GÂNDUL: Surprizele RECENSĂMÂNTULUI 2011: Românii vor fi mai bogaţi cu 18%, rata şomajului se va dubla, iar salariaţii vor "duce în spate" mai mulţi pensionari
Pe hârtie, după recensământul populaţiei, fiecare român va fi mai bogat cu până la 18%, rata şomajului în România se va dubla, de la 4,89% în prezent la 10,15%, iar România va trebui să aibă mai puţini parlamentari. Acestea sunt doar câteva dintre consecinţele la care se aşteaptă statisticienii după efectuarea recensământului populaţiei care se va desfăşura după o nouă metodologie europeană.
ZIARUL FINANCIAR: Trei zile cruciale. Suntem pregătiţi pentru ce e mai rău? Vedeţi aici cum poate trece România de la o creştere economică de 2% la recesiune
România va fi influenţată de deciziile care vor fi luate la nivel european şi trebuie să aibă pregătit şi un plan B, pentru scenariul negativ în care liderii europeni nu ar ajunge la un acord în privinţa combaterii crizei datoriilor din zona euro. Consecinţele nefaste nu vor ocoli România, urmând să se concretizeze în prăbuşirea exporturilor şi a consumului intern, tensiuni pe pieţe şi reintrarea economiei în recesiune.
EZV: A primit Regele Mihai bani la abdicare?
Regele Mihai împlineşte pe 25 octombrie 90 de ani. O viaţă tumultoasă, cu multe aspecte controversate. "Evenimentul zilei" încearcă să clarifice câteva dintre acestea.
ADEVĂRUL: Gaddafi, violat şi batjocorit înainte de a fi executat
Dictatorul libian a fost sodomizat şi împuşcat de aproape. Apoi a fost fotografiat ca un trofeu, după moarte. Aşa a fost tratat colonelul Gaddafi de rebelii care l-au capturat. Dictatorul libian, la a cărui capturare au contribuit decisiv forţele NATO, a murit în urma rănii făcute de un glonţ tras de aproape în cap. Anunţul a fost făcut de Othman al-Zintani, unul dintre medicii legişti de la morga din Misrata, unde a fost realizată autopsia cadavrului.
(A.M.)