Lantul de magazine Profi nu este în momentul de faţă de vânzare, a comunicat astăzi compania. În comunicat se precizează că este vorba despre o replică la informaţia apărută în Ziarul Financiar, conform careia s-ar purta discuţii în vederea achiziţionării reţelei Profi de către grupul polonez Biedronka. „Înţeleg că vânzarea Profi poate fi o temă interesantă pentru presă, dar vă asigur în termenii cei mai categorici că nu se poartă astfel de discuţii nici cu Biedronka, şi nici cu vreun alt cumpărător potenţial”, a declarat Directorul General Profi Rom Food, Pawel Musial. În 2013, Profi a inaugurat 65 de magazine, devenind a doua cea mai mare reţea din România, cu 207 magazine şi peste 5000 de angajaţi, scrie evz.ro. Planurile pentru acest an vizează menţinerea unui ritm de creştere asemănător, scrie în comunicat.
Profi: „Nu suntem de vânzare”