Acesta este una dintre metodele propuse de Sorin Minea, preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară, prezent la o conferinţă internaţională în domeniul producţiei şi procesării laptelui şi a cărnii. „Evaziunea fiscală nu poate fi oprită decât într-un singur fel, pentru că la ora asta este organizată. Orice fel de control este iluzoriu. Trebuie tăiată de la rădăcină şi asta înseamnă reducerea TVA-ului în industria alimentară”, a declarat Sorin Minea.
„Trebuie să reţinem un aspect important: reducerea cotei de TVA la alimente nu elimină întru total evaziunea, care va rămâne în continuare, dar se consideră din punct de vedere economic că se reduce considerabil. În primul rând, un TVA mic îi descurajează pe cei care lucrează în această zonă, să zicem gri sau neagră, un TVA mic dă impresia celor care vor să lucreze corect că merită să lucreze corect”, a declarat Carol Ambrus, consilier judeţean UDMR Braşov.
Vestea bună de la evenimentul desfăşurat în Poiana Braşov, a fost că în judeţul nostru, la ora actuală, peste 80% din lapte corespunde cerinţelor UE. Asta în condiţiile în care de la 1 ianuarie 2014 va fi interzisă comercializarea sau livrarea laptelui care nu respectă normele europene, a spus Dorin Enache, director DSV-SA Braşov.