Sari la conținut

Oricine poate deveni producător de curent electric, dacă îşi achiziţionează echipament eolian sau solar. Surplusul de energie poate fi livrat în sistemul naţional. Furnizorul nu va primi bani, ci o compensare pentru perioadele când are un consum mai mare ca de obicei.
Cât costă investiţia. Pentru o gospodărie medie, investiţia poate ajunge la cel puţin 22.000 de euro: 7.000 panourile fotovoltaice şi 15.000 instalaţia eoliană. Factura de curent de la distribuitorul zonal va scădea astfel corespunzător cu performanţa echipamentului, ba chiar în unele cazuri va apărea un surplus de energie. Acesta poate fi livrat sistemului naţional de distribuţie. În ultimul timp au apărut numeroase astfel de exemple.
Exemple de mici producători. Staţia de epurare de la Sfântu Gheorghe şi-a redus consumul din reţeaua naţională. Din dejecţiile aduse de apă produce biogaz, pe care îl transformă în curent electric. Printre micii producători de energie este şi Universitatea Transilvania, care a investit în panouri fotovoltaice. Afacerea e încă la dimensiuni modeste, dar în scurt timp, poate ajunge la fel de dezvoltată ca în alte state.

Comentarii

Ultimă oră