Puya s-a căsătorit cu scandal. A venit la starea civilă în pantaloni scurţi şi tricou, nu a vorbit cu nimeni şi şi-a pus bodyguarzii să alunge ziariştii, scrie antena3.ro. Totul s-a întâmplat sub privirile viitoarei soţii, Melinda, care îl astepta pe scările primăriei. Cununia a fost scurtă, departe de ochii ziariştilor. Rapperul a cunoscut-o pe Melinda în 2006, când fata de-abia terminase clasa a XII-a. Artistul a fost invitat la balul de absolvire, iar Melinda s-a ocupat de strânsul banilor pentu bilete. Cei doi sunt împreună de 4 ani şi au un copil de un an.