Primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, a anunţat că din această primăvară vor începe lucrările la Cetatea Râşnov. „La finalul anului trecut am obţinut toate avizele de la Ministerul Culturii, documentele există, licitaţia este în curs. Sunt lucrări de intervenţie de urgenţă în toată cetatea, însă prioritate vor avea zonele în care au căzut zidurile”, a declarat Adrian Veştea. Se vor executa lucrări de intervenţie de urgenţă în toată cetatea, însă prioritate vor avea zonele în care au căzut zidurile, respectiv Grădina Cetăţii, Turnul Bathori. Totodată, va fi amenajat şi Muzeul Cetăţii, care va găzdui o expoziţie permanentă, pe o suprafaţă de 200 metri pătraţi, dar vor fi aduse şi expoziţii temporare, de la alte muzee din ţară.