Sari la conținut

Dacă n-aţi văzut marea anul acesta, dar aţi strâns bani, aşteptând tarifele mai mici, acum este momentul să daţi fuga pe plajă. De mâine începe programul: "Litoralul pentru toţi". De exemplu, la anumite hoteluri puteţi plăti pentru un sejur cât pentru o singură noapte, în plin sezon. Cele mai multe locuri disponibile la tarife reduse sunt în Mamaia. Aproape 2000 la toate hotelurile, de la 2 până la 5 stele. Însă şi celelalte staţiuni au scos în ofertă locuri de cazare avantajoase. În medie, costul unui sejur de 6 nopţi este de 300 de lei, cu micul dejun inclus. Cam cât cheltuia o familie cu venituri medii pentru cazare în doar o zi în plin sezon. Biletele pentru acest program pot fi cumpărate prin agenţiile de turism din toată ţara. Primul venit este şi primul servit, iar unele hoteluri au deja locurile epuizate. Programul se încheie la 15 octombrie.

Comentarii

Ultimă oră