Nora vă ţine blocaţi în FM la Radio Braşov pentru că ştie exact ce îşi doresc ascultătorii.
Carismatică şi cu simţul umorului, Nora, a cărei voce caldă s-a auzit prima dată în eter în 1996, i-a făcut pe braşoveni să se îndrăgostească la prima audiţie. Prima emisie i-a rămas întipărită în minte. Era sex-simbolul oraşului… pentru că ascultătorii, mai ales bărbaţi, băteau la uşile Radio Braşov ca să o vadă pe domnişoara ce le ţinea de urât în miez de noapte cu emisiunea "Seara Târziu".
Voce deosebită. „Un coleg de radio de atunci a constatat că vocea este foarte bună şi atipică pentru radiourile momentului: un pic mai groasă, un pic mai languroasă... Toate erau pisi, la vremea aceea n-am înţeles de ce, dar veneam deja dintr-un alt registru tv, unde erai cine eşti, nu trebuia să fii nimeni altcineva. Şi, colegul a constatat că vocea este foarte bună şi că trebuie exploatată pe sector de seară” spune Nora. Mai apoi declaraţiile de iubire, prăjiturile şi florile veneau foarte des, odată cu debutul emisiunii "Oral" cu Nora.
În timpul liber e psiholog. Nora se uită în urmă cu ochii minţii şi vede cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei, anii de radio care au fost poate mai frumoşi decât cei de liceu. Nora a terminat facultatea de psihologie şi în prezent lucrează ca voluntar pentru diferite ONG-uri. „Am fost întrebată la un moment dat care este cel mai frumos compliment pe care l-am primit! Nu ştiu dacă este cel mai frumos, dar, clar, cel care mi-a rămas în minte şi de care o să-mi amintesc tot restul vieţii, este complimentul pe care l-am primit de la un tânăr de etnie maghiară, din Sf. Gheorghe. A sunat la Radio Braşov pentru că ardea de nerăbdare să îmi spună cum mă place el pe mine, aşa că mi-a zis într-o română neoaşă: „Nora draghe, eşti cel mai bun pentru mine şi eu te iubesc!” povesteşte amuzată Nora.