Reprezentanţii RAT Braşov nu răspund solicitărilor prin care li se cer date legate de activitatea de ridicare a maşinilor de pe domeniul public. Social democratul Răzvan Popa susţine că termenul de 10 zile în care cele două instituţii trebuiau să formuleze un răspuns a expirat, iar el nu a primit nimic. Popa a trimis către RAT şi Primărie câte o scrisoare prin care le cerea reprezentanţilor acestor instituţii să facă publice procentele încasate de pe urma serviciului de ridicare a maşinilor din oraş. Scrisorile au fost formulate în nume propriu, iar adresa la care trebuiau primite răspunsurile a fost cea a Partidului Social Democrat. În replică cele două instituţii spun că au răspuns în termenul legal solicitărilor venite din partea social democratului Răzvan Popa. Se pare că problema a fost nepotrivirea adresei menţionate, cu semnatarul solicitărilor. Social democraţi braşoveni spun că nu se vor lăsa până nu vor primi un răspuns cert din partea celor două instituţii. Membrii PSD au spus chiar că vor ajunge şi în instanţă dacă problema nu va fi clarificată.