Apelul clubului Real Madrid la excluderea din Cupa Spaniei a fost respins, joi, de Comisia de Apel a Federaţiei Spaniole de Fotbal.
Oficialii grupării Real Madrid au spus că nu au fost informaţi de clubul Villarreal, precedenta formaţie a lui Denis Cerişev, că jucătorul este în stare de suspendare.
Real Madrid se poate adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS).
Echipa Real Madrid a fost exclusă, la 4 decembrie, din Cupa Spaniei, deoarece a folosit un jucător ineligibil la meciul disputat în urmă cu două zile cu formaţia Cadiz, în prima manşă a 16-imilor de finală ale competiţiei.