Sari la conținut

Prodlacta Braşov îşi majorează capitalul social cu 16 milioane de lei

prodlacta-brasov-isi-majoreaza-capitalul-social-cu-16-milioane-de-lei

Compania braşoveană Prodlacta, controlată de grupul de firme JLC din Republica Moldova, intenţionează să îşi majoreze capitalul social cu aproximativ 16 milioane de lei în urma unei emisiuni de acţiuni noi cu o valoare nominală de 1,36 lei/titlu. „Exercitarea dreptului de preferinţă al acţionarilor, în proporţia capitalului social deţinut, pentru subscriere de acţiuni, se va efectua în termen de 30 de zile începând cu data publicării deciziei în Monitorul Oficial. Capitalul social se va majora doar în cuantumul acţiunilor subscrise şi a capitalului social aferent, vărsat. Acţiunile subscrise şi nevărsate în termenul stabilit, vor fi anulate, astfel încât capitalul social se va majora doar cu suma acţiunilor subscrise şi a căror contravaloare a fost achitată”, se arată într-un raport al companiei către Bursa de Valori Bucureşti. Compania braşoveană are în prezent un capital social de 52,3 milioane de lei, iar în urma aplicării majorării de capital acesta va ajunge la peste 68 de milioane de lei, scrie bizbrasov.ro. Compania a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 25,6 milioane lei (5,8 milioane euro), de circa trei ori mai mare comparativ cu valoarea raportată în 2012, şi o pierdere de 11,7 milioane lei. Pentru anul în curs, producătorul de lactate a bugetat venituri de 61,4 milioane lei (13,8 milioane euro), de peste două ori mai mari faţă de anul trecut, şi pierderi în scădere de circa patru ori, la 3,14 milioane lei.

Comentarii

Ultimă oră