Pesediştii sunt revoltaţi că reprezenţii prefecturii şi cei ai primăriei abia acum se gândesc să reintroducă gratuitatea pe transportul în comun pentru pensionari, după ce s-au grăbit să o anuleze.
O strategie electorală! Asta consideră social democraţii că se află în spatele tergiversării. PSD-iştii subliniază că au depus la primărie un proiect de hotărâre pentru reintroducerea gratuităţii pe mijloacele de transport în comun încă de acum şase luni, dar acesta a fost ignorat complet. „Am constatat şi eu ca şi mulţi alţi braşoveni că Prefectura Braşov, cât şi primăria, se preocupă de a acorda din nou gratutăţi pentru anumite categorii de pensionari pentru transportul în comun”, a declarat Răzvan Popa, purtător de cuvânt al filialei Braşov a PSD.
Temerea pesediştilor este ca nu cumva reintroducerea gratutăţii pe transportul în comun să fie o altă strategie pur electorală menită să adune voturi de la pensionarii braşoveni. Social democraţii spun că au militat pentru reintroducerea călătoriilor gratuite pentru bătrâni încă de când primăria le-a anulat. În acest sens, în august 2011 au şi depus un proiect de hotărâre prin care se specifică inclusiv şi sursa de finanţare.
„Păstrează acest proiect de hotărâre într-un sertar şi ieşirea acum în public a autorităţilor aflate la putere să ne spună cât de procupate de soarta pensionarilor braşoveni mi se pare o ipocrizie fără margini”a mai spus Răzvan Popa, purtător de cuvânt PSD Braşov. S.F.