Editoriale locale
DOAMNA GICA CONTRA, Alexandru Ganea, TransilvaniaExpres
Pe d-na senator Norica Nicolai v-o amintiti, poate, de la penibila intamplare cand si-a introdus "nepoata´´ acolo unde aceasta n-avea voie sa intre, respectiv in sala de sedinte a Parlamentului. Iar "nepoata´´, vazandu-se printre alesii natiei, a si votat, cu cartela unui ins care o lasase pe pupitru. D-na Nicolai, n-a considerat atunci ca a facut ceva rau, ba chiar s-a suparat ca presa a dat importanta unei asemenea chestii "minore´´. La finele lunii ianuarie a acestui an, gratie absentei aceleiasi doamne de la o sedinta a Comisiei Juridice a Senatului, coalitia aflata atunci la putere n-a mai avut majoritate la vot, iar pesedistii si peremistii au reusit[...] n februarie 2007, la dezbaterea Ordonantei privitoare la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, aceeasi Norica Nicolai s-a opus, inclusiv prin vot, ca liderii PCR sa fie asimilati colaboratorilor Securitatii, votul sau fiind decisiv si ducand la scoaterea fostilor mahari peceristi de sub incidenta ordonantei. [...] Deunazi, la dezbaterea proiectului de lege privind statului ofiterului de informatii, d-na Norica Nicolai a facut iarasi opinie separata de a liberalilor, introducand un amendament prin care a cerut ca ofiterii serviciilor secrete aflati "in timpul exercitarii atributiilor´´ sa nu poata fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara ca mai intai sa se obtina acordul instututiei din care fac parte. Practic, cererea d-nei Nicolai deschide si mai larg poarta abuzurilor, asa cum a exemplificat cel care a gandit proiectul de lege, Marius Oprea, consilier al primului ministru.
Dobrin, de Octavian Andronic, Buna ziua Brasov
Cu peste patru decenii în urmă (Doamne, când a trecut atâta timp) mă aflam pe stadionul din Trivale unde se juca un meci amical între FC Argeş (Dinamo Piteşti, pe atunci) şi o echipă maghiară. Eram în compania unui unchi, antrenor la o echipă orăşenească din zonă, care mă adusese acolo cu un scop: să văd la lucru un mare talent, un viitor mare fotbalist. Şi l-am văzut. Era blond, cu părul lung pieptănat pe spate, se mişca greoi în aparenţă, de fapt cu o mare economie de gesturi şi toată ţinuta lui respira eleganţă şi siguranţă. Avea doar 16 ani şi era promovat pentru prima data în echipa „mare” , de la juniori. Nu-mi mai amintesc scorul întâlnirii, nici alte amănunte, mi-a rămas doar întipărit în minte faptul că el juca cu totul altceva decât ceilalţi.
Nu avea să treacă mult şi Nicolae Dobrin avea să se afirme ca unul dintre cei mai mari jucători de fotbal pe care i-a dat ţara asta. Avea să-i depăşească curând şi pe cei „vechi”, intraţi în legendă, ca Dobay sau Ozon, şi pe cei alături sau împotriva cărora avea să joace, precum Gică Constantin sau Ţiţi Dumitriu. „Gâscanul”- nu ştiu de unde a plecat această poreclă, poate de la pasul său legănat - desena pe gazon veritabile arabescuri, pasele sale milimetrice ajungând exact acolo unde trebuia, ca purtate de bagheta unui vrăjitor. El singur a făcut din FC Argeş o echipă mare, europeană, iar golurile pe care le-a marcat pentru Naţională au rămas în antologia fotbalului.
Editoriale nationale
Şefele sectorului suflete, Cristina Modreanu, Gandul
Când vezi avalanşa recentă creată în paginile tuturor ziarelor de declaraţiile Andreei Marin şi Mihaelei Rădulescu, acuzându-se reciproc şi aruncând una asupra alteia vini imaginare, ai crede că se bat pe vreo avere sau pe un bărbat. Dar nu, nici măcar nu vor aceeaşi bucată de pământ, nu-şi dispută nici proprietatea, nici iubirea. Se luptă să fie „şefele sectorului suflete”, să fie adică încoronate reginele campaniilor umanitare, să-şi instaleze monopolul asupra carităţii! O campanie umanitară rapidă şi eficientă, iniţiată de Mihaela Rădulescu în sprijinul unei fetiţe de doi ani bolnavă de cancer, e continuată acum de o bălăcăreală publică ce târăşte totul în noroi. „Zâna surprizelor” atacă, dezvăluie sms-uri şi aminteşte peste tot că „a fost prima care a strâns bani pentru oameni”, de parcă zilele astea s-ar scrie deja istoria actelor caritabile în România postrevoluţionară şi cineva ar fi uitat-o taman pe ea"
Testul Rusiei Mici, Razvan Ciubotaru, Cotidianul
In spatele prooccidentalului Iuscenko vedem mereu un Putin. Vorbind despre rezultatele discutiilor cu omologul sau ucrainean Viktor Iuscenko pe tema canalului Bistroe, presedintele Traian Basescu a concluzionat ca Romania a obtinut „tot ce se putea obtine la aceasta data“. Daca este sa ne uitam insa si la celelalte diferende, fie ca este vorba despre impartirea platoului continental al Marii Negre sau de recuperarea investitiilor in industria ucraineana, resemnata concluzie prezidentiala se impune de la sine. Neputinta politicii noastre externe in a adopta o pozitie ferma in fata Ucrainei si permanentele concesii nu sint insa caracteristice doar actualei puteri. Ele sint simptomatice pentru relatia tuturor regimurilor de la Bucuresti cu mostenitoarele fostei URSS. Tratatul bilateral romano-ucrainean, semnat in ajunul summitului de la Madrid din 1997, s-a nascut mort si nu a reprezentat mai mult decit indeplinirea unei conditii a aderarii Romaniei la NATO.
Superlativul bont, Radu Paraschivescu, Evenimentul Zilei
Radu Paraschivescu: "Andrei Plesu a spus candva ca limba romana a ajuns un martir obosit de propriul supliciu."
Folosita neglijent, fara pretuire pentru sensuri, ea s-a transformat de ani buni intr-un rastel de clisee. Dintre acestea, unul face o cariera fulminanta, fara sa mai poata fi oprit. E compus din doua cuvinte si apare pretutindeni, in sport si literatura, in politica si gastronomie, in arhitectura si turism. L-ati recunoscut? E inevitabilul „de exceptie”, a carui simpla transcriere imi produce nervozitate si crispare. Nu stiu daca ati observat, dar Romania debordeaza de lucruri si oameni „de exceptie”. Nu mai exista nimic magnific, grozav, formidabil, minunat sau inaltator. Totul e „de exceptie”, de la tocanita la concediu, de la golurile lui Messi la filmele lui Von Trier si de la visinata la romanele lui Rushdie.[...] Cred, in schimb, ca suntem datori cu un dram de circumspectie si exigenta. De aceea, promit sa iau distanta, atat cat imi sta in putere, de toate produsele pe care o mana nepriceputa a lipit acest superlativ bont. Daca intr-un magazin vezi ca toate marfurile sunt ambalate la fel, e ceva in neregula. Nu poti sa invelesti absolut totul in stelute si sclipici. Ceea ce i se potriveste oului de ciocolata e caraghios in cazul parizerului. Fie el si „de exceptie”.
Gicu şi Gică, George Stanca, Adevarul
În disputa peste timp dintre Hagi şi Dobrin, mulţi şi-au spus părerea tranşant. Acum, Gică i-a pupat mâna lui Gicu. Gest mai mult decât omenesc.Când s-a stins Corneliu Coposu, am citit stupefiat în ziare câteva articole elogioase emanând de la inşi care îl urau funciarmente, care nu de mult îl denigrau josnic. Nu-i spun. La o scară mai mică, am găsit şi la dispariţia unicului Nicolae Dobrin ipostaze cvasiidentice. Oamenii care l-au „lucrat" să nu joace îl numeau „bunul meu prieten".
De fapt, în toate discuţiile, poveştile pe care le-am purtat cu Dobrin, acesta îi ura pentru răul făcut. Şi nu mi-a plăcut faptul că aceia care cu zel l-au sabotat n-au tăcut. Lipsă de bun simţ elementar. Angelo Niculescu, „criminalul" carierei lui Dobrin, consecvent liniei sale idioate şi imbecile - cu tot respectul - a susţinut şi acum că viaţa nesportivă l-a privat pe Dobrin de prezenţa la Guadalajara. Atunci de ce l-a convocat? Practic, interesele securistice ale unei echipe care folosea orice mijloc să-l aibă la ea a prevalat până şi acum faţă de adevăr.
