Întrucât sunt nemulţumit de negocierile cu Guvernul [el dorind să mă impoziteze până-mi dă sângele pe nas, eu nefiind de aceeaşi părere] mă gândeam dacă nu ar fi cazul să organizez o grevă de avertisment ceva.
Pur şi simplu e din ce în ce mai nasol să fii contribuabil cinstit. Aş dori o mărire de salariu, un spor, o primă. Asta s-ar putea realiza dacă nu mi-ar rupe ăştia portofelul. Dau mai puţini bani la stat, îmi rămân mai mulţi mie. Să mă premiez cu o şaormă.
Aşa că pe săptămâna viitoare aş băga o grevă fiscală de avertisment de vreo două ore. Dacă Guvernul nu-şi bagă minţile în cap aş încerca şi o grevă fiscală generală.
P.S. Aş putea să-mi trec în obiectul de activitate la firmă domeniul fraudă? Aş dori ca domeniul principal de activitate al firmei mele să sune cam aşa "5090 - Evaziune fiscală". Sau rambursări ilegale de TVA, ce-o fi mai ieftin de adăugat la RC.
de Ovidiu Eftimie