Timp de 3 zile, vineri, sâmbătă şi duminică, grupe de copii de 9,10 şi 11 ani, s-au bătut pe terenul de joc la ediţia inaugurală a Cupei Dracula, competiţie găzduită de terenurile din Poiana Braşov şi Râşnov. Din cele trei categorii de vârstă, două au fost câştigate de FC Braşov!
Au făcut legea pe teren. FC Braşov are asigurat schimbul de mâine! Micii stegari au dominat prima ediţie a Cupei Dracula, şi s-au impus la două categorii de vârstă. În competiţia rezervată copiilor născuţi în anul 2000, au fost înscrise 8 echipe. FC Braşov I a câştigat întrecerea, în timp ce FC Braşov II a obţinut locul 3. Învinsa micilor stegari din finală a fost Sportul Studenţesc. „A ieşit foarte bine pentru noi. Am câştigat cupa şi acest lucru ne bucură foarte mult” ne-a declarat la final antrenorul celor de la FC Braşov, Laurian Păun. Tot pe prima poziţie au încheiat competiţia şi fotbaliştii născuţi în 2002, conduşi de pe margine de dna. Luci Ghioc. Locurile 2 şi 3 la această categorie de vârstă au fost ocupate de Sportul Studenţesc I şi Sportul Studenţesc II.
Bun şi locul 2. La categoria de vârstă 2001, FC Braşov (antrenor dna. Luci Ghioc) a terminat pe locul secund, după Universitatea Cluj, dar înaintea celor de la FC Vaslui. La această categorie au fost înscrise 6 echipe, iar Braşovul a fost reprezentat şi de clubul privat FC Benţa. Cea mai mare „bătălie” s-a dat la categoria 2002, acolo unde au fost înscrise nu mai puţin de 10 echipe, 7 dintre acestea fiind din Braşov: FC Braşov (2 echipe), ACS Tâmpa (2 echipe), CSM Codlea, Corona şi FC Benţa.
Ei au fost premiaţii... FC Braşov a dat cel mai bun jucător al turneului la categoria 11 ani : Denis Politic! La categoria copiilor născuţi în 2002, stegarii au „bifat” chiar două nume la capitolul evidenţiaţi. Astfel, cel mai bun portar a fost declarat Cristi Cîşlariu, în timp ce titlul de golgheter a revenit lui Răzvan Zota.
Vreme capricioasă, spectacol de calitate. Chiar dacă au avut parte de o vreme neprielnică, micuţii fotbalişti au impresionat prin dăruire şi ambiţie, iar unii dintre ei chiar prin talent. Nici ploaia, nici vântul, nici temperatura extrem de scăzută pentru această perioadă a anului ( ieri dimineaţa la ora 10.30, copiii jucau fotbal în Poiana Braşov la o temperatură de numai 8 grade!) nu au putut să pună piedici primei ediţii a Cupei Dracula. Pentru efortul depus, organizatorii au recompensat echipele clasate pe primele trei locuri cu seturi de echipament sportiv, cupe, medalii şi diplome. De asemenea, cel mai bun portar, cel mai bun jucător şi golgheterul fiecărei categorii de vârstă, au primit câte un set de echipament sportiv.