Sari la conținut

Editoriale locale

NESIMTIREA INSTITUTIILOR PUBLICE, CALCULATA IN PROCENTE, Alexandru Ganea, Transilvania Expres


“Am aflat ca, la nivel national, rata medie de raspuns la cererile facute de asociatie in temeiul legii informatiilor publice a fost de 77,3 %. Iar ca dintre raspunsurile primite, doar 76,8 % au fost complete.”[…]“Analizand in profunzime studiul, am dat de un capitol in care cateva institutii din Brasov erau intrebate despre primele pe care le-au dat in 2006. Conform rezultatelor studiului, ar trebui sa spun despre Politie ca este suta la suta nesimtita. As fi totusi prea aspru, tinand seama ca, totusi, au raspuns, spunand ca este vorba de "informatii clasificate". Iar prostia, spre deosebire de nesimtire, este mult mai greu cuantificabila. La Inspectoratul Scolar, unde nesimtirea este mult mai mare, informatiile respective au fost considerate confidentiale. In rest, institutiile au dovedit ca sunt nesimtite intr-un procent rezonabil. “


Editoriale naţionale

Bine că suntem noi deştepţi!, Florin Negrutiu, Gândul


“Ce să cauţi tu la Parlamentul European? Doar ştii foarte bine că nu e nicio afacere. Îţi consumi nervi, timp şi bani să-ţi faci campanie electorală, căci partidul n-are să-ţi dea zestre să te distrezi tu prin ţări străine. Şi dacă ajungi la Bruxelles sau Strasbourg, nu e nicio distracţie. Ba, aş putea spune, rişti să mori de plictiseală. În Turnul Babel eşti un nimeni, oricât de tare ai fost tu acasă.” […] “S-o spunem pe şleau, Parlamentul European nu este un loc pentru oameni deştepţi. Viaţa acolo este predominant ternă şi monotonă. Funcţionarul cenuşiu, care se semnează în condicuţă la intrarea şi la ieşirea din sală, este stăpânul absolut al ţinutului. E prea puţin loc pentru inventivitatea ta nativă, pentru talentul tău ce a făcut deja înconjurul lumii, pentru mintea ta ageră, iscoditoare şi combinativă. Acolo satisfacţiile sunt rare şi mici, nu ca în ţară, unde poţi ajunge rapid în prima linie a negociatorilor, poţi schimba peste noapte guverne şi prim-miniştri şi, din câteva CA-uri şi AGA, poţi scoate într-o lună salariul de europarlamentar pe un an.”

Ultima solutie a PNL, Ioana Luprea, Evenimentul Zilei


“Ioana Lupea: "Asa cum campania pentru suspendare i-a folosit lui Traian Basescu, dezbaterile din jurul motiunii de cenzura au fost doar in beneficiul PNL".[…] ” Votul secret cu bile la motiunea de cenzura a PSD este ultima sansa a liberalilor de a-si salva guvernarea. Sub acoperirea lui, parlamentarii se pot sustrage deciziilor de partid fara a suporta consecinte precum excluderea sau oprobriul public pentru ca nimeni nu va sti cine, ce a votat.” “Daca votul deschis sustinut de PD, PSD si PLD, altfel neregulamentar, supune parlamentul cabinetelor de partid, votul secret ascunde interese personale fara legatura cu alegatorii. In acest caz, ii ocroteste pe pesedistii care, din instinct de conservare a scaunelor parlamentare amenintate de anticipate sau din ura fata de Mircea Geoana, ar da o bila neagra motiunii.”

Masonii din spatele masonilor, Cristian Teodorescu, Cotidianul

“Pina nu demult, tot ce se intimpla mai rau in Romania era pus in circa „iudeo-masonilor“. Exista banuiala vreunei conspiratii internationale antiromanesti? In spatele ei se afla, cu certitudine, masoneria. Se punea la cale vreo conspiratie autohtona pentru destabilizarea tarii? Era, fara indoiala, tot o urzeala iudeo-masonica.”[…] “Eugen Ovidiu Chirovici, Marele Maestru al Marii Loji Nationale a Romaniei, declara intr-un interviu dat ziarului nostru ca multe nu s-ar fi facut in Romania, inclusiv admiterea in NATO si in Uniunea Europeana, fara sprijinul masoneriei. Nobila realizare si greu de pus la indoiala, cita vreme masoneria isi urmareste scopurile cu o secreta modestie. Dar, pe de alta parte, cita incredere mai poti avea in onorabilitatea acestei loji cind insusi Prea Respectabilul Frate Chirovici a fost acuzat din interior ca ar fi risipit banii acestei fratii, achizitionind la un pret exagerat un imobil intr-un cartier de prostituate al Bucurestiului pentru a-l transforma in sediu central?”

Revoluţia low-cost, Ioan.M Ionoţă, Adevărul

“Avioane mai mari decât sălile de aşteptare ale aeroporturilor pe care operează vin la aterizare în şir indian parcă ar fi troleibuze la cap de linie. Scările se lipesc imediat de fuselaj, iar în timp ce călătorii încep să coboare prin faţă, la uşa din spate este deja format rândul celor care aşteaptă să urce. Simultan, sub aripa avionului trage cisterna cu combustibil şi se face realimentarea.” […] “Peste tot sunt afişe: construim un nou terminal, vă rugăm să ne scuzaţi pentru deranj. Cucerirea rutelor aeriene de către companiile low-cost a declanşat o revoluţie socială ale cărei efecte sunt acum greu de estimat. Până mai ieri, zborul a fost prohibit pentru marea masă din cauza preţului. Companiile low-cost au democratizat cerul.”

Comentarii

Ultimă oră