Vineri, un grup de 5 procurori din diverse state europene (Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda şi Spania) însoţiţi de Nicoleta Ştefanov, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a efectuat o vizită de lucru în Penitenciarul Codlea, organizată în cadrul unui schimb de experienţă coordonat de Reţeaua Judiciara Europeană de Formare Profesională (EJTN). Echipa de conducere a penitenciarului şi judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, au prezentat sistemul penitenciar românesc în ansamblul său, dar şi specificul Penitenciarului Codlea, un penitenciar profilat pe regimurile de deţinere deschis şi semideschis. Activitatea s-a finalizat prin vizitarea secţiilor de deţinere, sectorului Vizită, curţilor de plimbare, capelei, clubului şi a altor spaţii din interiorul locului de deţinere.