Un studiu publicat în Germania dezvăluie în premieră că, în peste 80% dintre ferme, zburătoarele primesc până la 8 substanțe chimice diferite. Mâncăm păsări tratate cu antibiotice, iar atunci când ne îmbolnăvim există riscul ca medicamentele pe care le luăm să nu-și mai facă efectul, scrie stirileprotv.ro. Autoritățile din România confirmă practica, dar spun că nu avem de ce să ne facem griji. O alertă similară a fost dată și de Organizația Mondială a Sănătății, care arată că numărul bacteriilor rezistente la antibiotice este în creștere. O cauză e folosirea în ferme a unui număr de 10 ori mai mare de medicamente față de anul 2000. Imediat ce ies din ouă, puii primesc preventiv câteva doze de antibiotic. Apoi, dacă apare în populația de carne un streptococ, un stafilococ sau E-coli, se apelează din nou la medicamente în scop curativ. Folosirea lor nu este interzisă, dar obligatoriu trebuie așteptată perioada necesară ca substanțele chimice să iasă din organismul păsării, astfel încât la 40 de zile, când puiul este tăiat, carnea să fie curată. Autoritățile române spun că există un program național de control pentru supravegherea antibioticelor, folosite atât în procesul de creștere, cât și după sacrificare. Din păcate însă, consumatorii nu știu ce cumpără. ONG-urile cer ca, măcar pe etichetă, să fim informați cu litere mari.