Cel mai activ vulcan din Islanda a început să erupă şi ameninţă să dea iarăşi peste cap transportul aerian. Un imens nor de cenuşă a fost filmat deasupra vulcanului, situat în sud-estul Islandei. Vulcanul nu pune în general probleme transportului aerian, dar autorităţile au luat deja măsuri, interzicând zborurile pe o rază de 220 de kilometri în jurul lui. În urmă cu mai bine de un an, erupţia altui vulcan islandez a paralizat cu totul traficul aeriană din Europa timp de cinci zile. 10 milioane de călători au rămas blocaţi zile la rând prin aeroporturi. Norul de cenuşă a adus astfel pierderi de 1,26 miliarde de euro pentru companiile aeriene şi a provocat un haos al transporturilor pe continentul european.