Editoriale locale
O MOTIVARE CARE NU MOTIVEAZA NIMIC, de Alexandru Ganea, TransilvaniaExpres
De parca n-ar fi fost suficiente ispravile-i de pana acum, Curtea Constitutionala ne-a mai oferit, cu generozitate, o mostra de penibil cand a facut publica - in fine, dupa o perioada inexplicabil de lunga - motivarea deciziei in cazul disputei dintre presedinte si premier vizand nominalizarea Noricai Nicolai la portofoliul Justitiei. Am mai scris si s-a mai scris despre decizia asta absurda - in sensul ca nu se intemeiaza pe nici o prevedere constitutionala - prin care onor judecatorii Curtii au dat, de la ei, putere presedintelui (indiferent cum s-ar numi acesta) de a refuza o data orice nominalizare a unui nou ministru de catre premier si l-au obligat pe acesta din urma sa schimbe persoana refuzata. Ei, bine, motivarea acestei decizii e de tot rasul. Adica ar fi asa, daca n-ar fi de plans, fiindca seamana mai degraba a bataie de joc. Si nu pentru a-si bate joc ii platim noi pe membrii Curtii Constitutionale. Concret: motivarea deciziei are zece file. In primele patru dintre acestea, motivarea contine o alta expunere de motive, cele pentru care premierul si presedintele s-au adresat Curtii, solicitandu-i sa constate existenta unui conflict intre ei, conflict pe care premierul il numeste juridic, iar presedintele - politic. Apoi, pe o jumatate de pagina, membrii Curtii ii raspund presedintelui ca ei n-au atributii sa rezolve conflicte de natura politica, iar premierului - ca, daca vrea rezolvarea conflictului juridic, sa faca bine sa apeleze la Constitutie. Pe urma, se ridica in slavi, absolut degeaba in context, alineatul 2 al articolului 85 din Constitutie, care prevede ca "in caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, Presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului".
Dominoul Kosovo, de Marius Stoianovici, MonitorulExpres
Numai proclamarea independenţei provinciei Kosovo ne mai lipsea în această parte a Europei. În rest le aveam pe toate. Grav mi se pare faptul că recunoaşterea micuţului stat drept independent poate crea o reacţie în lanţ care să ne afecteze implicit şi pe noi. La baza temerilor mele stau declaraţiile înalţilor oficiali udemerişti, dar şi ale celor din consiliul secuiesc care, brusc, şi-au adus aminte că n-au publicat rezultatele referendumului ilegal făcut pe tema autonomiei şi vor să le facă publice în 23 februarie. Faptul că Vladimir Putin enumeră printre zonele în care vor fi probleme şi Transilvania, ar trebui să ne dea şi mai mult de gîndit.
Nu sînt foarte multe de făcut. Poate doar extrem de multă reţinere şi privirea în ansamblu a efectului de domino pe care-l poate genera recunoaşterea micuţului stat de către marile puteri. Independenţa cerută de albanezi în leagănul istoriei şi religiei sîrbe va genera reacţii greu de controlat. Problema majoră nu este asta, ci posibile proclamaţii diverse ce ar putea fi făcute în tot felul de zone ale Europei dominate sau nu de minorităţi etnice.
Modelul Putin, Octavian Andronic, Buna Ziua Brasov
Aruncată mai mult în glumă decât în serios, varianta cu demisia lui Băsescu din funcţia de preşedinte în preajma alegerilor parlamentare începe să prindă cheag.
Evident, modelul îl reprezintă Rusia, unde preşedinte e un fel de Băsescu, care a aranjat lucrurile în aşa fel încât ţara să poate fi condusă cu mână de fier, în continuare, de cel care a scos-o din marasmul „epocii Ielţân”, fără a se încălca grav prevederile Constituţiei - pentru că ruşii au şi ei aşa ceva. Aflat în fruntea preferinţelor alegătorilor, acest Băsescu de la Moscova a gândit o rocadă ingenioasă cu un om de-al lui pe care-l pusese şef la un fel de Rompetrol rusesc - GAZPROM - şi pe care-l va susţine la alegerile prezidenţiale. Acesta, în contrapartidă, îl va numi premier pe fostul preşedinte - parcă Putin îl cheamă.
Ei bine, cu ce-ar diferi o manevră de acest fel la Bucureşti, unde singura cale de a-l dărâma pe acest nerecunoscător de Tăriceanu şi pe susţinătorii săi din umbra PSD-ului, ar fi ca cel mai popular om din ţară să se înhame la carul electoral al celui mai curat partid, lipsit însă de resursele asociative ale majorităţii? Aşa încât scenariul ar putea fi următorul: prin vară, dl Băsescu, scârbit de clasa politică pe care el a dus-o la putere, îşi dă demisia.
Editoriale nationale
Boc – babysitterul Elenei Băsescu, de Lelia Munteanu, Gandul
Elena Băsescu a anunţat că va candida la funcţia de secretar general al Organizaţiei de Tineret a PD-L. (Dacă ar fi râvnit vreun post în Organizaţia de Pensionari, ne-ar fi pus rău pe gânduri). Fata e majoră, are vechime în partid, arată trăsnet, dacă deschide gura te face din consoane, are un singur handicap: nu-i orfană de tată. Dacă n-o chema Băsescu, era astăzi departe. A adunat notorietate (din familie, de la prezentările de modă, de prin cluburi – la vârsta ei se duce fata la Bamboo, nu ca Ion Cristoiu la Biblioteca Academiei) cât să dea şi altora. De notorietatea asta s-a agăţat şi junele Bogdan Boza. Şi n-a gândit rău, dovadă că acu-l ştie toată lumea. Ce vrea el? Să se aleagă. De ce s-ar alege? Păi, iată crezul său politic, mai explicit decât instrucţiunile de folosire a săpăligii mecanice: „derapajul valoric al selecţiei liderilor OT PD-L, implicit a viitorilor lideri PD-L, prin adoptarea unor înscăunări dinastice“.[...] faptul că Elena Băsescu are un contracandidat n-ar fi făcut nici măcar o ştire de presă la rubrica mondenă. Doar că Emil Boc, aflând că fiica preşedintelui ar putea avea o scamă pe rever, l-a stârnit pe Murgeanu, ca la un uragan de gradul 5. Şi ăsta, disciplinat, şi-a făcut datoria. Nu copiii care se iau la harţă într-un spaţiu special amenajat – Kid’s Dream, organizaţia de tineret – mă nelinişteşte, ci babysitterul de partid Boc, care-şi trimite responsabilul cu dezastrele să-i smulgă unuia dintre ei jucăriile şi să-l dea de-a berbeleacul pe tobogan.
Alo, aterizeaza Ludovic!, de Doru Buscu, Cotidianul
Orban zboara bine pe ninsoare. Pe 16 decembrie a aterizat intr-un Matiz, o vitrina si o minora. Alaltaieri, tot pe zapada, a decolat spre un aeroport in toata regula.E clar, Ludovic n-are stare. Dupa ce a rezolvat cu pamintul, incetinind lucrarile la autostrada Bechtel, acum ataca aerul. Luati aminte si va minunati, caci nu mai tirziu de 2009-2010, adica peste doi ani, in sudul Capitalei avem, cica, un nou aeroport. Nu l-am vazut pe ministrul Transporturilor facind anuntul - eram blocat pe un DN1 rupt, la vreo zece-douazeci de ani distanta de viitoarea autostrada -, dar mi-l inchipui: insinuant, ca de obicei, monoton si teapan, avind, parca, infipt in fund programul subtire al Cabinetului Tariceanu.[...] De ce atunci s-a bagat Orban in seama cu un aeroport care, chiar daca ar avea zidari din Frankfurt si diriginte de santier din Osaka, ar fi gata in mandatele succesorilor sai? Sa amintim doua iluzii, carora, din mila, le putem zice motive. Mai intii ar veni, asadar, egoul supraincalzit al candidatului Orban, care inca mai are, intre doua cosmaruri cu fata-portiera, vise de primar general. Urmasul mandatelor Basescu-Videanu si-ar desena astfel viziunea de edil pe spatii mari, mari, aeropurtate, inaltind ctitorii aeriene pe placul generatiilor moderne de capsunari europeni. Abia dupa asta vine binele colectiv al partidului sau, in traducere, alianta postelectorala cu PSD-ul; situatie in care panglica aerogarii de sud ar fi taiata, daca Transporturile nu ramin la PNL, de amicul Mitrea.
Altfel despre independenţa Kosovo, de Ovidiu Nahoi, Adevarul
Ne place sau nu, Europa devine un continent al regiunilor . Declararea independenţei provinciei Kosovo creează emoţii în România. Cu atât mai mult cu cât poziţia Bucureştiului este de a nu-i recunoaşte în mod unilateral statutul de independenţă. Dar nu cumva considerentele de politică internă ne obturează viziunea pe termen lung?
Fără a avea pretenţia că deţinem întregul adevăr – cine poate pretinde asta? – vom relativiza câteva fraze considerate în afara oricărei discuţii. Şi atunci, poate că vom avea cu toţii o poziţie mai nuanţată. „Se schimbă raportul de forţe din zonă".Foarte puţin. Kosovo este, de facto, independent de Belgrad de la intervenţia NATO din 1999. Acum, forţa de pace instalată după intervenţia NATO va fi înlocuită de una a Uniunii Europene. Atât. În paranteză fie spus, România va participa la forţa europeană. Şi atunci, ce vom apăra noi în Kosovo, dacă nu independenţa provinciei, pe care nu o recunoaştem? „Este un precedent pe continent". Prea puţin. Oare militanţii pentru independenţă din Ţara Bascilor, Catalonia, Scoţia ori Corsica îşi fac agenda după Kosovo? Să fim serioşi. Lupta lor - nu discutăm aici despre legitimitatea ei - a început cu mult înainte de afirmarea naţionalismului albanez. Harghita şi Covasna? Nu există o mişcare independentistă în zonă, iar dacă ar fi fost să existe, aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană a trimis-o oricum în desuetudine.
Cum a devenit Patriarhul rapidist, de Florian Bichir, Evenimentul
"Reactivarea a trei episcopii a Mitropoliei Basarabiei, care au funcţionat până în 1944 şi n-au fost niciodată desfiinţate, a iscat aşa cum era de aşteptat o reacţie dură a Patriarhiei Ruse." Dar şi a unor biserici mai mici, legate ombilical de Moscova. Mai neaşteptate au fost însă comentariile din ţară, care în majoritatea lor s-au mulţumit să noteze: „Patriarhul ne-a pus ruşii în cap“, „Ce ne trebuie nouă episcopii în Basarabia?“ şi alte agramatisme de acelaşi tip. De fapt, după 13 invazii ruşeşti, este normal ca românii să nutrească o rusofobie accentuată, dar şi o teamă devenită ancestrală în faţa Kremlinului. Alexandru Racu, doctorand în ştiinţe politice în Ottawa, Canada, s-a încumetat să comenteze această problemă. După câteva rânduri măgulitoare, pe drept cuvânt, la adresa ortodoxiei ruseşti, prevăzător, viitorul politolog ne atrage atenţia că e bine „să fim lucizi când ne raportăm la ruşi“. Dincolo de câteva afirmaţii jenante, Racu găseşte soluţia problemei în acordarea autocefaliei Mitropoliei Basarabiei, prin retragerea atât a Bisericii Române, cât şi a celei Ruse din Basarabia! Soluţia este utopică, autorul făcând grave confuzii canonice între autonomie şi autocefalie.
