Regele Mihai I, în vârstă de 90 de ani, se pare că va intra în istorie ca fiind singura persoană care a fost invitată la trei nunţi regale în Anglia.
Este vorba de nunta prinţesei Elisabeta şi a prinţului Philip din 1947, de nunta prinţului Charles şi a Dianei din 1981 şi la căsătoria prinţului William cu Kate Middleton, de vineri.
A cunoscut-o pe viitoarea soţie. În urmă cu 60 de ani, în noiembrie 1947, regele Mihai a participat la nunta prinţesei Elisabeta şi a vărului său, Prinţul Philip. Cu această ocazie regele Mihai a cunoscut-o pe prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care urmă să-i devină soţie, un an mai târziu. Nunta Prinţesei Elizabeth (actuala regină a Mării Britanii) cu Philip Mountbatten a avut loc la Catedrala Westminster pe 20 noiembrie 1947 şi a fost ascultată, prin intermediul radioului, de peste 200 de milioane de persoane din întreaga lume. Ea era fiica regelui George al VI-a şi avea 21 de ani în momentul căsătoriei, iar el era prinţul în vârstă de 25 de ani al Greciei şi Danemarcei. Philip a renunţat la titlul de prinţ pentru această căsătorie, dar a primit în schimb titlul de Duce de Edinburgh înaintea nunţii. La eveniment au participat aproximativ 2500 de invitaţi. Cei doi au avut doi copii pe Prinţul Charles şi pe Prinţesa Anne.
Regele Mihai alături de Nancy Reagan. Cu treizeci de ani în urmă, Regele Mihai, aflat în exil de la venirea comuniştilor în România, a participat în 1981 la nunta părinţilor lui William, prinţul Charles şi prinţesa Diana.Nunta Prinţului Charles cu Diana Spencer a avut loc pe 29 iulie 1981 în Catedrala St. Paul, după o logodnă secretă de câteva săptămâni. El era moştenitorul coroanei Marii Britanii şi avea pe atunci 30 de ani, în timp ce ea avea doar 20. Nunta fastuoasă a lui Charles şi a Dianei a fost urmărită de 750 milioane de oameni din întreagă lume, şi regele Mihai s-ar fi întâlnit cu Nancy Reagan, soţia fostului preşedinte american Ronald Reagan, care s-a numărat printre cei 3.500 de oaspeţi. Charles şi Diana au divorţat în 1996, iar aceasta a murit, un an mai târziu, într-un tragic accident de maşină. Cei doi au avut împreună doi copii: Henry şi William
A treia nuntă în Anglia. Iar mâine Regele Mihai se întoarce la Londra pentru a participa alături de fiica sa principesa Margareta şi principele Radu la nunta prinţului William, cu logodnica sa, Kate Middleton. În total, la nunta regală au fost invitate 2000 de persoane. Însă se estimează că peste 2 miliarde de oameni vor urmări în direct la televizor evenimentul mult aşteptat.
În exil 50 de ani. Regele Mihai este unul dintre puţinii şefii de stat din al Doilea Război Mondial care este încă în viaţă. El este un stră-stră-nepot al reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. A fost rege încoronat prima data la vârsta de şase ani şi a domnit între 1927 şi 1930, şi din nou din 1940 până în 1947. Tânărul rege s-a întors la Bucureşti după nuntă regală din 1947, într-o perioadă în care comuniştii, sprijiniţi de conducătorul sovietic Iosif Stalin, au preluat puterea în România. El a fost forţat să abdice o lună mai târziu, şi-a pierdut cetăţenia şi a fost trimis în exil, unde a lucrat ca pilot comercial şi a avut o fermă de pui. După prăbuşirea comunismului în România, de abia in 1997, în timpul guvernării CDR, regele Mihai a reprimit cetăţenia română şi permisul să îşi reviziteze propria ţară. In prezent Regele Mihai locuieşte preponderent în Elveţia la Aubonne şi în perioade mai scurte în România, fie la castelul său de la Săvârşin din judeţul Arad, fie la palatul Elisabeta din Bucureşti, pus la dispoziţia sa prin decizie parlamentară.