La plăcinte înainte, la război înapoi! Când vine vorba de absorbţia fondurilor europene ne clasăm pe ultimele locuri din Europa, dar la evaziune fiscală suntem în top. România este a doua ţară europeană din punct de vedere al veniturilor taxabile nedeclarate. Aproape 42% din sumele taxabile sunt nedeclarate. Acest fapt ne poziţionează pe locul al doilea în clasamentul european al evaziunii fiscale. Înaintea noastră mai este doar Italia, care se poate "lăuda" cu 51% evaziune fiscală. Şi bulgarii sunt certaţi cu plata taxelor pe venit. La polul opus, Suedia are o rată a veniturilor nedeclarate de numai 8%. Este urmată de Belgia şi Marea Britanie . La aceste concluzii au ajuns autorităţile împotriva evaziunii fiscale din statele membre Uniunii Europene.