Omul de afaceri argeşean Cătălin Spătaru, cercetat în dosarul privind un grup infracţional suspectat de evaziune fiscală şi spălare de bani prin care a fost produs un prejudiciu de aproximativ 20 de milioane de euro, a fost arestat pentru 20 de zile, în noaptea de luni spre marţi, anunţă Mediafax. Decizia de arestare preventivă pentru 20 de zile a lui cătălin Spătaru a fost luată, în noaptea de luni spre marţi, de către Tribunalul Mehedinţi, mandat de arestare preventivăfiind emis şi pe numele unui bărbat din Strehaia. Omul de afaceri Cătălin Spătaru a aşteptat la Tribunalul Mehedinţi deizia magistraţilor, împreună cu avocatul său, după pronunţarea sentinţei fiind dus în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi. La ieşirea din Tribunalul Mehedinţi, Spătaru nu a făcut nicio declaraţie presei, dar le-a spus însă fratelui său şi rudelor care îl aşteptau "să stea liniştiţi". Avocatul omului de afaceri, Bebe Dana, a declarat că va formula recurs la decizia Tribunalului Mehedinţi de arestare preventivă.
În cazul altor patru persoane prezentate de procurorul DIICOT, luni, în faţa Tribunalului Mehedinţi, cu propunerea de arestare preventivă, judecătorul a respins propunerea, aceştia primind interdicţia de a părăsi localitatea Strehaia pentru următoarele 30 de zile, cu excepţia cazurilor în care vor fi chemate la şedinţele din proces. Până la un verdict în acest caz, fiinţează pentru inculpaţi prezumţia de nevinovăţie. (A.M.)
foto: romanialibera.ro