Sari la conținut

În ultimul joc al etapei cu numărul 22 din prima ligă de fotbal, FC Braşov a obţinut doar un punct în meciul cu Unirea Urziceni, scor 1-1. Braşovenii au început în forţă meciul de la Urziceni, iar Cristescu a deschis scorul în minutul cinci, servit ideal de Williams. Stegarii au continuat să atace, iar Teixeira, Cristescu şi Viveiros au ratat ocazii uriaşe de a majora scorul. Pe finalul primei reprize, ialomiţenii au avut şansa egalării, atunci când Nicu Epaminonda a şutat în bară, după o respingere greşită a fundaşilor braşoveni. În ultimul minut al meciului, Apostol a transformat impecabil o lovitură liberă de la marginea careului, aducând un punct nesperat gazdelor. După 22 de etape, FC Braşov acumulează 26 de puncte şi ocupă poziţia a 11-a în clasament. În runda următoare braşovenii primesc vizita liderului, Oţelul Galaţi.  
Nemulţumit de rezultat. Egalul reuşit de FC Braşov, 1-1 la Urziceni, cu Unirea, în ultimul joc al etapei cu numărul 22, nu îl mulţumeşte deloc pe principalul Tony Conceicao. Portughezul  este de părere ca FC Braşov merita să câştige meciul de la Urziceni. „Noi suntem vinovaţi pentru acest rezultat. Am avut ocazii importante în prima repriză, atunci când puteam marca trei sau patru goluri. A fost un teren greu şi nu am putut juca aşa cum ne doream. Meritam să câştigăm acest meci. Mentalitatea noastră este să jucăm la victorie fiecare partidă”, a declarat Conceicao.
„Jucăm pentru fani!” FC Braşov a controlat în mare parte partida de la Urziceni, cu Unirea, dar stegarii au fost nevoiţi să se mulţumească la final cu un singur punct. „Am pierdut două puncte extrem de importante în lupta pentru evitarea retrogradării. La 1-0 am avut trei ocazii mari de a majora scorul. În fotbal ocaziile se răzbună, iar în minutul 90 am luat un gol nemeritat. Asta este, trebuie să mergem înainte. Avem două săptămâni de pauză în care vom pregăti  meciul cu Oţelul.  Ştim că ne aşteaptă un meci dificil, însă se ştie că la Braşov se câştigă foarte greu. Noi sperăm să facem o figură frumoasă şi vom da totul pentru a obţine victoria. Nu ne interesează primele de la contracandidatele Oţelului la titlu. Noi suntem jucători plătiţi de FC Braşov, avem mândria noastră, astfel că vom juca pentru club şi pentru fani”, a declarat la finalul partidei cu Unirea căpitanul stegarilor, Robert Ilyeş.

Comentarii

Ultimă oră