia lui Dan Voiculescu de-a fi lider politic, n-a reusit - oricati bani s-au pompat in el - sa depaseasca de atunci, marja de eroare a sondajelor de opinie. 0,1 si 2-3% - astea-s procentajele intre care s-a zbatut PC, de la infiintare. Tot asa se zbate si acum si nici viitorul nu-i suna altfel, desi, in afara de fondurile care s-au bagat in el, beneficiaza si de serviciile trustului media patronat de familia Voiculescu. Totusi, in pofida slabelor rezultate electorale este, de multi ani, partid parlamentar. A fost chiar la putere in doua mandate. A detinut pana si posturi de ministru! Cum a reusit performanta (fiindca este, sa recunoastem, o performanta), stim cu totii: s-a comportat ca o lipitoare, parazitand un alt partid, folosindu-l drept "vehicul" pentru a intra in Parlament si, cand i s-a oferit ocazia, s-a instalat si in birourile puterii. N-a avut preferinte.
Dacă Oprescu n-ar trebui să se oprească?, de Octavian Andronic, Buna Ziua Brasov
A făcut niţică senzaţie faptul că Sorin Oprescu, sătul să mai stea cu mâna întinsă la partid, şi-a luat soarta în mâini şi a decis să candideze ca independent pentru Primăria Capitalei.
Gestul se potriveşte cu omul. Oprescu n-a fost niciodată un soldat disciplinat în partid. Ba din contră: insubordonările sale i-au provocat mai mereu pe şefii social - democraţi. Din acest punct de vedere gestul său nu constituie o surpriză. Era de aşteptat, mai ales după aparent surprinzătoarea decizie de a-l trimite în ring pe Cristian Diaconescu, ca soluţie a disputei bilaterale de la nivelul organizaţiei. Nici măcar nu este o noutate: aproape la fel s-a întâmplat în urmă cu patru ani. La sectorul 5, Vanghelie era luat în focuri de presă pentru nişte presupuse nereguli şi şefii de Centru au considerat că le-ar strica imaginea o nouă candidatură a acestuia. Au propus un „no name”. Supărat (sau nu?) Vanghelie şi-a dat dat demisia din partid şi s-a înscris pe cont propriu. A câştigat un nou mandat, din primul tur, dacă-mi aduc bine aminte. Ca şi Băsescu. Candidatul oficial al PSD-ului n-a luat prea multe voturi. Dar nici n-a contat, pentru că după câteva luni, când lucrurile s-au liniştit, Vanghelie a revenit în partid, precum fiul rătăcitor, fără ca însă în Kiseleff să se mai obosescă cineva să taie viţelul cel gras. Viţeii erau deja puşi la îngrăşat şi programaţi să devină mijloace de tracţiune, pentru oportunităţile sezonului.
Deja, unii dintre reprezentanţii social - democraţilor au intrat în panică şi au început să strige: Canibalizare! Ne autodistrugem! Ne divizăm electoratul şi lăsăm cale liberă democrat - libelarilor!
Bătaia listei, de Marius Stoianovici, MonitorulExpres
Mare trebuie să fie fierberea în aceste zile în toate partidele. E momentul crucial pentru fiecare politician care-şi doreşte să ocupe un loc eligibil pe listele de consiliu local sau judeţean. E momentul care, odată scăpat, aduce automat 4 ani de aşteptare. Unii dintre cei care au avut un mandat şi speră să şi-l reînnoiască au uneori parte de duşuri reci. Sînt trimişi, undeva, spre subsolul listei, dacă nu chiar în afara ei. Şi asta cu siguranţă nu pentru că ar fi nevoie de ei să „împingă lista“ de jos în sus, ci poate pentru faptul că ori au „fluierat în biserică“ la un moment dat împotriva şefului, ori realizările şi vizibilitatea lor pe durata mandatului au fost mult mai slabe decît şi le-au estimat. Singurul lucru cert în aceste zile este că ordinea finală pe liste este stabilită de şeful de partid, indiferent dacă este vorba de comună, oraş, municipiu sau chiar judeţ. Nu puţini sînt nemulţumiţii care aleg în aceste zile să părăsească, într-o mişcare aproape imposibil de urmărit, partidul în care au activat pentru un altul, doar pentru că locul oferit pe listă este ceva mai în faţă. Este şi un bun moment de primenire a aleşilor. Şefii au oportunitatea de a scăpa de cei care i-au dezamăgit sau chiar de cei care, deşi i-au ajutat în trecut, ar putea, prin puterea pe care au dobîndit-o, să le facă probleme în viitor. Toate semnalele indică faptul că vom avea mari surprize pe listele majorităţii partidelor care aliniază candidaţi la rampă. O sumedenie de foşti aleşi vor părăsi prima scenă. Unii mulţumiţi cu ceea ce au agonisit în mandatul trecut.
Editoriale nationale
USB-urile – tichia de mărgăritar a şcolii, de Melania Mandas Vergu, Gandul
Zilele trecute am constatat cu toţii cât de aproape este parlamentarul român de nevoile şi problemele şcolii, când cu memory-stick-urile date picilor din grădiniţe. Vicepreşedintele Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, domnul profesor Andea, glosa cu seninătate pe tema jocului de cuvinte – „stick-suri” – „stick-uri”, de parcă n-ar fi fost sarcina dânsului să-şi lumineze colegii, veniţi cu pluta în materie de limbaj al şcolii, şi să le explice cum stă treaba cu ciclurile de învăţământ, care nu sunt nici cercuri, nici cecuri. Minţişoarele parlamentarilor noştri sunt însă ocupate, precum liniile erotice, de propriile gheşefturi, aşa că nimic nu-i de mirare. De mirare e doar faptul că, deşi sunt bani şi anul acesta pentru şcoală, ca şi anul trecut, aceştia se vor risipi printre degetele larg răsfirate ale proastei gestionări.
Fiindcă doar prostia poate determina decizii precum cea cu USB-urile. Sau interesul. Habar nu am cine-şi va lua comisionul pentru cele 30 de milioane sau 85 de milioane (cât a calculat Guvernul) risipite pe o ustensilă, pe care doar o treime din cei care o vor primi va putea s-o folosească, ştiu însă, cu precizie, că nici măcar după 8 ani învăţământul românesc nu este adus la standardele europene. În 2000 a demarat primul şi, poate, singurul proiect extrem de binevenit pentru modernizarea învăţământului: informatizarea şcolilor. Cu chiu, cu vai s-a reuşit, în 6 ani, introducerea unui laborator AeL în toate liceele româneşti, adică în 1.400 de unităţi şcolare. Sub diverse pretexte, proiectul s-a blocat şi nici unul dintre miniştrii Educaţiei din ultimii 4 ani n-a îndrăznit să spună că trebuie informatizate şi celelalte 10.000 de şcoli din învăţământul preuniversitar.
Mărire şi decădere via Bucureşti, Emil Hurezeanu, Cotidianul
Cu exact 40 de ani în urmă constatăm cît de fatală i-a fost generalului Charles de Gaulle vizita în România. Ceauşescu, vorbea din balconul primăriei, la Craiova, studenţii parizieni smulgeau pietrele din caldarîmul Cartierului Latin, dînd startul revoluţiei rebelilor fără cauză. La Bucureşti, preşedintelui Franţei i se ridică statuia care începea să fie dărîmată la el acasă. Această alăturare între o vizită a lui Ceauşescu undeva, sau a cuiva la Ceauşescu, urmată de începutul sfîrşitului pentru oaspete sau gazdă, s-a repetat de prea multe ori, pentru a nu vorbi de un sindrom Bucureşti, aşa cum vorbim de sindromul Stockholm. Potrivit ultimului, victima se îndrăgosteşte de călău. Potrivit primului, stăpînul devine victimă sau invers. Mai pe larg, sindromul Bucureşti ar putea fi tradus cam aşa: cine vine sau pleacă în glorie la sau de la Bucureşti poartă cu sine, mai degrabă mai devreme decît mai tîrziu, însemnele sfîrşitului.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, confirmă dar şi infirmă, în felul său unic şi spectacular, această regulă. Ultima sa vizită în străinătate a fost la Bucureşti, cel mai ocolit loc, în Europa, de către un lider rus după 1987. Toată lumea ştia însă că el nu va mai fi preşedinte, după 7 mai.
Centura de castitate, de George Radulescu, Adevarul
„Nepotrivirea de caractere" dintre PSD şi PC este anulată prin „măsuri de protecţie"
Dan Voiculescu a reuşit, se pare, şi de această dată, să‑şi scoată partidul dintr-o fundătură electorală. Pentru a fi lămuriţi de la bun început, cred că nimeni nu îşi imaginează că noua (şi vechea, în acelaşi timp) alianţă PSD-PC este opera Danielei Popa, liderul „de jure" al conservatorilor. Cu toată aprecierea pentru perseverenţa uneia dintre puţinele femei din politica românească, şi singura în postura de şef de partid, nu ne putem preface că n‑am observat cum Dan Voiculescu şi-a vârât coada în această poveste.
Era limpede că scorul obţinut de PC la europarlamentare – 2,93% -, dar şi sondajele de opinie realizate ulterior nu le permiteau conservatorilor nici măcar să spere într-o minune la alegerile din acest an. Aşadar, al treilea mariaj cu PSD înseamnă supravieţuirea partidului la Palatul Parlamentului pentru încă patru ani. Cu ce costuri, însă, pentru social-democraţi?
Oprescu, băţul lui Iliescu, de Ioana Lupea, EvenimentulZilei
"Sorin Oprescu este băţul lui Ion Iliescu pe spinarea PSD". Chibiţată din spatele scenei de fostul preşedinte şi de Adrian Năstase, şi finanţată de oameni de afaceri cu reputaţie dubioasă precum Costel Bobic, candidatura lui ca independent la Primăria Capitalei are o singură miză: reducerea şanselor nominalizatului PSD, întâmplător Cristian Diaconescu, de a intra în turul al doilea. Fostul director al Spitalului Municipal este instrumentul, poate inocent, al acestui grup care-l vrea pe Mircea Geoană alungat din funcţia de preşedinte, chiar cu preţul eşecului partidului. Înainte de a-l executa în Congres, îl compromit public consolidându- i, în ochii activiştilor PSD, al partenerilor politici şi al propriului electorat, imaginea de lider slab, incapabil să-şi controleze partidul. Chiar dacă planul va eşua, răul împotriva PSD va fi deja făcut.
Electoratul este atras prin candidatura lui Sorin Oprescu în jocul de putere din PSD, dintre tandemul Iliescu-Năstase şi treimea Geoană-Hrebenciuc-Mitrea. Şi nu numai cel al PSD, probabil derutat şi în curând dezamăgit de modul în care liderii partidului îi ignoră interesele. Oprescu, perceput ca apolitic şi competent, are şi el, ca şi Cristian Diaconescu, capacitatea de a atrage voturile simpatizanţilor altor partide şi ale indecişilor.
