
Uniunea ne dă bani, dar nu ni-i şi bagă în traistă...de Octavian Andronic "Buna ziua Brasov"
"Pentru cei mai mulţi dintre românii obişnuiţi, Uniunea Europeană, continuă să fie, la aproape un an de la aderare, o noţiune confuză care răspunde la o singură întrebare: vom trăi mai bine înăuntrul ei? Răspunsul este: da. Dar! Nu peste noapte şi nu fără o serie de eforturi necesare şi considerabile. Uniunea a avut în vedere decalajele dintre membrii cu stagiu şi noii veniţi. Acestea au făcut obiectul unui program vast şi ambiţios. Statele membre cu un produs intern brut mai mic de 90% din media comunitară urmează să primească o sumă totală de circa 70 de miliarde de euro, pentru programe de investiţii în domeniile protecţiei mediului şi reţelelor de transport transeuropean. La un an de la deschiderea acestui proces, România nu a obţinut încă niciun euro. De ce? Lipsesc nu doar proiectele - executate conform normelor şi răspunzând regulilor - ci mai ales modul de administrare şi operare. Pentru ieşirea din acest impas, Universitatea Athenaeum a decis să facă o mişcare decisivă: a reunit vreo 50 de specialişti din administraţie, mediul academic, afacerişti, pe care i-a dus la Bruxelles, în „gura lupului”, să afle din sursele cele mai autorizate ce şi cum.
Chestiunea zilei - Condamnat la opoziţie? de Eduard Huidan "Gazeta de Transilvania"
Traian Băsescu, în stilul caracteristic, a făcut o declaraţie "radicală", în ceea ce-l priveşte pe actualul lider al PSD: "Cît sînt preşedintele României, Geoană să nu-şi facă iluzii că va fi premier!". Desigur, este o abordare gen Becali - acum mă supăr şi te bălăcăresc, acum mă folosesc de tine şi te tămîiez... - însă modul în care îl tăvăleşte pe Geoană ori de cîte ori vrea, punîndu-l în situaţii de o penibilitate maximă, este de discutat. Că liderul PSD stă "capră" este evident, dacă ar fi să evocăm doar dusul cu căciula în mînă la Cotroceni - întîmplare care nu este anulată de ieşiri ţîfnoase sau de refuzarea ultimei invitaţii - sau invitarea lui Băsescu la adunarea PSD, unde acesta l-a pus într-o situaţie umilitoare. Pentru PSD a venit momentul clarificărilor. Fără acestea, anul electoral 2008 s-ar putea să fie unul catastrofal, care să condamne acest partid la o opoziţie de lungă durată.
Secrete bine pazite de Alexandru Ganea "Transilvania Expres" Ca se fura in draci in tara asta nu mai e un secret pentru nimeni. In schimb, despre cum se fura stiu putini romani. Si mai putini - practic, doar un numar insignifiant - stiu cam cat se fura. Carevasazica mijloacele si cuantumul sunt bine pazite. Inclusiv, in unele cazuri, de insi platiti de noi sa reprezinte autoritatea statului si sa slujeasca interesele tarii si ale romanilor. In loc de asta, insii astia devin -voluntar sau nu - complici la furat. In cazul ´´baietilor destepti´´ din energie, astora li s-a aratat, acum ceva vreme, un pui jigarit de pisica, atunci cand li s-a impus sa faca tranzactii la vedere, pe bursa. Numai ca acum, Autoritatea nationala de reglementare in domeniu le pregateste un cadou de Mos Craciun, sub forma unui proiect de revizuire a Codului comercial al pietei contractelor de energie, ce urmareste reintroducerea "confidentialitatii". Adica nu se va mai sti nici cine cumpara electricitate de la stat, nici la ce preturi, nici cui, cat si la ce preturi se vinde. Culmea, un inalt reprezentant al Guvernului s-a aratat revoltat de intentia asta. Stiti de ce e culmea? Fiindca Autoritatea asta este, teoretic, sub coordonarea Executivului! Si una din misiunile ei principale este sa protejeze consumatorii de energie! Adica pe noi. In practica, se poate constata pe cine protejeaza...
Nationale
PSD nu poate fi reformat de Mircea Marian "Evenimentul zilei" "O analiza a alegerilor din 25 noiembrie arata care este profilul alegatorilor formatiunii conduse de Mircea Geoana: pensionari, persoane din mediul rural si cei cu studii primare. Fieful partidului ramane in zonele sarace ale Moldovei. Pe scurt, acesta este electoratul traditional al lui Ion Iliescu. Realitatea este ca echipa relativ tanara aflata la conducerea formatiunii social-democrate a fost crescuta in serele Ministerului de Externe si nu s-a descurcat in mlastinile politicii romanesti. Ponta nu-l poate suplini pe Mitrea. Corlatean nu va fi niciodata un organizator de anvergura batranului apparattchik comunist Octav Cozmanca. Un maestru al combinatiilor de talia lui Viorel Hrebenciuc este de negasit. Niciunul dintre liderii PSD nu are charisma lui Ion Iliescu.In consecinta, ce ar fi de facut cu PSD? Nimic. Ne place sau nu, acest partid are (inca) publicul sau. Sa nu-i impunem binele cu forta, cerandu-i o schimbare care nu se stie cat i-ar fi de utila. In fond, in politica, pana la urma, este vorba doar de voturi.
Impachetari cu ticalosie: Constantin Balaceanu-Stolnici de Cristian Patrasconiu "Cotidianul" "Continua sa cada masti de pe „chipul“ bine intretinut al fostului director al Institutului de Geriatrie „Ana Aslan“. Ceea ce se vede, in lumina cruda a adevarului, este absolut gretos. "Nu, n-am fost niciodata in casa lui Vlad Georgescu“. Aceasta a fost replica lui Balaceanu-Stolnici la seria acuzelor care il indicau drept furnizor, infiltrat de Securitate, al planului casei fostului director al Europei Libere Vlad Georgescu, mort in conditii mai mult decit suspecte, in noiembrie 1988, in urma unui cancer cerebral. Negatia categorica a celui pe care unii inca il mai considera „mentor“ si/sau ultimul boier de moda veche nu e surprinzatoare. Consecvent in impostura, Balaceanu-Stolnici si-ar fi incalcat acest principiu daca ar fi recunoscut ceea ce a facut.Cotidianul publica astazi documentul care arata ca lucrurile au stat invers decit sustine, senin si ferm, „seniorul liberal“.Dupa dovezile suplimentare publicate astazi de ziarul nostru, care trebuie adaugate altora, deja publice, „seniorul liberal“ ar merita o batrinete mult mai agitata decit ii este ea acum.

Educaţie la pachet de Melania Mandas Vergu, Gandul. "Tot ce atinge politicianismul românesc nu rămâne nepângărit şi sfârşeşte sistematic în derizoriu. În urmă cu 6 luni, la bursa subiectelor tari, preşedintele Traian Băsescu a lansat Pactul pentru Educaţie şi a chemat partidele să-l semneze. Vreo două săptămâni, fauna politică s-a întrecut pe sine în a vorbi despre binefacerile învăţământului, dar a răspuns în fel şi chip invitaţiei. Unii au spus că paternitatea sintagmei le-ar aparţine, alţii – că ei au cerut primii unirea tuturor forţelor politice în jurul şcolii. Nimeni n-a îndrăznit, însă, să spună că tema Educaţiei n-ar fi majoră şi părea că o minune s-ar putea petrece: după 18 ani, şcoala românească să devină proiectul în jurul căruia societatea să se coaguleze. Cu zisul au rămas, fiindcă nici unul dintre liderii partidelor politice nu s-a înghesuit să-şi scoată Mont Blancul pentru a parafa respectivul Pact.
Nici preşedintele n-a mai zis vreo vorbă. Abia după o vacanţă, nişte caltaboşi şi-un referendum eşuat şi-a amintit preşedintele că ar putea bate obrazul politicienilor şi, ca să pară înfrângerea mai mică, a scos de la naftalină pactul. În 12 noiembrie, în laboratoarele de la Cotroceni s-a elaborat textul şi acesta a fost transmis tuturor partidelor spre studiu.