În urma unei selecţii de oferte a costurilor, Primăria Braşov a ales Proiect Braşov SA pentru a întocmi studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru reabilitarea şi reamenajarea Pieţei Sfatului şi a străzilor adiacente din centrul istoric. La selecţie au participat şapte firme. Proiectul va trebui prezentat Primăriei în trei luni, lucrările urmând să înceapă imediat ce proiectul va fi gata. Oferta firmei braşovene a fost de 64.500 de lei, licitaţia pornind de la un preţ dublu. Reprezentanţii Primăriei spun că va obţine finanţarea pentru lucrări de la Uniunea Europeană şi că investiţia era una importantă, pentru „punerea în valoare a obiectivelor istorice şi arhitecturale”.