Sari la conținut

O propunere publicată pe site-ul Ministerului Educației arată că profesorii ar putea avea de suferit în cazul în care elevii lor chiulesc, considerându-se că aceștia nu sunt capabili să trezească interesul copiilor pentru orele de curs. Ministrul educației a declarat că pentru chiulul elevilor ar putea avea de suferit chiar profesorii, care vor fi arși la buzunare. Tot acesta a mai precizat că se vor face controale drastice în toate școlile din țară pentru a se vedea unde sunt probleme cu absenteismul. Exemplul negativ este dat de județul Gorj, unde s-au înregistrat peste 4.000 de absențe în ultimul an. Surse din Ministerul Educației susțin că o situație la fel de dramatică se înregistrează și în alte 11 județe, în top aflându-se Vaslui, Botoșani și Dolj. (R.I.)

Comentarii

Ultimă oră