Până în 2007, toţi nou-născuţii beneficiau gratuit de lapte praf, după care s-au introdus criterii mult mai restrictive, de natură socială şi medicală. Ieri, Ministerul Sănătăţii a anunţat că a alocat doar 5 milioane de lei pentru achiziţia de lapte praf, faţă de 15 milioane de lei, în 2010, astfel că doar mamele care au contraindicaţii medicale pentru a-şi alăpta copiii sub un an sunt singurele care vor mai primi lapte praf gratuit. Este vorba de femeile suferind de TBC pulmonar activ, neoplazii, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, infecţie cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante. În plus, vor beneficia de lapte praf copiii ale căror mame au decedat şi copiii instituţionalizaţi sau daţi în plasament.Potrivit conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Braşov (DSP), în prezent cei 70 de bebeluşi aflaţi în evidenţele instituţiei primesc lapte praf din stocul de anul trecut. Reprezentanţii DSP au anunţat că estimând consumul lunar la bebeluşi, rezervele mai ajung încă două luni de acum.