În ciuda gerului, zeci de persoane din Zizin au protestat sâmbătă în localitate, în semn de solidaritate cu Piaţa Universităţii. Oamenii au spus că sunt nemulţumiţi de actuala guvernare şi vor o schimbare. Deşi în cursul dimineţii au fost trimise două maşini de politie, pentru intimidare, acasă la iniţiatoarea manifestaţiei din satul Zizin, acest lucru nu i-a descurajat pe oameni. Manifestaţia s-a ţinut pe un teren viran al unei persoane private din sat. (L.A.)