Primarul municipiului hunedorean Brad, Florin Cazacu, aflat de cinci zile în greva foamei, a ajuns, vineri, la spitalul din localitate, după ce a suferit o criză de hipoglicemie. La unitatea medicală i s-a administrat o pefuzie, apoi a fost lăsat să plece, scrie Mediafax. Primarul municipiului hunedorean Brad, Florin Cazacu (PSD), a intrat în greva foamei, luni, pe motiv că Guvernul nu a alocat banii necesari societăţii care produce agentul termic pentru cumpărarea de păcură, astfel că în peste 3.000 de apartamente nu a fost furnizată căldură în acest sezon. Protestul primarului are loc biroul său din sediul Primăriei Brad, unde a fost instalat un banner de culoare portocalie pe care este scris, cu negru, "greva foamei". În Brad sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire aproximativ 3.000 de apartamente, în care se apreciază că locuiesc circa 10.000 de persoane. (A.M.)