Sari la conținut

Reţeaua de alimentare cu apă de pe strada Traian va fi modernizată

Compania Apa Braşov a publicat anunţul de participare privind lucrările de reabilitare a reţelei de alimentare cu apă de pe strada Traian. Potrivit memoriului tehnic, lucrările vor presupune înlocuirea conductelor de alimentare şi vor fi amenajate noi cămine de apă, urmând să se realizeze cuplările şi cu celelalte artere adiacente străzii Traian.

Lucrări necesare. Reprezentanţii Companiei APA Braşov au declarat că lucrările de reabilitare a reţelei sunt necesare întrucât actualele conducte de alimentare cu apă sunt subdimensionate şi în stare foarte proastă de funcţionare. Pierderile însemnate de apă, precum şi desele probleme din zonă au dus la necesitatea reabilitării reţelei.

Ce se va face. Lucrările vor viza înlocuirea conductelor de alimentare de la intersecţia străzii Traian cu strada Zizinului din cauza uzurii foarte pronunţate şi a nenumăratelor spărturi cu dese întreruperi în furnizarea apei. De asemenea, la intersecţia străzii Traian cu celelalte străzi unde reţelele existente rămân în funcţiune, vor fi efectuate cuplări prin amplasarea unor noi cămine de apă şi prin vane.

Astfel, vor fi efectuate cuplări cu străzile: Târnavei, Sfinţii Arhangheli, Lunii, Barbu Delavrancea, Ferencz Szemler, Săcelelor, General Ieremia Grigorescu, Hermann Oberth şi strada Zizinului. De asemenea, se vor schimba toate branşamentele care alimentează cu apă imobilele de pe strada Traian. Reţeaua de alimentare cu apă va fi înlocuită pe o lungime totală a 1,4 kilometri.

Valoarea estimată fără TVA a lucrărilor este de 475.000 de lei, iar durata lor este de 15 luni de la data atribuirii contractului. Data limită de depunere a ofertelor este 27 iulie 2011.

Comentarii

Ultimă oră