Sari la conținut

Producătorii pot folosi etichete „vin bio“ din 2012

Producătorii de vin organic vor putea să folosească, începând cu recolta din 2012, termenul de „vin bio“ pe etichetele lor, conform noilor norme comunitare elaborate de Co-mitetul permanent pentru agricultura econologică, a transmis miercuri Comisia Europeană într-un comunicat. Conform noului regulament, care va fi publicat în Jurnalul Oficial în săptămânile viitoare, etichetele care vor conţine termenul de „vin bio“ vor trebui să poarte de asemenea logo-ul pentru agricultura organică utilizat în UE, precum şi codul organismului de certificare, şi trebuie să respecte totodată şi celelalte norme de etichetare a vinului. Comisia notează că, deşi există deja norme pentru „vinul produs din struguri organici“, acestea nu vizează şi practicile de vinificaţie, adică întregul proces de transformare a strugurilor în vin.
„Sunt încântat că am căzut de acord asupra acestui dosar, deoarece este important să stabilim norme armonizate care să garanteze o ştachetă clară pentru consumatorii care sunt din ce în ce mai interesaţi de produsele organice. Mă declar mulţumit că am elaborat o serie de norme care permit o diferenţiere clară între vinul obţinut prin metode convenţionale şi cel obţinut prin metode organice, întocmai ca şi în cazul altor produse agricole“, a afirmat  comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş.

Comentarii

Ultimă oră