Sari la conținut

Schimbare de situație la echipa de hochei Corona Brașov. Deși slovacul Jozef Skrak și-a dat acordul să pregătească formația de sub Tâmpa și urma să ajungă la Brașov duminică seara, conducerea clubului s-a răzgândit și l-a numit principal pe jucătorul Andrej Rajcak. El a fost antrenor-jucător în Liga a doua slovacă înainte să ajungă sub Tâmpa. Rajcak se va ocupa de pregătirea echipei până la finalul sezonului, iar dacă va confirma înțelegerea poate fi prelungită pentru încă un sezon. Antal Elod va ocupa în continuare postul de antrenor secund.

Rajcak cunoaște echipa. Vicepreședintele clubului Corona Brașov a explicat rațiunea pentru care l-a ales pe Rajcak antrenor. “Am luat în calcul mai multe variante de antrenor în ultimele zile dar până la urmă am decis să ne oprim la cineva din curtea proprie.Suntem pe final de sezon și am considerat că trebuie să preia echipa cineva care deja o cunoaște, nu prea mai era loc de perioadă de acomodare. Deși clubul nostru nu se confruntă cu probleme financiare am luat în calcul și efortul economic care urma să fie făcut cu un alt antrenor străin în această perioadă a sezonului. Pe de altă parte Andrej este un băiat deosebit, un profesionist desăvârșit și sunt convins că am luat cea mai bună decizie”, a spus Emilian Cernica, vicepreședintele clubului Corona Brașov. “M-a luat prin surprindere această decizie a clubului dar sunt foarte bucuros. Nu am stat pe gânduri când am primit propunerea de a antrena formația Corona, deși vin din vestiar ca jucător și acest aspect poate fi considerat un dezavantaj dar eu sunt convins că va fi un avantaj pentru mine dar și pentru echipă. O să încerc să mai intru și pe gheață dacă voi considera că sunt apt, dar în primul rând sunt antrenor”, a declarat și proaspătul tehnician al formației Corona Brașov, Andrej Rajcak.

Întăriri pentru sezonul viitor. În altă ordine de idei, la formaţia braşoveană au ajuns doi jucători tineri, care se antrenează cu echipa de sub Tâmpa şi care din sezonul viitor vor evolua pentru Corona Braşov. Este vorba despre Claudiu Mihăilescu şi Adolf Molnar. Mihăilescu a jucat pentru Steaua şi a fost componentul echipelor U18 şi U20 ale României, în timp ce Molnar a evoluat pentru echipele U18 şi U20 ale clubului Ferencvaros. (R.T.)

Comentarii

Ultimă oră