10 septembrie 2013. Este data la care va începe judecata în cazul fostului profesor universitar Lazăr Onisâi, de la Facultatea de Medicină din Braşov, acuzat de luare de mită. El a fost trimis în judecată de procurori, iar magistraţii au fixat primul termen al procesului. Bărbatul a fost prins în flagrant de anchetatori în timp ce primea mită de la un investigator sub acoperire care s-a dat drept student şi intenţiona să promoveze, cu bani, examenul la anatomie.
Profesorul universitar Lazăr Onisâi a fost încătuşat, în februarie, în urma unui flagrant organizat de poliţişti şi procurori. Potrivit acestora, suspectul a primit 700 de lei mită de la un investigator sub acoperire care s-a dat drept student. Profesorul şi-a recunoscut fapta. Apoi, zeci de tineri, cu adevărat studenţi, au scris denunţuri în care au precizat sumele pe care le-au plătit pentru a promova examenul la anatomie. Între 200 şi 500 de Euro. Tinerii care n-aveau suficienţi bani, erau notaţi de profesor cu rest de plată. În unele dintre cazuri, denunţurile au şi tentă sexuală, spun procurorii. Cu privire la aceste situaţii, suspectul, intervievat în exclusivitate de reporterul MIX TV, a ales să tacă. Prezumţia de nevinovăţie în cazul lui Lazăr Onisâi fiinţează până la o decizie definitivă a instanţei.